Dinel Nuţu, fost Staicu, nu a fost sincer atunci când a afirmat că se pregătea să vina în România.
Acesta avea în plan, de fapt, să cumpere un domeniu turistic la Mako, în Ungaria, unde se ascundea. Staicu plătise deja avansul pentru achiziţionarea fermei, tranzacţia anulându-se după ce acesta a fost arestat, scrie Adevărul.
Arestat pe 19 aprilie, de politistii ungari, Staicu a susţinut după audierile că intenţiona să se întoarcă în Romania şi că voia doar să-şi rezolve afacerile din Germania şi Italia. Omul de afaceri a mai afirmat că era cu bagajele în drum spre ţară când a fost reţinut de politişti.
„Mi-am închis afacerile în Italia şi Germania şi veneam în România, nu puteam să las afaceri de milioane neîncheiate… acum merg acolo la executare. Acest proces e o farsă judiciara”, a mai spus Nuţu.
Dinel Staicu a fost dat în urmărire generală, după ce acesta a fost condamnat, politiştii negăsindu-l da domiciliu. Mai mult, cu câteva zile înainte de a fi condamnat, pe 4 martie 2011, Staicu şi-a schimbat şi numele, în Dinel Nuţu.
Magistratii Curţii de Apel Bucureşti l-au condamnat pe directorul SIF Oltenia, Dinel Staicu, şi pe fostul preşedinte al Băncii Internaţionale a Religiilor, Ion Popescu, la câte 7 ani de închisoare pentru abuz în serviciu în dosarul fraudării BIR. În decembrie, Staicu a fost condamnat la 12 ani de închisoare, în acelasi dosar, sentinţa fiind atacată la Curtea de Apel.