Sechestru în dosarul decontărilor fictive de la CASMB

Procurorii DNA au pus sechestru pe bunurile unor persoane cu funcții de conducere în cadrul Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CASMB), puse sub acuzare în dosarul decontărilor fictive.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii anticorupție au instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri mobile și imobile deținute de inculpații Ovidiu Munteanu, managerul Direcției Relații Contractuale și președinte, din 13 iulie 2017, al CASMB; Ion Răzvan Geambașu, director executiv al CASMB și manager al Direcției Medic șef a CASMB, Lucian Vasile Bara, președintele CASMB până la 13 iulie 2017; Gabriela Rodica Mocanu și Mina Elena Petrescu, funcționare în cadrul CASMB.

Aceeași măsură a fost luată și în cazul reprezentanților de firme medicale, inculpați în acest dosar, respectiv Violeta Loredana Ciocâlteu, Florina Jeni Bărbălău, Bujor Rudeanu, Adriana Rosmenteniuc, Mihai Răzvan Mischie, Maria Costică și Cristina Manta.

În plus, a fost instituit sechestru pe bunurile deținute de firmele care au obținut foloase necuvenite în dauna CASMB: SC Home Med Expert SRL, SC Lara Med Serv SRL, SC Frontida SRL, SC Home Medical Concept SRL, SC Micon Life SRL, SC Salvitae SRL, SC Claritas Servicii Medicale SRL, SC Pusa Medical Care SRL, SC Beta Medical Service SRL, SC Home Medical Assistance SRL.

„Aceste măsuri asigurătorii au fost dispuse de procurorii anticorupție prin raportare la infracțiunile reținute de procurori în sarcina inculpaților menționați, în vederea recuperării prejudiciului”, se arată în comunicatul DNA.

Două persoane au fost arestate preventiv, opt au fost plasate în arest la domiciliu, iar alte șase sunt cercetate în acest dosar sub control judiciar, în urma unei decizii luate de Curtea de Apel București în noaptea de luni spre marți.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

1 Comentariu

  1. Daca nu le ia banii si casutele de la munte si de la mare cu centre SPA inseamna ca se fac ca lucreaza, vorba memorabila a lui Caramitru catre discipolul sau Dinescu. Mircea, fa-te ca lucrezi! Acesta este sloganul statului roman de 28 de ani de la Marea Lovitura de Stat din decembrie 1989 ” fa-te ca lucrezi!”.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.