Dinu Săraru, un învingător prin decenii de cumpănă

“Povestea e izvorâtă din realitate, dar rămâne poveste. Povestea se citeşte fără nicio cheie, iar adevărul poveştii – se ştie – sublimează adevărul vieţii”, se destăinuia Dinu Săraru.

Am avut bucuria să trăiesc mai mulţi ani în miezul unor evenimente şi acte de cultură profunde şi curajoase, păstorite de maestrul Dinu Săraru.

Nu mă gândesc doar la anii când am lucrat la Teatrul Naţional “Ion Luca Caragiale” din Bucureşti, avându-l ca director general pe renumitul romancier şi dramaturg. Am scris de mai multe ori despre aceste evenimente şi am avut bucuria să-i pot lua un amplu interviu, în care am descoperit vocaţia povestitorului, o agendă uriaşă a memoriei prefigurând pagini de memorialistică excepţionale. M-am bucurat să descopăr de fiecare dată că maestrul continuă în forţă toate drumurile creaţiei care l-au consacrat. Ca jurnalist redutabil, cu vorba precisă şi biciuitoare. Ca moralist care nu iartă micimile vremurilor şi minciuna împăunărilor. Ca iubitor de oameni şi valori tradiţionale, punând în lumină alaiul modelelor naţionale care ar trebui să fie urmate. Ca judecător care nu iartă tăvălugul distrugător de valori, care pictează chipurile şi caracterele groteşti ale tranziţiei, în personajele cărţilor din ultimii ani, memorabile. Ca prozator de cursă lungă, memorialist şi lider de opinie care a demonstrat cât de multe lucruri esenţiale are de spus, cu fiecare apariţie editorială sau interviu, destinat presei ori ecranului, ultimul dintre ele un dialog de referinţă cu Adrian Ursu, la Antena 3.

Ca eseist şi dramaturg care uneşte spiritul critic şi înţelepciunea iute, fără nimic molcom sau catifelat în judecăţile de valoare, Dinu Săraru nu e ceremonios. Vorbele sale de duh au suculenţa frazelor memorabile, dar şi aciditatea neiertătoare.

Dinu Săraru are replică şi descarcă prin cuvinte, precum fulgerul, o lumină necruţătoare în polemicile şi pamfletele sale. El este în literatură şi cultură, sub arcul sprâncenelor lui stufoase, ceea ce regretatul Profesor dr. Dan Setlacec a fost în medicină, un Zeus tonans, menit să-i ţină în frâu pe zei, cu legendele lor, şi pe muritorii încredinţându-şi soarta acestor legende.

Nu există proiect cultural al ţării noastre, la vremea atâtor cumpene prin care a trecut în ultimele şase-şapte decenii în care Dinu Săraru să nu fi fost implicat, fie că a fost vorba de faceri şi desfaceri de reviste, de Teatru şi Patrimoniu, de Biserica şi Credinţa Ortodoxă, de binecuvântarea meşteşugurilor şi tezaurizarea lor în albume excepţionale, prin Fundaţia “Nişte Ţărani”. De altfel, Dinu Săraru mărturisea: “Sper într-o clipă de linişte când să stau la Slătioara să scriu fără nicio grijă, din nou, o poveste cu ţăranii pe care i-am iubit eu şi care astăzi nu mai sunt, şi o încheiere la acele două romane despre ciocoi, răcorindu-mă faţă de neputinţa şi nevoinţa în care m-au azvârlit şi ne-au azvârlit, să nu putem face mai la bătrâneţe o sărbătoare din filele calendarului ce ne-au mai rămas”.

Maestrul Dinu Săraru a impus şi susţinut atâtea generaţii de tineri, deschizându-le drumul în scris, pe scenă, la televiziune şi în paginile presei de atitudine ideologică şi estetică.

Azi îl privim pe Dinu Săraru ca pe un înţelept şi învingător. Ştim că pentru el cultura nu e o sumă de evenimente şi mai ştim că refuză zgomotul obscen şi asurzitor al mizeriei şi nonvalorilor ce vor să ne acapareze. Cultura e pentru Dinu Săraru un lanţ cu verigile întregi şi continue, făcut din creatori, Opere şi Sărbători. Din uriaşe punţi ale rezistenţei şi comunicării între valorile adevărate ale fiecărei generaţii.

Spunându-i azi “LA MULŢI ANI”, ne gândim deopotrivă la Om şi la Opera lui şi la Cultura română. O viaţă veşnic verde precum copacul Naşterii Domnului. O operă care să nu se ofilească sau să se piardă din nelucrarea urmaşilor.