Dmitri Medvedev, numit în funcţia de prim-ministru al Rusiei

Dmitri Medvedev a fost numit în funcţia de prim-ministru al Rusiei

Dmitri Medvedev, numit în funcţia de prim-ministru al Rusiei

Dmitri Medvedev a fost numit în funcţia de prim-ministru al Rusiei

Dmitri Medvedev, a primit, marţi, votul favorabil din partea Dumei de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, pentru ocuparea funcţiei de prim-ministru al Rusiei, relatează site-ul agenţiei Tass.

Dintr-un total de 430 de parlamentari, Medvedev a primit vot favorabil din partea a 374, în timp ce 56 s-au opus nominalizării preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, pentru funcţia de premier, potrivit mediafax.ro. 

Ce a declarat că este dispus să facă pentru Rusia

În cadrul unui discurs ţinut în faţa parlamentarilor ruşi Medvedev a afirmat că este dispus să facă totul pentru dezvoltarea Rusiei.

”Vreau să îi mulţumesc preşedintelui Vladimir Putin pentru încrederea pe care mi-a acordat-o şi pentru propunerea de a deveni şeful Guvernului. Este o responsabilitate uriaşă şi sunt pregătit să fac totul pentru dezvoltarea ţării noastre”, a declarat Medvedev în faţa membrilor Dumei de Stat.

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

  1. Ar trebui ca Medvedev sa-si faca un test ADN. Dupa trasaturi pare sa se inrudeasca cu familia Romanovilor si cea a casei regale britanice. N-ar fi exclus (speculez, evident) ca daca se inrudeste cu familia tarilor Rusiei, odata cu retragerea sa din politica, Putin sa-l declare Tar al Rusiei. Oricum asemanarea lui Medvedev cu Tarul Nicolae al II-lea si regii Marii Britanii este izbitoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.