' fill='%23FBBC05' d='M0 37V11l17 13z'/%3e%3cpath clip-path='url(%23b)' fill='%23EA4335' d='M0 11l17 13 7-6.1L48 14V0H0z'/%3e%3cpath clip-path='url(%23b)' fill='%2334A853' d='M0 37l30-23 7.9 1L48 0v48H0z'/%3e%3cpath clip-path='url(%23b)' fill='%234285F4' d='M48 48L17 24l-4-3 35-10z'/%3e%3c/svg%3e){kind=small}
Pe 8 mai, președintele Donald Trump a anunțat ieșirea SUA din acordul nuclear cu Iranul. O zi mai târziu, premierul Benjamin Netanyahu s-a întâlnit cu Vladimir Putin, la Moscova, cu ocazia Zilei Victoriei. Imediat ce premierul Netanyahu a părăsit Rusia, încep ostilitățile israeliano-siriene vizând bazele iraniene din Siria.
Agențiile de presă au prezentat două versiuni ale evenimentelor. Potrivit versiunii israeliene, forțele iraniene din Siria au lansat 20 de rachete asupra pozițiilor israeliene din Platoul Golan, o parte interceptate de sistemul antirachetă. Unul dintre purtătorii de cuvânt ai armatei israeliene a declarat în cursul nopții de miercuri spre joi că rachetele au fost lansate de forțele iraniene Al Quds și că Israelul „consideră atacul iranian drept foarte dur“.
Varianta siriană, a agenției SANA, este că sistemele antirachetă au interceptat miercuri seară rachete lansate din Israel. Așadar, în varianta siriană, prima lovitură ar fi fost una israeliană. Activiști proguvernamentali din Siria au relatat că au fost trase și tiruri de artilerie din Platoul Golan către Siria. Ce a urmat a fost un raid de amploare al aviației israeliene, care a lansat rachete și asupra Damascului, oficialii militari spunând că au fost vizate ținte din Siria asociate cu Gărzile Revoluționare iraniene.
Lovitură cu acceptul lui Putin
Moscova a păstrat tăcerea în timpul acestei ciocniri grave de pe teritoriul Siriei aliate. Abia în cursul zilei de joi Ministerul rus al Apărării a anunțat că armata siriană a doborât peste jumătate din rachetele lansate de Israel. Nu este pentru prima dată când sistemele antirachetă ale armatei ruse desfășurate în Siria rămân mute în fața unui atac israelian, așa cum s-a întâmplat și în cazul recentului bombardament anglo-franco-american. Armata israeliană a anunțat că armata rusă a fost anunțată că va urma acest atac. Însă a fost Putin cel care a dat lumina verde?
Imediat după întâlnirea cu Putin de la Moscova, premierul Netanyahu a declarat pentru Reuters: „Având în vedere ce se întâmplă în Siria, trebuie să asigurăm continuarea coordonării militare dintre Israel și Rusia. Declarațiile făcute sau atribuite părții ruse la precedentele întâlniri au fost interpretate ca o încercare de a ne limita libertatea de acțiune, însa nu s-a întâmplat așa. Nu sunt motive să credem ca acum va fi altfel“. Este o declarație care sugerează că Benjamin Netanyahu a primit acordul lui Vladimir Putin pentru acțiunea îndreptată împotriva bazelor iraniene din Siria.
Dezacord Rusia-Iran
În ultimii ani, premierul Netanyahu i-a transmis frecvent liderului rus că Iranul dorește distrugerea Israelului. De ziua Victoriei, Netanyahu a mai avut o solicitare – Rusia să nu livreze Siriei sistemul antiracheta S-300, care ar limita dominația israeliană în spațiul aerian sirian. De partea cealaltă, fără să reacționeze la atacul asupra Siriei aliate și trimițănd joi un înalt diplomat rus la Teheran, președintele Putin pare să încerce să împiedice un război. Agenția Bloomberg se întreabă: „Poate Putin să oprească Iranul și Israelul?“.
În 2008, când trupele ruse au invadat Georgia, au fost bombardate baze aeriene georgiene despre care se presupunea că ar putea fi folosite de Israel pentru a lovi Iranul. Acum, Rusia a permis bombardarea unor baze iraniene din Siria ce ar putea fi folosite în strategia mai largă Teheranului de lovire a Israelului din Siria, Liban și Fâșia Gaza.
