DNA: Dinel Staicu, urmărit penal pentru dare de mită în dosarul judecătoarei Cîrstoiu

Omul de afaceri Dinel Staicu este urmărit penal de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru dare de mită, alături de fratele său, Marian Staicu, acuzat de complicitate la dare de mită, în dosarul de corupţie al judecătoarei Veronica Cîrstoiu de la Curtea de Apel Bucureşti, se arată într-un comunicat al DNA, transmite AGERPRES.

Dinel Staicu este audiat la sediul de DNA de peste şase ore.

De asemenea, procurorii au mai început urmărirea penală faţă de Carmen Ioana Popescu, Costinel Dinişoară, Ionuţ-Cătălin Butaru -Nistor, pentru complicitate la dare de mită.

Din Rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora, în perioada august 2011 – februarie 2012, învinuitul Dinel Staicu, atât în mod direct, cât şi cu ajutorul fratelui său şi al învinuitei Popescu, a promis suma de 1.500.000 euro, iar ulterior, prin medierea acestora, precum şi a învinuiţilor Dinişoară şi Butaru – Nistor, a dat suma de 1.200.000 euro inculpatei Veronica Cîrstoiu, judecător la Curtea de Apel Bucureşti.

„Promisiunea şi darea acestor foloase s-a realizat pentru ca inculpata Veronica Cîrstoiu, în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală şi membru al completului care a fost învestit să soluţioneze dosarul, având ca obiect contestaţia în anulare formulată de Staicu (fost Nuţu) Dinel, să pronunţe o hotărâre favorabilă acestuia”, susţine DNA.

Judecătoarea Veronica Cîrstoiu şi fiul acesteia, Florin Cergan, au fost arestaţi preventiv, la sfârşitul săptămânii trecute, de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, pentru luare de mită şi complicitate la trafic de influenţă în dosarul privind o mită de un milion de euro.

Din rezoluţia de începere a urmăririi penale rezultă că persoane interesate în soluţionarea favorabilă a unor dosare aflate pe rolul instanţelor de judecată, prin intermediar, au remis, în mai multe tranşe, sume de bani în cuantum de peste 1.000.000 euro în scopul obţinerii unor soluţii favorabile.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.