Doctorul Constantin Angelescu (1869-1948) a fost organizatorul medical din războiul de reîntregire a neamului. Doctorul Angelescu este cunoscut în țara noastră sub numele de Doctorul Bacalaureat pentru că a legiferat și a introdus în România bacalaureatul sau, cei mai mulți, îl știu sub numele celebru de Doctorul Cărămidă pentru îndârjirea cu care a construit școli în întreaga țară, fiind atras de opera lui Spiru Haret care îi era nu numai înaintaș, dar și rudă. Aproape nimeni nu știe că el este cel ce a condus Ministerul Lucrărilor Publice, în perioada de neutralitate a României când a reușit să înzestreze sistemul sanitar militar pentru război.
Constantin Angelescu a fost cel dintâi ministru plenipotențiar al României la Washington, începând cu ianuarie 1918. Dr. Constantin Angelescu a fost ministrul instrucțiunii publice în guverne prezidate de I.I.C. Brătianu, și apoi de I. Duca, timp în care a efectuat reforme importante în sensul modernizării învățământului în România, în continuarea celor inițiate în secolul precedent și la începutul secolului al XX-lea de către mentorul și unchiul său, prin alianță, Spiru Haret. Deviza sa era: „Școală cât mai multă! Școală cât mai bună! Școală cât mai românească!”
Pe 31 decembrie 1913 demisionează Titu Maiorescu, cel ce susținea Germania și Puterile Centrale și reînnoise Tratatul de Alianță cu Puterile Centrale (din 1883, reînnoit în 1913). Este chemat să formeze noul guvern al României I.I.C. Brătianu, supranumit Sfinxul. Între cei doi oameni de stat Ionel Brătianu și Constantin Angelescu se va lega o mare prietenie, care se va termina la moartea lui Brătianu în brațele doctorului Angelescu. Dr. C. Angelescu l-a tratat pe prietenul său, Brătianu, până în ultima clipă, până în 1927. Anul 1927 a fost unul nefast și sumbru pentru Regatul României. În acest an au murit atât Regele Ferdinand, cât și Brătianu.
Obișnuiți cu bolile infecto-contagioase care au făcut ravagii în timpul războaielor, inclusiv în Primul Război Mondial, istoricii au expediat într-o zonă obscură ceea ce s-a petrecut pe câmpul de luptă, la spitalele de primă linie sau la cele din spatele frontului. Din acest motiv, figura lui Constantin Angelescu a fost estompată de istorie, deși rolul său a fost unul deosebit de semnificativ. Bolile din timpul războaielor, apărute din cauza mizeriei și condițiilor insalubre erau, cu precădere, febra tifoidă, tifosul exantematic, difteria, holera și alte boli care, netratate, erau letale. În vremurile de atunci nu existau remedii medicale pentru toate aceste boli.
Angelescu, împreună cu Ion Cantacuzino și Victor Babeș, vor încerca să facă imposibilul, salvând de la moarte mii de oameni. Ca și Victor Babeș sau Cantacuzino, doctorul Angelescu a contribuit la combaterea epidemiei de holeră din 1913 ( al doilea război balcanic) și s-a implicat activ în timpul primei conflagrații mondiale. Tot în această perioadă, Ion Cantacuzino s-a ocupat de stoparea epidemiei de holeră din 1913. În 1913, în plin război balcanic, prin vaccinare, în trei săptămâni s-a pus capăt epidemiei de holeră în armată. România a înscris un capitol însemnat în istoria luptei cu bolile epidemice.
Cantacuzino a stat 5 ani la Paris la Institutul Pasteur, ca asistent al lui Mecinikov. El s-a ocupat chiar de distrugerea vibrionului holeric, temă cu care și-a elaborat și doctoratul. Totodată, aportul savantului Victor Babeș în eradicarea holerei a fost decisiv. Nu trebuie să omitem perioada gripei spaniole, apărută în 1918, atunci când au murit mai mulți oameni decât în prima conflagrație mondială. Virusul gripei spaniole a făcut între 50 de milioane și 100 milioane de victime între 1918 și 1919.
Deși primul antibiotic cu adevărat eficace, penicilina, a fost descoperit în anul 1928 de sir Alexander Fleming, totuși în timpul celui de-al doilea război mondial soldații de pe front, oamenii de rând, nu aveau acces la acest medicament minune. Abia după anul 1942 se pare că penicilina va ajunge și la cei de pe front, deși în cantități reduse. Rolul doctorului Angelescu în salvarea răniților de pe front a fost deosebit de important, Constantin Angelescu fiind un chirurg de excepție.

Din aceeași pleiadă ca și Babeș, doctorul Constantin Angelescu, absolvent al Liceului Carol I din Craiova, a fost coleg de generație la același liceu cu Rădulescu Motru, Nicolae Titulescu, Ion Argetoianu, apoi absolvent al Facultății de Medicină din Paris. Constantin Angelescu va ajunge profesor de chirurgie și șef de clinică la Spitalul Colțea. Destinul i-a adus în familie pe nepoata lui Spiru Haret, celebra lui soție Virginia Monteoru. Acest mariaj l-a făcut unul din cei mai bogați români, proprietar al stațiunii Sărata Monteoru. A aderat la doctrina liberală „prin noi înșine”. Deși bogat, Constantin Angelescu trăia modest, la fel ca și Babeș, în imensa sa locuință, azi Cazinoul Lido, între cărțile lui medicale.
Cu Virginia a avut 6 copii. Adera la ideile lui Brătianu (expropierea și votul universal). Angelescu vedea în Brătianu un om vizionar, predestinat către marele deziderat: România Mare. „Numai printr-o bunăstare socială și economică se poate ajunge la o poziție externă puternică a statului român, în care scop masa de sprijinitori trebuie lărgită”, spunea Brătianu. La aceste idei a aderat toată viața și Victor Babeș. Savantul avea o gândire liberală, la fel ca doctorul Constantin Angelescu.
Dr. Constantin Angelescu a decedat în septembrie 1948, la spitalul francez Vincent de Paul din București. Moartea l-a „salvat” de arestare și trimitere în închisorile comuniste. Constantin Angelescu, Victor Babeș și Ion Cantacuzino au reușit să modernizeze sistemul sanitar din Regatul României, punându-și, fiecare în parte, amprenta în medicina românească.
Surse bibliografice: C.Popescu-Ulmu, „Oameni de știință…conexiuni…gesturi frumoase”, Editura Albatros, 1981.
Petre Calistru, Radu Iftimovici, „Europeanul Victor Babeș. 1854-1926”, Editura Medicală Amaltea, 2007.
N. Penes, „Dr. C. Angelescu-povestea unei vieți”, Editura Monteoru, București, 1998.
N. Penes, „Dr. C. Angelescu, reformator al învățământului românesc”, Editgraph, Buzău, 2008.
Sursă foto: Constantin Angelescu-https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_I._Angelescu
Victor Babeș, Colecția Muzeului Victor Babeș
Oana Panait, Muzeograf/Muzeul Victor Babeș/Muzeul Municipiului Bucuresti
Ooof
Nici un comentariu….
Păcat ..
Așa ne pierdem identitatea prin nepăsarea fata de adevărații OAMENI de care sa fim mândri că suntem ROMANI.