Armata israeliană a anunțat că a lovit „în totalitate“ aceste obiective; ONG-ul britanic numit Observatorul Sirian al Drepturilor Omului a anunțat că au murit în atac 15 luptători pro-Assad, dintre care opt iranieni. Dar rolul acestui atac nu a fost atât militar, cât de a transmite un mesaj – Rusia nu va tolera extinderea influenței iraniene, iar Israelul poate obține neutralitatea binevoitoare a Moscovei, care vrea menținerea actualul echilibru de forțe.
Iranul, cu spatele la zid
Presa israeliană favorabilă opoziției de stânga critică dur decizia lui Netanyahu de a lovi bazele iraniene. Cotidianul Haaretz compară situația actuală cu criza rachetelor din Cuba. Atunci, scopul primordial al SUA a fost evitarea unui război, iar amenințarea militară a fost folosită doar pentru a transmite mesaje politice. În cazul de față, „dacă Netanyahu continuă să lovească fără a lăsa Iranului o portiță diplomatică (și așa limitată mult de retragerea SUA din acordul nuclear), atunci va împinge Iranul într-un colț de unde Teheranul nu va avea de ales decât să riposteze.
Consecințele ar fi dezastruoase pentru toată lumea“, scrie Haaretz. În același editorial, ziarul israelian arată însă că, spre deosebire de SUA în 1962, care avea garantată distrugerea reciprocă cu URSS, Israelul este singurul care deține arma nucleară (fapt neconfirmat vreodată oficial) și astfel „poate ataca cu impunitate Iranul“.
Diplomația mai are o șansă
Diplomația mai are însă șanse, scrie cotidianul israelian Maariv. Retragerea americană din acordul nuclear cu Iranul pare „împlinirea visului nebunesc al lui Netanyahu“, însă este „o retragere cu asterisc“, pentru că sunt necesare cel puțin șase luni pentru ca Congresul SUA să reintroducă sancțiunile împotriva Iranului, timp în care Teheranul și puterile europene pot să negocieze pentru modificarea acordului cât mai aproape de solicitările SUA.
În acest context, se înmulțesc vocile care vorbesc despre partea secretă a acordului nuclear iranian, acea parte la care însuși fostul secretar de Stat John Kerry spunea că nu are acces. Poate fi însă vorba despre un „pact de neagresiune“ iraniano-american, câtă vreme trupele celor două state nu s-au ciocnit până acum în Siria. Amenințarea iraniană asupra Israelului și riposta statului evreu pot avea legătură mai degrabă cu menținerea, respectiv anularea acestor clauze secrete negociate de marile puteri cu Iranul, câtă vreme inspectorii internaționali au constatat respectarea clauzelor publice (încetarea obținerii uraniului îmbogățit pentru arma nucleară), în ciuda afirmațiilor contrare venite din partea premierului Netanyahu. l
Momentul alegerii: SUA sau UE?
Loviturile israeliene asupra bazelor iraniene din Siria, alături de retragerea SUA din acordul cu Iranul, complică mult și ecuațiile marilor puteri europene. Stilul dur al președintelui SUA și noua politica comercială americană au făcut ca vizitatorii ideali pentru Trump să fie președinții din țările baltice, România sau Ucraina, lideri dependenți de parteneriatul cu SUA.
În recentele vizite la Washington, cancelara Germaniei și președintele Franței au refuzat politicos toate marile solicitări ale lui Donald Trump: nu au acceptat sancționarea Iranului (cu atât mai puțin deschiderea unui nou conflict); au refuzat să capituleze în fața tarifelor suplimentare pentru aluminiu și oțel impuse de SUA și nici nu sunt gata să sacrifice relația mercantilă cu China pentru a asista SUA într-un război comercial cu Beijingul. Orice conflict SUA-UE în aceste dosare va pune într-o situație foarte dificilă statele est-europene, dependente economic de Europa și securitar de America.
Toate neamurile vinovate vor plăti, dar deocamdată ele câştigă! În prezent au această putere care se datorează unor forțe obscure, necunoscute, vorbim de USA, Israel, Franța, Marea Britanie şi aliații lor…
În timpurile din urmă aceşti adversari ascunşi vor fi biruiți Biserica lui Cristos pentru totdeauna!
Sunt in acord cu analiza d-voastra.
Am indoieli doar in a pune pe aceeasi treapta acordul tacit sau tacerea, cu unda verde. Ambele sunt posibilitati dar la aceasta ora nu prea sunt certitudini.
Va salut cu respect.
