DNA explică de ce l-a reținut pe Hrebenciuc

DNA afirmă, într-un comunicat transmis marți, că măsura reținerii fostului deputat PSD Viorel Hrebenciuc este proporțională cu gravitatea acuzației aduse acestuia și s-a impus pentru împiedicarea sustragerii lui de la urmărirea penală.

Hrebenciuc a fost reținut marți de procurori și va fi prezentat Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă pe 30 zile în dosarul privind retrocedările ilegale.

El este acuzat de constituire a unui grup infracțional organizat,trafic de influență,instigare la folosirea influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, spălare a banilor,cumpărare de influență,folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis marți, din ordonanța de reținere întocmită de procurori a reieșit că s-a impus luarea acestei măsuri față de Viorel Hrebenciuc, deoarece în cauză s-a constatat că există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că: inculpatul a săvârșit infracțiunile care s-au reținut în sarcina sa; măsura reținerii este necesară în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului de la urmărirea penală; nu există nicio cauză care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale; măsura reținerii este proporțională cu gravitatea acuzației aduse acestuia.

DNA precizează că, începând cu aprilie 2013 și până în prezent, Viorel Hrebenciuc, împreună cu Ioan Adam, Paltin Sturdza și Dan Bengescu, a constituit și coordonat un grup (la care au aderat/sprijinit ulterior și alte persoane), ce urmărea să obțină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influență sau folosirea nelegală a influenței cu scopul de a urgenta punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate, precum și o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier în suprafață de 43.227 ha dobândit prin hotărâre judecătorească a Tribunalului Covasna.

„Inculpatul Hrebenciuc, împreună cu Bengescu, le-a promis lui Adam și Sturdza că-i va determina pe funcționarii publici cu atribuții de punere în posesie și de eliberare a titlului de proprietate privind terenul forestier în suprafață de 43.227 ha (din cadrul Comisiei Județene de Fond Funciar Bacău, Direcției Silvice Bacău, Comisiilor locale de Fond Funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău, ITRSV Suceava, ROMSILVA etc.) să urgenteze îndeplinirea actelor ce intră în atribuțiile lor de serviciu sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri (ex. să nu se formuleze plângeri în instanță împotriva deciziilor Comisiei județene de fond funciar Bacău), acceptând de la aceștia promisiunea de bani sau alte foloase”, se arată în comunicatul citat.

Procurorii au reținut că Viorel Hrebenciuc i-a solicitat senatorului PSD Ilie Sîrbu să-i transmită mesaje obligatorii lui Adam Crăciunescu, directorul general al Romsilva, membru în cadrul aceluiași partid politic, referitoare la modul în care instituția condusă de acesta trebuie să se comporte în legătură cu punerea în posesie, eliberarea titlului de proprietate și litigiile juridice aferente reconstituirii dreptului de proprietate asupra respectivei suprafeței de pădure, situată pe Valea Trotușului, în acest fel obținându-se foloase necuvenite de către Paltin Sturdza.

„Începând cu 19 aprilie 2013, Viorel Hrebenciuc, în baza unei înțelegeri prealabile cu Dan Bengescu, Andrei Hrebenciuc și suspecții Nicolae Mergeani și Victor Prodan, a determinat-o pe suspecta Carmen Drăgoi, administrator al SC Reședința Vârstnicilor, să încheie, în 1 iulie 2013, un contract cu Paltin Sturdza, prin care societatea a dobândit calitatea de promitent cumpărător alături de Dan Bengescu pentru suprafața de 43.277 ha, dobândită prin decizia civilă nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, la prețul de 2.500 de euro/ha. SC Reședința Vârstnicilor are ca asociat unic pe Majura Limited (cu sediu social în Cipru), persoană juridică cipriotă controlată de Andrei Hrebenciuc”, se spune în document.

DNA menționează că, încheind promisiunea de vânzare cumpărare a terenului cu Paltin Sturdza, Viorel Hrebenciuc a disimulat adevărata proveniență a folosului primit în schimbul influenței sale.

„Folosul efectiv al lui Viorel Hrebenciuc constă în dobândirea anumitor drepturi evaluabile în bani din încheierea contractului cu Paltin Gheorghe Sturdza (ex. Ioan Varga a vândut aceleași drepturi cu suma de 12 milioane euro). Toate persoanele implicate cunoșteau faptul că s-a stabilit un preț mult mai mic decât cel real, deoarece diferența de preț ce urma să fie obținută din vânzarea pădurii reprezenta folosul lui Viorel Hrebenciuc și Dan Bengescu, în schimbul exercitării de influențe față de funcționarii cu atribuții privind punerea în executare a deciziei nr. 231/R/2012”, au mai constatat anchetatorii.

De asemenea, procurorii subliniază că, în 17 octombrie 2014, Viorel Hrebenciuc și-a folosit influența față de Dan Șova în scopul de a-l determina să inițieze o propunere legislativă privind amnistia și grațierea unor pedepse.

Scopul demersului, susțin procurorii, era acela de a evita executarea unei eventuale pedepse aplicate unui membru reprezentativ al partidului, care fusese condamnat nedefinitiv în primă instanță pentru luare de mită la pedeapsa închisorii, și pentru a evita ca o eventuală condamnare a sa să fie pusă în executare.

„Demersul a fost acceptat de către Dan Șova, care a afirmat că este obligatorie adoptarea acestei propuneri legislative. Totodată suspectul a acceptat promisiunea lui Viorel Hrebenciuc că îl va sprijini să obțină funcția de președinte al unui partid politic, în dauna celorlalți contracandidați, pentru a-l determina pe ministrul Justiției să inițieze un proiect de lege având ca obiect abrogarea art. 13 din Legea nr. 78/2000. Având în vedere că Viorel Hrebenciuc este acuzat în două dosare penale sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000, proiectul l-ar fi vizat în mod nemijlocit, împiedicând tragerea sa la răspundere penală”, mai precizează DNA în comunicat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.