Diplomația UE înseamnă lupta dintre Ursula și Kaja

Un telefon la Kremlin scoate la iveală conflictul de la Bruxelles

Înainte de summitul UE, s-a aflat că șeful de cabinet al lui Antonio Costa a contactat Kremlinul pentru posibile negocieri privind Ucraina. Franța și Germania au reacționat dur. A fost un incident care a arătat și cât de vag se împarte puterea în politica externă a UE, unde există un conflict deschis între președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și Înaltul Reprezentant Kaja Kallas.

Israelul adâncește ruptura dintre Kallas și Comisie

Kaja Kallas conduce Serviciul European de Acțiune Externă și este și vicepreședinte al Comisiei. Poziția instituțională este dificilă. Ursula von der Leyen a dorit să conducă o ”Comisie geopolitică”, ceea ce intră frecvent în conflict cu rolul Înaltului Reprezentant. Potrivit Politico, Kallas ar fi numit-o intern ”dictator” din cauza stilului de conducere. Tensiunile sunt vizibile mai ales în politica privind Orientul Mijlociu. Vizita lui von der Leyen în Israel după atacurile Hamas din 2023, fără consultarea miniștrilor de externe, a generat critici și o scrisoare de protest semnată de peste 800 de oficiali UE, nemulțumiți ca președinta lor nesocotește statalitatea palestiniană. Von der Leyen s-a ocupat de acest aspect si a creat, în 2025, un nou directorat în Comisie – Directoratul General pentru Orientuil Mijlociu. Asta a redus rolul lui Kallas în acest dosar. Și a adăugat birocrație.

Șefa diplomației UE rămâne fără sprijin politic

Apoi, o remarcă făcută de Kaja Kallas în legătură cu politica israeliană în teritoriile palestiniene a făcut ca șefa diplomației să fie și mai izolată la Bruxelles. În timpul unei vizite la Ciudad de Mexico la sfârșitul lunii mai, ea ar fi comparat tratamentul palestinienilor cu sistemul de apartheid din Africa de Sud. Ministrul de Externe israelian Gideon Saar a anunțat că va întrerupe toate contactele cu Înaltul Reprezentant, acuzând-o că are de ceva timp o atitudine obsesivă și nedreaptă față de Israel. Kallas nu a comentat încă direct declarația despre apartheid, limitându-se la un mesaj pe X privind importanța dialogului cu Israel.

Kallas nu-și poate depăși rolul anterior de premier al unei republici ex-sovietice

A fost un declanșator al unui conflict care mocnea. Cancelarul Friedrich Merz s-a distanțat explicit de formularea folosită, în marja summitului UE, fără a susține însă cereri concrete de demisie. Anterior, Kallas nu își aliniase acțiunile cu guvernele statelor membre. În 2025, a propus creșterea ajutorului militar pentru Ucraina la 40 de miliarde de euro, dar planul a fost rapid temperat. În mai 2026, când Italia și Franța discutau despre necesitatea umplerii golului lăsat de SUA în negocierile cu Rusia, ea a declarat că UE nu ar putea niciodată media în mod neutru între Rusia și Ucraina. Criticii o acuză că nu a depășit rolul său anterior de prim-ministru al Estoniei, unde nu făcea compromisuri cu Rusia. Moscova a emis chiar un mandat de arestare pe numele lui Kallas, în 2024, atunci premier al Estoniei.

Kallas, reprezentant extern al UE, se aștepta la sprijin din partea Comisiei în disputa cu Israelul. Însă comisarul Dubravka Suica a mers în Israel, s-a întâlnit cu oficiali israelieni și ai Autorității Palestiniene și nu a menționat sprijin pentru Kallas. Decizia de a o trimite pe croata Suica, pe 22-23 iunie, comisar pentru Mediterana, este interpretată ca un mesaj pentru Kallas – politica externă a UE se poate face și fără ea. Dar acest lucru a evidențiat lipsa de coordonare și tensiunile din politica externă a UE. Pentru a nu mai spune că Dubravka Suica însăși a fost în centrul unor dispute la Bruxelles, după ce a reprezentat UE, fără mandat spune Parisul, la lansarea Consiliului pentru Pace în Gaza, cu Donald Trump președinte pe viață, la Washington, în februarie anul acesta.

