Din lumea neştiută a colecţionarilor

Excentrica Colecţie Hays

În mai mult de 30 de ani, cuplul de colecţionari americani Marlene şi Spencer Hays au căutat prin toată lumea pictură franceză de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Predilecţia lor, uşor excentrică, mergea către grupul Nabis. Colecţia este prezentată pentru prima dată la Muzeul Orsay până în 18 august.

Născut în Ardmore, la aproximativ 100 de kilometri de Dallas, la nord de râul Rouge, devenit celebru graţie lui John Wayne, Spencer Hays, al cărui tată şi-a părăsit familia, a fost crescut de “minunata bunică”, cum o numeşte el într-un interviu cu Nathalie d’Alincourt şi Jeanne Faton, până la recăsătorirea mamei sale, când au plecat în Texas.

La 19 ani, a cunoscut-o pe Marlene, cu care s-a căsătorit în primul an de facultate. În timpul studenţiei, viitorul colecţionar vindea din uşă în uşă cărţi pentru o societate din Nashville, lucrând între 12 şi 14 ore pe zi. Angajat de aceeaşi companie la terminarea studiilor, a reuşit după câţiva ani să cumpere o casă veche, cu o bibliotecă de opt metri cu plafon în stil englezesc.

Maurice Denis, Gustarea

Pentru decorarea acestei case, Marlene a dorit să cumpere un tablou de Bartholomaeus Maton, un pictor olandez din secolul al XVII-lea. “Am întebat-o dacă o imagine poate valora într-adevăr atât de mult şi ea mi-a răspuns: «nu e o imagine, e o pictură!», îşi aminteşte Hays.

Acesta a fost începutul pasiunii lor de colecţionari. Pasiunea pentru pictura modernă a apărut în 1989, vizitând o expoziţie de artă impresionistă, organizată la San Francisco de istoricul de artă Charles S. Moffret, intitulată “The New Painting”. S-au îndrăgostit atunci de “Tânără cu papagal”, de Berthe Morisot, numit şi “Portretul lui Madeleine Thomas”, al cărui model semăna cu fiica lor. Au reuşit apoi să cumpere acea pictură. Legat de ea, colecţionarul îşi aminteşe o întâmplare amuzantă: “Când unul dintre prietenii noştri a văzut-o la noi, a exclamat: «Ce drăguţ portret al fiicei voatre! Cine este autorul?» I-am vorbit despre Berthe Morisat şi el mi-a cerut numărul ei de telefon!”

Pasionaţi de arta nabiştilor, cei doi colecţionari au construit o casă în Nashville pentru a putea etala “Primăvara” şi “Toamna”, două capodopere ale lui Maurice Denis înalte de peste doi metri. Casa este copia, la scară mai mică, a reşedinţei prefectului din Ile-de-France, “Noirmoutier”, de care cei doi s-au îndrăgostit la Paris. Toate pietrele au fost aduse din Franţa, au fost cioplite de un tânăr pietrar francez, după ce împreună cu arhitectul colecţionarii au verificat cu grijă culoarea corespunzătoare. Cele două panouri ale lui Maurice Denis au fost cumpărate de la Waring Hopkins, care ocupa atunci reşedinţa pariziană. Construcţia casei din Nashville a durat cinci ani. Colecţia Hays este împărţită acum între Nashville şi apartamentul din New York, mobilat în stilul Ludovic al XVI-lea, dar având un salon cu piese Paul Follot, realizate între 1920 şi 1930, expus de asemenea la Orsay, în mijlocul picturilor nabiste.

La început, soţii Hays colecţionau artă americană, cum ar fi pictura “Plimbare la apusul soarelui prin Paris” de Childe Hassam. Apoi au cumpărat doi Bonnard la o licitaţie la Sotheby’s, “Florărie” şi “Cafenea în pădure”, îşi aminteşte Marlene Hays. Sunt mari amatori şi de Odilon Redon, în expoziţie fiind prezentat tabloul acestuia “Tufişul roşu”, atât de admirat de nabişti. Acest tablou i-a aparţinut, înainte de a intra în colecţia lor, lui Maurice Denis.

Pierre Bonnard, Ora animalelor

Se află în colecţie şi tablouri de Vuillard, cum ar fi “Tinere plimbându-se”, din 1891, şi “Croitoresele”, din 1890, ale cărui culori puse à plat oferă o imagine aproape abstractă. Dar şi un minunat paravan roşu, foarte japonizant, de Bonnard, cu un bâtlan, o pereche de fazani şi raţe, expus acum pentru prima dată în Franţa.

Edouard Vuillard, Tinere plimbandu-se

Colecţia Hays cuprinde sute de desene, printre care 63 de Vuillard şi 25 de Jean-Louis Forain. Se detaşează între ele un studiu pregătitor în mărime naturală pentru un paravan, realizat de Bonnard şi intitulat “Plimbarea doicilor, friză de trăsuri”, o operă de tinereţe a artistului. Cei doi apreciază şi afişele sau acuarele din aceeaşi perioadă.

