Din vremea virginelor cu „diplomă” FOTO

Nu se știe de ce șefii mei de atunci consideraseră că aș fi tocmai bun să fiu acreditat pe lângă poliție. Participam la razii nocturne (pe atunci, jurnaliștii erau invitați să vadă cum își fac băieții treaba) și ajunsesem să cunosc toți șuții, panacotarii, șpringarii, peștii și „fetele de oraș”. În timpul liber (al lor la propriu, fiindcă nu erau popriți pe celular), ne mai întâlneam prin urbe, ne salutam, ba chiar mai beam câte o bere. Așa ajunsesem în relații cordiale cu Marian Jepcarul, Gâju, Jercălău, Khaleya și alții a căror denumire îmi scapă din motive de memorie.  Mă rugau ca atunci când îi mai ridică să îi dau cu poză-n ziar, „să le creasca fala”. Primii trei erau autori de potlogării și furtișaguri, al patrulea un onorabil proxenet care acționa la „Terasa Anda”(sau „La umbreluțe”) lângă Palatul Telefoanelor. Într-o seară, Khaleya mi-a mărturisit că i se pusese pata pe una dintre „angajatele” lui, Tatiana, o basarabeancă blondă, chiar spectaculoasă și că vrea să o ia de nevastă. Era așa de bine dispus, că m-a invitat la nunta care urma să se celebreze în cartierul Giulești-Sârbi. Mi-a zis : „Tomiță, adă și fotografu’, să vezi care e tradițiile la noi, la ursari, cum facem rachiul.”

Noaptea nunții

Știam despre ce este vorba și m-am mirat. În unele comunități rome ca și în unele românești din mediul rural, după ce se consumă „noaptea nunții”, mirele iese cu cearceaful plin de sânge pe stradă, dovadă că aleasa sa a fost până atunci imaculată și că el a „performat”(sau perforat). Lumea încojurătoare chiuie de bucurie, țopăie, se veselește și mai ales bea rachiu până pică lată în cinstea evenimentului. Timid, l-am întrebat cum o să facă asta, fiindcă Tatiana era de ceva vreme „la produs”. Mi-a spus: „Mă închid cu ea în dormitor, îi dau un pumn în nas, îi dă borșul, mânjesc cearceaful și s-a rezolvat”. Fiindcă am fost trimis într-o deplasare la Timișoara am ratat nunta, dar am rămas impresionat de ingeniozitatea omului.

Cam tot în același timp, eram student, agățasem o colegă de la litere (eu am făcut istorie) tătăroaică. A fost un fel de mare amor, sfârșit în coadă de sturion. După câteva luni, fata m-a anunțat că familia ei din Dobrogea i-a aranjat căsătoria cu un coetnic bogat și că o să se transfere la ceea ce se chema atunci „fără frecvență”, azi învățământ la distanță. Am suferit cât să beau cu prietenii vreo trei nopți prin oraș, dar mă chinuia o dilemă. Știam că în comunitățile musulmane tradiționale, în cazul căsătoriilor aranjate, fata trebuie să fie musai virgină, dacă nu iese scandal monstru. Am întrebat-o cum o să gestioneze situația și mi-a spus foarte calmă că a învățat de la o domnișoară care s-a aflat în aceeași situație că se rezolvă cu o bășică de pește introdusă unde trebuie și cu niște substanță astringentă, cum ar fi suc de lămâie amestecat cu oțet, care aplicată pe „zona de contact” produce în momentul „impactului” o hemoragie ușoară.

De ce v-am povestit chestiile astea?! Fiindcă…Mina Minovici

Acum vreo două luni, o amică de-a mea și-a făcut ordine în pod. Știa că sunt pasionat de vechituri, m-a sunat și mi-a spus că în schimbul unei cafele o să-mi dea o surpriză. Într-adevăr, am intrat în posesia unui certificat de virginitate din 1928. Prin el se adeverea că ”Domnișoara Cornelia Iorgulescu, de ani 22, de profesiune funcționară, (…) D-sa păstrează încă toate caracterele anatomice ale unei fete virgine”.

În perioada interbelică, această chestiune cu fecioria în noapte nunții se lua în serios. În cazul ofițerilor sau preoților care voiau să se căsătorească, se formau niște comisii făcute din superiorii lor care verificau dacă pretendenta e de bune moravuri și are o stare materială corespunzătoare. Dacă erau suspiciuni, un conclav de genul ăsta putea solicita chiar un certificat medical. Probabil că domnișoara Iorgulescu s-a aflat într-o situație de genul ăsta.

Hârtia e „semnată în original”

E surprinzător că hârtia e „semnată în original”, vorba lui Caragiale, chiar de către doctorul Mina Minovici, părintele medicinei legale și antropologiei sociale românești, actualmente nume de morgă. Vă dați seama cât de importantă era o analiză de genul ăsta dacă ditamai profesorul universitar, în 1928 deja un monstru sacru, se ocupa de așa ceva. Pe doctorul Minovici era mai greu să-l păcălești cu tot felul de disimulări de genul celor spuse de mine mai sus. Totuși, stau și mă gândesc ce ar fi fost dacă, de fapt, distinsul profesionist o fi luat șpagă de la domnișoara în cauză juma de porc și două damigene de vin și în contrapartidă i-a eliberat diploma de virgină și i-a dat pontul cu bășica de pește?