S-a votat

Schimbare privind dobânzile pentru creditele ipotecare şi de consum

Comisiile de buget, economică şi juridică au dat marţi raport de admitere cu amendamente unei propuneri legislative privind plafonarea dobânzilor.

„Plafonarea dobânzilor efective anuale, am stabilit şi s-a votat ca dobânda pentru creditele ipotecare să nu depăşească de 2,5 ori dobânda de referinţă a Băncii Naţionale. Astăzi dobânda BNR fiind de 2,25, asta înseamnă ca dobânda maximă care poate fi percepută pentru creditele ipotecare ajunge undeva la 5,4%”, a spus senatorul PNL Daniel Zamfir, unul dintre iniţiatorii propunerii legislative pentru modificarea şi completarea OG 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

„În ceea ce priveşte dobânda maximă care poate fi percepută la creditele de consum, nu poate depăşi mai mult de 18%”, a mai precizat acesta.

„Am luat aici ca referinţă dobânda maximă pe care statul român o percepe (…). Ca să eliminăm orice fel de discuţie care a existat şi care va mai exista în spaţiul public ca ar exista o limitare a dreptului agenţilor economici într-o piaţă liberă, este o practică europeană. Sunt foarte multe ţări din Europa care practică o limitare a dobânzilor. Am decis ca şi noi, în România, să intram în rândul ţărilor europene în ceea ce priveşte creditarea (…). Am stabilit foarte clar ca DAE să nu depăşească respectivele plafoane. Am decis să introducem acest amendament şi să plafonăm DAE pentru că, de cele mai multe ori, chiar dacă am fi plafonat dobânda remuneratorie sau pe cea penalizatoare, ar fi existat diverse mecanisme de introducere a speţelor bancare, comisioane şi aşa mai departe, care să fi ridicat DAE. Pe noi ne interesează ca cetăţenii români să ştie foarte clar cât vor plăti dobânda. Ori, limitând DAE, ştim foarte clar, de la bun început, cât va fi dobânda pe contract”, a afirmat Zamfir.

Limitarea de 18% vizează atât produsele bancare, cât şi ale IFN.

„De obicei, IFN-urile dau credite de consum. Acolo am impus o dobândă maximă de 18%, iar la creditele ipotecare dobânda maximă este de 2,5 ori dobânda de referinţă a BNR”, a punctat Zamfir, subliniind că măsura se va aplica noilor contracte.

Raportul Comisiilor reunite de buget, economică şi juridică va intra pentru dezbatere în plenul Senatului,  prima cameră sesizată.

Recomanda 2
Author

1 Comentariu

  1. corect este ca bnr sa creasca depozitele obligatorii in functie de dobanda ( impozitul pe care-l pune BNR pentru a autoriza funcţionarea bâncilor). dar in fapt BNR a scăzut de la 40% la 8-12% dar dobanda a crescut la 666%. după 10 ani de funcţionare defectuoasa BNR a aplicat la IFN varianta cerându-le să depună la fiecare leu câte aprox 65 bani depozit( cam insuportabil dacă nu faci evaziune). dobânzile limitate vor fi atacate la CCR ca fiind contrare libertaţii economice şi vom rămâne şi fără limita de dobândă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.