Dinică (USR). Legea pensiilor nu repară inechitățile

Senatoarea USR Silvia Dinică

De L.V.
Dinică (USR). Legea pensiilor nu repară inechitățile

Senatoarea USR Silvia Dinică

Senatoarea USR Silvia Dinică susține că noua Lege a pensiilor e o bătaie de joc deoarece nu rezolvă inechitățile din sistem, ba dimpotrivă.

Aceasta a mai afirmat că mulți pensionari nu vor primi bani în plus la recalculare, în ciuda promisiunilor guvernării PSD-PNL, asta deși prețurile continuă să crească.

„E o lege proastă care, în loc să repare aceste inechități, nu face decât să le mențină pe unele dintre ele și pe altele să le mărească. Mai mult, vedem estimările: întâi au fost 1,3 milioane de pensionari care nu vor primi nimic în plus la pensie și vedem că pe zi ce trece acest număr crește, sunt tot mai mulți pensionari afectați.

Faptul că prețurile cresc în continuare nu face decât ca oamenii să simtă că au și mai puțini bani în buzunar. Unde e dreptatea pentru ei? Asta e întrebarea la care trebuie să răspună ministra Muncii”, Simona Bucura Oprescu (PSD), a declarat Silvia Dinică, la B1 TV.

Și economiștii critică noua lege a pensiilor și modul în care se face recalcularea.

„Două lucruri sunt importante pentru mine – în primul rând, că nu se lămurește problema esențială din punctul meu de vedere. Pensiile care rămân în plată, deși la nivelul recalculării ies mai mici, sunt pensii care din punct de vedere al puterii de cumpărare scad, deci asta e o chestiune care trebuie spusă foarte clar. Vor fi oameni care vor pierde.

Trebuie să recunoaștem că un milion și ceva, ultimele calcule sunt 1.800.000 de oameni, care foarte sforăitor li se spune, ”nu veți păți nimic, pensia rămâne exact cum a fost, chiar dacă e mai mică după recalculare, dar noi, Guvernul, în generozitatea noastră, vă dăm pensia pe care o luați în momentul de față”, de fapt este un fals, pentru că acea pensie este atacată de puterea de cumpărare. Inflația continuă să acționeze”, a explicat profesorul de economie Mircea Coșea, pentru B1 TV.

Distribuie articolul pe:

9 comentarii

  1. Mai loaze, recalcularea pensiilor nu are legatura cu inflatia, cu puterea de cumparare…..pur si simplu 3 milioane de pensii au fost calculate gresit fiidca legea Basescu a pensiilor nr. 263 este gresita. Pentru 2 milioane legea era corecta, deci acestia nu au fost pagubiti, deci pensia lor nu creste.

  2. Nu demult pensionarii erau ,pentru USR-istii,”știrbii” .Acuma „muriți” de grija lor.
    Eu sunt mulțumit de lege,chiar foarte mulțumit,numai să trăim să o vedem aplicata.

  3. corect ca acum muriti de grija pensionarilor dar cind ati fost voi la guvernare cu cit ati marit pensiile ca sa o duca si pensionari mai bine. Va spun eu nu ati marit nimic ca nu va interesau pensionarii. Asa ca mucles, o fi bine nu o fi bine tot este ceva fata de nimic.Aia de grija carora muriti de grija acum 90% sint din categoria celor carora nu le-a placut munca sau au fost bolnavi inchipuiti sau adevarati. Lasati ipocrizia loazelor

  4. Artia de la URS sunt toti niste nenorociti care nu au facut altceva decat sa critice si sa bage bete in roate. Sigur ca nu i-am uitat cu plafonarea , prin PNRR, la 9.4 din PIB a pensiilor!(romanii iau txat la vot). Mai mult, CCR a respins astazi o sesizare a USR referitor la o modificare facuta de guvern la dobanzile cerute de IFN-uri care ajungeau si la 1000 %, spunand ca nu poti plati mai mult de doua ori suma imprumutata (URS nu a fost de acord si a sesizat CCR). Astia sunt nenorocitii de la USR, care vor disparea la fel ca si REPERUL lui Ciolos. Doamne ajuta!

  5. Cine lucrează vara la umbră,iarna la căldură,nici 8 luni/an, plătit 12 din12,mai o meditație ia mărire că poate lua și salariu și pensie!trai neneaca!prostul din mină pierde,că e prost!dacă e mai bine plătit normalul hai sa din toți la normal!fără nici un special!

  6. Ăștia sunt setati doar pe critica și nu sa arate un program corect întocmit de ei pentru ceea ce înseamnă pensii! Când au fost la grămadă aduși la guvernare, nu au făcut nimic concret pentru aceasta categorie, acum urla de parcă au tras ceva pe nas, crezând că vor ajunge spontan iar la guvernare. Bă, odată vede nașul curul finei, la botez, apoi, la drum pârlea.
    P.s. ei nu au afaceri cu statul pe bugetul financiar? Să nu mă agat de mai multe

  7. -DOAMNĂ SENATOARE ?> CRITICAȚI,CRITICAȚI -DA DE CE NU PUBLICAȚI MĂCAR „DRAFTUL ” UNEI LEGI PRIN CARE SĂ MULȚUMIȚI PE TOȚI PENSIONARII CIN PROTECTORAT -SPUNÂND CLAR DE UNDE VEȚI LUA BANII -BANI NU HÂRTII CARE SĂ DUCĂ INFLAȚIA LA CIFRE …? OARE VĂ ADUCEȚI AMINTE -SAU V-AȚI INFORMAT -CUM S-AU PENSIONAT MULȚI DINTRE BÎTRÂNII-NEBĂTRÂNI DUPĂ REVOLUȚIE: CUM AU APĂRUT PENSII FĂRĂ CONTRIBUTIVITATE !!HAIDEȚI SĂ VEDEM LEGEA D-VOASTRĂ!

  8. Si ce a facut USR ptr pensionari? Prin PNRR ati limitat ponderea la 9,4%
    Nu v-am uitat ticalosilor, daca era dupa voi nici cat au primit de la astia nu ar fi primit de la voi!!!!
    Aveti nerusinarea sa vorbiti de pensii?!
    Indexarea se face anual, asta-i recalculare care in primul rand adauga acei ani de stabilitate. Dar cine n-a muncit ce sa primeasca? Ce pensie sa-i dai unuia care pana la 65 de ani a muncit si contribuit doar 15?
    De mult am scris ca vor vedea astia cu munca la negru si mai multi bani in mana cand vine vremea pensiei. Acuma ce vor, sa se ia de la aia carora le-a retinut statul contributia din salar si s-o dea aluia care n-a contribuit ci s-a dus cu toti banii acasa?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.