Presupuse fapte de delapidare ce ar fi avut loc la Ministerul de Interne -mai exact la Direcția de Asigurare Logistică Integrată (DALI) sunt cercetate de procurorii DNA. Informația dată publicității de site-ul stiripesurse.ro a fost confrmată de DNA, susține sursa citată.
„Un dosar cu numărul de înregistrare la care faceți referire a fost transmis, la solicitarea procurorilor DNA, de către unitatea de parchet menționată de dvs. în cerere, în cursul lunii octombrie 2021, în vederea reunirii la o cauză deja existentă.
În cauză este începută urmărirea penală doar cu privire la faptă (“in rem”), prin urmare, în acest moment, nicio persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat.“
Între pretinsele fapte ce s-ar derula de ani buni, mai afirmă sursele STIRIPESURSE, s-ar număra felul de încasare a unor deconturi, modalitatea de încasare a unor sume de bani de la restaurantul Excelsior ce aparține MAI, modalitatea de efectuare a unor concedii la hotelurile ministerului dar și presupuse fapte ce țin de decontarea orelor suplimentare.
Alte nereguli ce ar avea loc de ani de zile în cadrul acestei Direcții, mai afirmă aceleași surse invocate, ar ține de presupuse incompatibilități și conflicte de interese generate de afinitatea mai multor lucrători din structură.
Aceleași surse susțin pentru STIRIPESRSE că la nivelul acestei Direcții mai multe persoane ar fi în relație de rudenie sau afinitate și și-ar fi acoperit urmele pretinselor fapte.
DALI asigură logistic structurile Aparatului Central precum și alte unități ale MAI, respectiv asigură achiziționarea de produse și lucrări și servicii.
Concret, toate obiectele și serviciile ce intră în patrimoniul Ministerului de Interne și banii cheltuiți pentru gestionarea și achiziția acestora sunt manageriate de această structură.
Astfel DALI gestionează hotelurile de pe litoral și din țară ale MAI, restaurantele ministerului, casele de vacanță, parcul auto al întreg MAI precum și service-ul auto al ministerului de Interne.