Pe lângă artă, în colecţia Hays se găsesc şi cărţi. Cumpărrea cărţilor se datorează primei ocupaţii a lui Spencer Hays. Există mai multe ediţii originale din secolul al XIX-lea. Biblioteca este instalată în apartamentul din New York într-o sală special gândită de decoratorul italian Renzo Mongiardino.

Cei doi colecţionari nu cumpără decât operele de care se îndrăgostesc. Este şi motivul pentru care mărturisesc că preferă să decidă singuri, de oicei fără ajutorul unui expert, chiar cu riscul de a se păcăli.

Ei au acceptat cu destulă greutate să-şi expună colecţia la Muzeul Orsay, fiind, în mod obişnuit, colecţionari foarte discreţi. Continuă să cumpere opere de artă, aşa cum au făcut în cei 57 de ani de când sunt căsătoriţi, fără a se fi gândit încă la soarta viitoare a colecţiei.

Pierre Bonnard, Paravanul rosu

Autodidactul Philippe Hiquily

Zilele acestea, casa de licitaţii “Artcurial” pregăteşte, pentru 23 iulie, la Montecarlo, o licitaţie a operelor unui artist extraordinar, deşi puţin cunoscut, sculptorul în oţel, Philippe Hiquily, dispărut cu câteva luni în urmă, la vârsa de 88 de ani. Este un ansamblu de 14 lucrări ale acestui elev al lui Tinguely şi Richier, prieten cu Godard, provenind dintr-o colecţie privată. Printre ele, piese vechi, ca „Les Tontons” (Unchii), un mobil din 1961, care se roteşte pe un soclu de piatră, estimat la 40.000- 60.000 de euro, sau „Poro Marahu”, un alt mobil din fier, provenind din colecţia negustorului de artă Claude Bernard (40.000-60.000 de euro). Sculpturile vor fi expuse, începând de mâine, la „Hermitage”, într-o expoziţie intitulată „Deshyquilibre”

Hiquily a avut perioada sa de glorie în anii 1960. Datorită prietenului său Isamu Noguchi, cu care a colaborat la o sculptură plasată în grădina UNESCO din Paris, Hiquily a avut prima sa personală la galeria newyorkeză „The Contemporaries”. Acolo, intrând în mediul artistic din Manhattan, s-a apropiat de galeristul Leo Castelli, de compozitorul Edgar Varèse şi de tinerii pe atunci artişti pop, Rauschenberg, Rosenquist, Marisol, Jasper Johns, Louise Nevelson.

Philippe Hiquily, Girueta

La Paris le-a cunoscut pe cele două mari mecena, Marie-Laure de Noailles şi Louise de Vilmorin, care i-au comandat numeroase piese de mobilier.

Hiquily a fost un autodidact căruia nu-i păsa de nimeni şi de nimic şi care, cum scria „Le Figaro” în 2005, „a renunţat să mai facă ceea ce îi cereau galeriştii”. A conceput, din fier, aluminiu sau alamă, torsuri cu capete filiforme, provocatoare, pe gustul publicului anilor Pop. A urmat o perioada mai puţin fastă, până în anii 1980, când negustorul de artă Patrice Trigano a început să îi expună mobilele şi sculpturile. În 2005, unele piese ale lui au fost cumpărate cu preţuri depăşind 100.000 de euro. Lucrările în fier de la începutul carierei, cum ar fi „Epoca Pietrei” sau Epoca Fierului” au fost extrem de preţuite.

Philippe Hiquily, Isis

Jean-Marc Decrop, a ales pentru colecţia sa, estimată la aproximativ un milion de euro, piese unice, opere în fier ciocănit din anii 2000, ca acelea intitulate „Puştiul”, estimată acum la 230.000-40.000 de euro sau „Cocheta” (20.000-30.000 de euro). Vânzarea acestei colecţii va fi un test pentru un artist puţin cunoscut, deşi este foarte apreciat în Asia şi opera lui este prezentată în numeroase muzee, cum ar fi „MoMa” din New York sau „Centrul Pompidou” din Paris, pentru că a refuzat întotdeauna să aparţină unei mişcări artistice.

Mai multe piese moumentale figurează în licitaţie, printre care şi sculptura emblematică „Maratonista”, declinată de artist în mai multe materiale, de la exemplarul în fier din 2004 ((180 000-250 000 de euro), înalt de 6,2 metri, la cel de mai mici dimensiuni în oţel corten, decupat şi sudat, înalt de trei metri (50 000-80 000 de euro) şi la cel din 1981, în versiune „de buzunar”, înalt de 12 centimentri, estimat între 8.000 şi 12.000 de euro, realizat din aur.

Dintre piesele lui de mobilier, onirice şi suprarealiste, realizate pentru comanditari celebri ca decoratorul Henry Samuel, licitaţia propune un lampadar în alamă patinată verde şi gri, estimat la 4 000-6 000 de euro, sau două scaune, create pentru sculptoriţa Germaine Richier.