Horia Georgescu și ceilalți membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD) din cadrul ANRP au asistat pasivi la prejudicierea bugetului statului cu 70 de milioane de euro, prin acceptarea rapoartelor de evaluare neconforme cu realitatea, se arată în referatul prin care procurorii DNA cer arestarea preventivă a inculpaților, referat din care citează Agerpres.
„Inculpații (…) au acționat cu intenție indirectă în scopul producerii rezultatului, respectiv prejudicierea bugetului statului, acceptând producerea rezultatului periculos. Sub acest aspect sunt relevante probele administrate în cauză, din care rezultă că (…) au constatat pur și simplu pasivi și au votat fără niciun minim demers profesional, pe baza evaluărilor realizate de inculpații experți evaluatori, chiar în absența oricărui element explicabil, pe care în mod legitim membrii CCSD aveau obligația să-l solicite evaluatorilor. Dar au decis să-și asume rapoartele de evaluare, ceea ce relevă fără dubiu că au acceptat posibilitatea producerii rezultatului (…) prejudiciabil”, se precizează în referat.
Evitarea tensiunilor politice ar fi fost argumentul invocat de unii membri pentru rămânerea în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP, se mai arată în referatul DNA înaintat instanței supreme pentru arestarea preventivă a șefului ANI, Horia Georgescu și a altor șapte persoane.
Procurorii susțin că din probele administrate în cursul urmăririi penale până în prezent reiese că, practic, pe baza elementelor de evaluare, total diferite de tipul terenurilor, construcției evaluate, membrii Comisiei au oferit, „furând din bugetul statului român prin deciziile abuzive luate”, beneficiarilor sumele de echivalentul a 75 milioane euro, dar și-au realizat și folosul personal, de natură materială, cazul expertului evaluator Hanu, care a primit 10.000 euro de la beneficiarul Valentin Vișoiu.
Anchetatorii îl dau ca exemplu și pe Sergiu Diacomatu, față de care se efectuează cercetări în dosarul disjuns sub aspectul infracțiunii de luare de mită în cuantum de 400.000 euro, ca urmare a exercitării abuzive a atribuțiilor de serviciu în legătură cu soluționarea dosarelor de despăgubire.
„Alți membrii ai aceleiași comisii au obținut foloase de natură profesională (ex: cei 4 inculpați: au acceptat să rămână în comisie, deși nu erau interesați de atribuțiile profesionale, argumentele fiind mai degrabă de tipul: am rămas să evit tensiunile politice, ca și cum scopul ar fi fost de a nu supăra, de a nu-și fragiliza poziția personală, de a-și conserva poziția, și nu acela de a-și îndeplini îndatoririle profesionale acționând în folosul beneficiarilor sumelor prin acceptarea posibilității producerii rezultatului infracțional); cei patru beneficiari au obținut foloase de natură materială: toți patru au fost înscriși la Fondul Proprietatea și au beneficiat, pe lângă despăgubiri, de acțiuni pe care le-au valorificat pe bursă (cei 2 au fost dobânditori de bună credință, cercetările efectuate până în prezent nestabilind că a existat o legătură infracțională între aceștia și Vișoiu Valentin)”, se spune în document.