Dodon, despre încercările de a legifera limba română ca limbă oficială

Președintele Igor Dodon consideră drept inadmisibile și nelegitime încercările de a legifera limba română ca limbă oficială a Republicii Moldova și propune organizarea unui referendum în acest sens, potrivit unui comunicat de presă al președinției de la Chișinău.

Șeful statului a amintit că în Constituția țării, în datele recensământului populației, în sondajele de opinie și în arhivele medievale a fost și este indicată limba moldovenească drept limba istorică.

„Denumirea de limba moldovenească este încetățenită de secole pe teritoriul țării noastre, constituie un element fundamental al identității și al matricii culturale a moldovenilor. Majoritatea absolută a populației băștinașe a Republicii Moldova consideră că vorbește în limba moldovenească. Iar dacă cineva, de oriunde o fi ei, au dubii în această privință, putem organiza un referendum la care să întrebăm cetățenii ce denumire a limbii preferă: română sau moldovenească”, a precizat Igor Dodon.

Marți, Curtea Constituţională de la Chișinău a dat aviz pozitiv pentru un proiect de lege iniţiat de PLDM care prevede înlocuirea sintagmei „limba moldovenească” din Constituţia Republicii Moldova cu „limba română”.

În replică, președintele moldovean consideră că „în ultimii ani au fost comise acțiuni și au fost lansate declarații care dezvăluie în mod clar intenția de a transforma Constituția Republicii Moldova într-o simplă foaie consultativă, care poate fi interpretată sau neglijată după moftul politic sau ideologic al Curții Constituționale și al guvernării”.

„Președintele Igor Dodon constată că unii politicieni de dreapta, precum și o parte dintre membrii Curții Constituționale se comportă ca mercenari cu soldă străină, iar scopul lor nedisimulat este adaptarea legii supreme a statului la proiectul unionist, de lichidare a identității moldovenești”, se mai arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale de la Chișinău.

Igor Dodon a mai anunțat că „acțiunile și declarațiile membrilor Curții Constituționale vor fi supuse unei analize juridice minuțioase odată cu schimbarea guvernării, după alegerile parlamentare, și vor fi tratate în contextul abuzurilor comise la adresa Constituției și a intereselor naționale ale statului suveran moldovenesc”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

3 Comentarii

  1. Daca este aceeasi limba, de sa-i dai doua nume diferite? E logica schimbarea. Asta nu inseamna atac la statalitatea moldovei. Exista atatea exemple: limba engleza se vorbeste in Marea Britanie, in SUA, Australia, Canada, Noua Zeelanda, multe state din Asia(Singapore de exemplu) dar sunt state diferite. La fel Germana se vorbeste in Germania, Austria si Elvetia, state diferite. O singura limba trebuie sa poarte un singur nume.

  2. Mankurtul Dodon a ramas cu gandirea in anul 1924, cand V. I. Lenin a incuviintat crearea R SS Moldovenesti, dincolo de Nistru precum cap de pod pentru recucerirea Basarabiei. Cum tiranul bolsevic a sucombat in acelasi an, marele lingvist Iosif Visarionovici Stalin (?!) a decretat ca graiul moldovenesc din zona este limba de sine statatoare, diferita de cea romana, pentru a separa si mai mult Basarabia de Patria Mama. Ca domnul Dodon a ramas la acelasi nivel de intelegere a lucrurilor nu este de mirare. La putinul creier pe care-l are alergia fata de tot ce este romanesc il face si mai vulnerabil. Dar prostul daca nu-i fudul … Desigur, basarabenii au de invatat de la acest mare ticalos. Daca nu ne unim sufletele si fortele intru devenirea Marii Patrii, mankurtii macane mereu in limba dezbinarii si a profanarii fara istov a tot ce este latinesc, firesc si pur. Caci numai asa ne pot invinge. Dar nu pentru mult timp…

  3. Am primit un mesaj. Vi-l comunic si voua.

    “In prima vizita la Moscova, presedintelui Dodon i s-a dat in carti. O batrana rusoaica i-a spus acestuia: Se stie ca vorbitorii de limba moldoveneasca sunt pe cale de disparitie. Daca vrei sa fii un garant al traditiilor de cultura sovietica, intoarce-te in tara si bate o medalie comemorativa pentru cauza noastra. Vei ajunge un erou pentru toti care mai au privirea curata catre rasarit. = Igor a tinut cont de sfatul ei si de atunci ii decoreaza pe toti simpatizantii lui cu o medalie inscriptionata “Dodon sa-ti ajute””

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.