„Din toate punctele de vedere suntem unici”

„Din toate punctele de vedere suntem unici, nu am de ce să mă feresc de acest cuvânt. În primul rând, omul la care faceți referire nu cred că a dat examenele pe care le-am dat noi ca să ajungem în profesie. Nu este ușor să ajungi magistrat. Nu cred că are parte de munca pe care o desfășurăm și, credeți-mă, o spun cu tot respectul față de orice om care muncește.” „Nu putem să punem egal între magistrați și celelalte categorii sociale”, zice Elena Costache, președintele CSM.

Și medicul ce să spună? Dați dumneavoastră niște sentințe ca să fie vindecat cutare! Și mergeți în gărzi de noapte la muribunzi! Ce, noi nu suntem unici? Și artistul ce spune? Stați așa? Eu nu sunt unic? De ce să mă chinui să-mi vînd lucrările? Să le cumpere statul! Și noi livrăm identitate culturală românească și spirituală. Și minerul ce zice? Săpați voi? Merg eu în locul vostru la birou! Chiar și pe teren cu girofar! Și măcelarul? La sacrificat animale și la tranșat carcase cu voi ca să vedeți cum este! Ce, noi nu venim „acasă cu emoţii extrem, extrem de multe şi cele mai multe dintre ele sunt negative”? Ce, eu nu mă duc pe ger, pe ploaie, ce universul meu nu se destramă cînd îmi spune că mai am de mers încă 15 ani, pînă la 65?”

Are CSM-ul dreptate în generalizările sale?

„Cu toții ne dorim o justiție care să se – și să ne – asigure că drepturile ne sunt respectate ca și cetățeni, însă justiția trebuie respectată la rândul ei, prin status social, decență politică, salarii și pensii europene, care sunt expresia responsabilității, complexității și volumului de muncă al magistraților, precum și a incompatibilităților și interdicțiilor stricte pe care aceștia trebuie să le respecte”.

Dar noi nu ne dorim decență și status social prin ceea ce facem?

„Salarii și pensii europene”? Cine nu vrea? De ce numai la justiție? Și de ce „europene” din moment ce țara produce numai la nivel est-european sau chiar mai jos? Ei să trăiască exact ca la Berlin și noi să rămînem la Sofia? Ca și armata, ca și SRI-ul, ca și Sănătatea. Ca în minerit, nu-i așa?

De la declarațiile publice, războiul pentru pensiile speciale se va muta în subteranele politicii românești și europene.

Recomanda [votes_up id=866307]

60 de Comentarii

  1. Aș vrea să-i punem pe unicii magistrați să lucreze în agricultură vreo 40-45 de ani și apoi să le dăm o pensie de 1.000 de lei? Sigur nu ar rezista!!!

  2. Rușinos, frapant, dezgustător, frustant! Ăsta este interviul cucoanei Costache care se crede buricul Pâmântului. Tocmai l- ați îngropat cu onoruri militare, nu merita, pe Iliescu cel care se face vinovat de moartea a peste 1000 de tineri la Revoluție și justiția asta sublimă a madamei nu l- a judecat 36 de ani.Care justițe cucoană, care magistrați unici?

  3. BUNĂ!
    CORUPȚIE generalizata in jUSTIȚIE,
    CU PUȚINE EXCEPTII .
    SUNT FĂRĂ DEMNITATE,FĂRĂ ETICA. PROFESIONALA ! EXECUTĂ ORDINE VENITE DIN POLITIC DE VARF DE LA SRI, DE LA…UE,DE LA FRANȚA, ETC
    URÂȚENIA INTERIOARA DE MULTE ORI SE AFISEAZA PE CHIPUL OMULUI.
    CÂT DE FRUMOȘI SUNT UNII DIN
    JUSTIȚIE?

  4. suntem unici, pana si gemeni univitelini se diferenteaza pt ca fiecare a primit un suflet care e unic, diferit, etc.
    fiecare din noi in mod individual suntem oameni constiinciosi sau…doar inscrisi in cursa dupa bani, promovari,etc. uneori ocolind calea data de Dumnezeu…

    Felicitari Domnule Nistorescu pt articol, din pacate unii au doar studii nu si caracter…

  5. Nu este posibil ca o mână de robați de ăștia să poată să-și decidă cu besimțire avantaje nu doar ilegale, dar și profund imorale și nemeritate, fără ca nimeni, nici măcar Comisia Europeană să nu-i poată aduce cu picioarele pe pământ.
    După ce tot ei tergiversează cu anii, la ordin, sau din proprie inițiativă sau interes personal, dosare ce pot fi soluționate în timp rezonabil, tot ei se plâng de volumul mare de dosare !
    Numai pentru asta ar trebui penalizați financiar și aduși măcar așa, la nivelul altor categorii profesionale. Adică pierdem din cauza lor milioane de euro din PNRR și în loc să-i punem să suporte ei acești bani , le facem toate mendrele de frica amenințărilor lor nesimțite !
    P.S.
    Sunt cei mai ușor de înlocuit de I.A., dar nu se vrea !
    Prezinți datele și I.A. îți dă verdictul, n-ai nevoie de acești ne simțiți, precum cei de la CCR care să dea sentințe fără nici o probă la dosare !
    Și asta pentru că și-au scos răspunderea pentru deciziile lor desființând și Secția care de bine de rău îi mai făcea să ezite în a se destrăbăla perofesional pe banii noștri, asemenea altora de pe o altă centură !

  6. Justiția din România s-a compromis total.
    Aici e problema.
    Laura Codruța cunoscuta sub numele de
    Kovesi și generalul Codlea au făcut praf justiția.

  7. Voi verifica unicitatea științific.
    MOV AH, magistrat
    MOV CH, medic
    SBB AH, CH
    ‐–––––
    Rezulta ZERO, adică sunt egali, adică unici. De ce ? Doar unicii sunt egali.
    ESTE ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.