Directorul general al Metrorex, demis

Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a anunţat, vineri dimineaţa, că l-a demis pe directorul general al Metrorex.

Alături de directorul general Metrorex Marin Aldea, ministrul declarat pentru MEDIAFAX că va fi demis şi directorul de Exploatare, Liviu Dinu.

Decizia a fost luată în cursul dimineţii, după ce un metrou a rămas blocat aproape de staţia Eroilor.

Felix Stroe a invocat probleme manageriale mai vechi şi lipsa de responsabilitate a conducerii companiei.

„Problemele de la metrou nu sunt de azi, de ieri. Vin de mulţi ani. Este o lipsă de responsabilitate, o lipsă de eficienţă managerială. Sunt multe lucruri. Am dispus o anchetă care va începe la ora 8 şi va fi condusa de secretarul de stat Cercel. Cu siguranţă vom constata şi multe alte probleme care au culminat cu incidentul de azi. Bani pentru întreţinere curentă la metrou au fost suficienţi şi vor fi mereu. Este vorba de responsabilitate, de ritmicitatea cu care se execută aceste lucrări. Nu numai pentru ce s-a întâmplat de dimineaţă, ci pentru toate care vin din urmă, am luat decizia de a-i demite pe directorul general şi pe directorul de exploatare. Ideea este un singură: la metrou e nevoie de o disciplină de fier, ca la întreaga cale ferata pe care o voi institui foarte rapid. Toleranţa va fi zero faţă de managerii care nu îşi fac datoria”, a declarat pentru Mediafax Felix Stroe.

Un tren de metrou a oprit la aproximativ 200 metri de staţia Eroilor, sensul dinspre Politehnica, în această dimineaţă, călătorii fiind evacuaţi, din cauza unui scurtcircuit.

Incidentul a avut loc la ora 5.24, pe tronsonul Eroilor-Politehnica, pe firul 1.

Trenul a rămas blocat în zona Eroilor, circulaţia fiind oprită mai bine de două ore.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

5 Comentarii

  1. Stroe se da pizdos? Demite la ei pe banda rulanta. De ce ? Sa ii puna in loc pe ai sai, capabilii, managerii de top?

    • @ Arsenie
      Nu stiu cum se da Stroe , dar maharii de la Metrorex sunt platiti regeste si chiar uvrierii de acolo au salarii babane.Ce-i rau ca-i da afara pe lenesi/nepriceputi ? Selectia trebuie sa functioneze : nu faci fata , afara!Imbuibatii nu-si mai incap in piele.

  2. Poate noua conducere va elibera si spatiile ocupate abuziv de sindicate pentru activitati comerciale/chioscuri care constituie pericol public prin obturarea iesirilor in caz de urgenta.

    • Crezi că asta îl mâna în lupta pe bravul Stroe, precum că ar vrea dreptate salariala la Metrou și alte finețuri? Nicidecum, doar înlocuirea lui „ai lor” cu „ai noștri”.

  3. Problema metroului este legata si de alte cauze. Circulatia rutiera de suprafat aprea intensa si produce vibratii, presiune pe zona libera din subteran. Apoi partea subterana a orasului se compune din pietrisuri, nisipuri, la care se adauga cantitatile mari de precipitatii din ultima vreme. Primaria nu a facut nimic pentru dezvoltarea transportului public in comun si reducerea drastica pentru cel de autoturisme private. Nu a facut nicio parccare. Nu a facut nici colectarea selectiva a deseurilor. Nu a imbunatatiti iluminatul public, nici nu a reparat ceausurile aurite si peretii cladirilor centrale mazgalite, politia locala inexistenta.Nu a extins spatiile verzi ci doar a pus ceva iarba pe mici peluze din intersectia strazilor ca sa vedem cum a crescut spatiul verde ca in poveste. Nu s-a ocupat de un program general de contorizare a gazelor pe fiecare apartament dar suntem obligati la detectoare de gaze ! Mai dorea sa fim capitala cultural europeana, cu mizeria si gunoaiele de la fiecare stalp si colt de strada!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.