Parisul se gândește la reforma diplomației europene

Și astfel s-a ajuns ca un document intern al guvernului francez, citat de Reuters, să propună trei opțiuni de reformă. Politica externă ar putea fi plasată sub autoritatea Comisiei Europene – victoria lui von der Leyen. O altă variantă este transferul politicii externe la Consiliu. Sau Serviciul European de Acțiune Externă ar putea fi consolidat prin promovarea lui Kallas la funcția de prim vicepreședinte executiv și prin atribuirea suplimentară a responsabilităților pentru comerț și dezvoltare economică. Ulterior, Parisul a minimalizat documentul, descriindu-l drept o notă exploratorie neobligatorie, care nu a fost niciodată aprobată oficial de guvern.

O funcție vag definită de la bun început

Funcția de Înalt Reprezentant al UE a fost creată prin Tratatul de la Lisabona, care guvernează acum UE, în vigoare din 2009. A apărut prin contopirea postului de reprezentant pentru politica externă și de securitate comună și a celui de comisar pentru relații externe. Atunci a fost creată și funcția de președinte al Consiliului European. Este deținută acum de Antonio Costa, portughezul prins în polemica privind telefoanele la Moscova. Ambele portofolii erau vagi, iar în dezbaterile de atunci se considera că vor fi definite de personalitatea celor care le vor ocupa.

Așa a și fost. Primul Înalt Reprezentant al UE a fost baroneasa Catherine Ashton, reprezentând Marea Britanie, atunci un membru UE cu o mulțime de derogări de la aplicarea Traratelor. Despre Ashton, presa scria că era preocupată mai mult de familia din Marea Britanii, fiind mai mult vizitator în biroul de la Bruxelles.

A urmat Federica Mogherini, cu o experiență de doar câteva luni ca ministru de Externe al Italiei. A rămas cunoscută pentru că a izbucnit în lacrimi în timpul unei conferințe de presă, după atentatele de la Bruxelles din 2016 (34 de morți). Acum este cunoscută pentru acuzațiile de fraudă cu fonduri UE (după încheierea mandatului) și reținerea ei de poliția belgiană, la finalul anului trecut. A urmat spaniolul Josep Borrell, un socialist cu experiență, dar care a preferat să aibă un profil cât mai limitat. După mandatul său (în prima Comisie von der Leyen), mult mai temperamentala Kallas generat dispute cu președinta von der Leyen. Kallas provine din ”mica Estonie”, ceea ce îi face poziția și mai slabă decât cea a lui Borrell din Spania, scria Politico.

O Uniune fără o voce unică în politica externă

Care pot fi concluziile? Una este trasă de Fnakfurter Allgemeine Zeitung. ”Kaja Kallas cu siguranță nu este un diplomat-șef. Înaltul Reprezentant al UE vorbește în mod repetat atât de direct încât provoacă controverse”. În al doilea rând, vorbim despre oficiali UE numiți în urma unor negocieri opace, nu despre oficiali aleși. Dacă ar fi fost să se respecte regulile democratice embrionare al sistemului ”spitezenkandidat”, Comisia rezultat din alegerile din 2019 ar fi trebuit să fie condusă nu de von der Leyen, ci de Manfred Weber – capul de listă cu care PPE s-a prezentat în fața a 370 de milioane de europeni cu drept de vot.

Miza finală: renunțarea la veto și o nouă balanță de putere

O a doua concluzie este că nu există diplomație a UE, ci mai degrabă o birocrație împărțită în tabere ale căror dispute sunt mari consumatoare de energie și timp la Bruxelles. De aici ”soluția E3” și ”soluția E5” într-un dosar important precum războiul din Ucraina. Adica reuniunile Marea Britanie – Franta – Germania sau cele la care mai participă și Polonia și Italia. Două, respectiv patru state membre UE, și un stat care nu este membru UE iau decizii pentru restul de 23 de state? Teoretic, încă nu. În Consiliu funcționează principiul unanimității în politica externă. Însă soluția propusa de președinta von der Leyen este renunțarea la veto.

Eliminarea vetoului ar readuce în discuție poziția dură a Poloniei privind sistemului de vot în Consiliul UE, în timpul negocierii Tratatului de la Lisabona, în urma cu 20 de ani. Guvernul lui Jaroslaw Kaczsynki, dar și Marea Britanie, au insistat pe sistemul bazat pe metoda rădăcinii pătrate a populației, care dădea țărilor mici o greutate mai mare. A fost adoptat însă sistemul dublei majorități (număr de țări și populația), care face mai dificilă crearea unor minorități de blocaj prin coalizarea unor state UE mici. După Brexit, acest sistem face mult mai probabilă o UE franco-germană, în cazul eliminării vetoului.