@Booyaka : nu-i adevarat. Siria nu exista, ca stat: era parte a Imperiului Otoman, pâna la 1918, si dupa caderea lui, teritoriile de-acolo (care vor deveni tari, mai târziu. Mai multe tari, nu numai Siria), sunt mandatare (doua, britanic si francez, ca „DAMASC”, nu „Siria”, care abia de dupa WW2 si razboiul de independenta devine tara. Are cam aceeasi vechime cu Israelul. Si-n privinta ultimului, las-o si mai moale, fiindca Înaltimile Golan sunt ale lui, proprietatea lui, cumparate de la otomani de organizatii sioniste si de unul din baronii francezi de Rothschild (cu particula), la finele secolului al XIX lea-debutul secolului al XX lea, operatie-n care tipul se crede a fi cheltuit în jur de 50 de milioane de dolari (la valoarea lor de-atuncea, nu de-acuma). Si las-o mai moale si cu „alianta SUA-Israel-Rusia”, fiindca evreii aveau si au dreptul la un teritoriu national, în aplicarea principiului autodeterminarii (de care acuma, UE pare sa fi uitat, când e vorba de Catalonia, desi e vorba si-acolo de-un popor, catalan. A fi un popor = a avea o limba si-o cultura proprii). Cauta-n dictionare si-n cursuri/ tratate de drept, sa te dumiresti. Siria actuala n-are a se-ncapatâna privind recunoasterea Israelului ca stat. Daca musulmanii n-ar recurge la atentate, la violenta (OLP a lui Yasser Arafat-Mahmud Abbas, care, de fapt, din cauza asta au compromis Palestina, ca stat) lucrurile ar fi diferit abordate. + ca „Palestina” = creatie artificiala, la fel Ucrainei, însa a Imperiului Otoman antisemit, cu transferuri masive de mameluci, arabi si turci la Ierusalim si-n teritoriile regatului istoric al Israelului (parti din care sunt, acuma, din vina ONU, 1947, în Siria )… uitat-ai ori nu stii ce faceau otomanii si-n Principatele Române? asa ca, pliscu’ mic, Booyaka!
Drama poporului sirian pe melodia impusa de alianta SUA-Israel-Rusia!Cu o statalitate de 5000 de ani si cu o capitala,Damasc,cea mai veche capitala de pe planeta,Siria a ajuns azi un obiect de targuiala intre marile puteri!
(II): Ludovic al XV lea al Frantei se casatoreste el c-o poloneza, Leszcynska, fata lui Stanislas, rege ales, dar, cronologic, prea târziu. Zarurile fusesera aruncate si cotropitorii polonezi pierdusera. Prometeismul resuscita sub Przizulski, maresal si prim presedinte al Polonei dupa 1918, si sub Democratii(national)-socialisti americani de-acuma. Dependenti electoral si de diaspora poloneza. Privind 9 mai, ziua Victoriei asupra nazismului, prezenta lui Netanyahu la Moscova are semnificatii enorme: dupa pogromurile din Rusia tzarista si (neo) nazismul Balticelor (de unde se si trage), Netanyahu defileaza, acuma, la Moscova, în primul rând, si cu Regimentul Nemuritor, alaturi de Putin, care, si el, si-a pierdut rude-n WW2. Dupa care se-ntretzin la Kremlin. Si seara, asa-zisul „atac” asupra Siriei nu s-a lasat cu nimic, pagube materiale, zero, explozii, zero, si victime, nu cred sa fi fost, în ciuda surlelor si trompetelor iraniene. Ultimii sa-nvete si ei, naibilor, ca de-aia-s vecini cu Israelul, ca sa fie si-n termeni buni. Si Bashar, la fel. Ce mama dracului.
Iar ai scapat din Kibutz, intelectualo? Se da falafel la KOMINTERN?
(I): Ai în mare parte dreptate, Marchievici (nu stiu care-ti sunt sursele, publicatii, nu servicii de spionaj, occidentale, însa ai dreptate). Ïncep, însa, cu finele, si anume „dependenta securitara de SUA” a tarilor est-europene, în care esti brzezinskisto-obamist, desi nici pomeneala de vreo „invazie” din Est asupra Balticelor (renazeificate) si României. Dovada, prezenta lui Netanyahu la Moscova. Nazismul polonezului (Brzezinski fiind polonez de obârsie, adica, prin definitie, cotropitor si ostil Rusiei), devenit „doctrina” NATO (din cauza de Obama) e de lada de gunoi. La 1600 Moscova era sub polonezi (din cauza lor a si devenit Rusia o tara, în lupta de eliberare, vezi statuia cetateanului Minin si-a contelui Pojarski, din Piata Rosie), si Republica celor Doua Natii voia sa se extinda pâna la Caspica, de unde si partajul Poloniei (al Republicii celor 2 Natzii, de fapt. Polonia-Lituania de azi), pe care nu numai Rusia, dar si Prusia si Austria habsburgica o considerau amenintare.