Doi dintre militarii morţi la Cincu participaseră la misiuni în Afganistan

Caporalii Marin Costea, Viorel-Cristinel Antonie şi Constantin Buică, din Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, şi-au pierdut viaţa marţi, în timpul desfăşurării unui exerciţiu tactic cu trageri de luptă, în Poligonul Cincu, informează MApN.

„Caporalul Marin Costea, în vârstă de 37 de ani, era căsătorit, avea doi copii şi a participat la mai multe misiuni externe, în Angola, Afganistan şi Irak. Caporalul Viorel-Cristinel Antonie, 27 de ani, era căsătorit, avea doi copii şi a participat la două misiuni în Afganistan. Caporalul Constantin Buică avea 25 de ani şi era necăsătorit”, se arată într-un comunicat al MApN.

Cei trei militari răniţi, caporalii Dănuţ-Marian Florea, Claudiu-Constantin Vulpoiu şi Tudorică-Răzvan Plai, au fost evacuaţi imediat către spital şi, în prezent, starea lor este stabilă.

În toate unităţile militare din ţară şi în cele dislocate în afara teritoriului naţional se vor organiza, miercuri, ceremonii militare şi religioase, în semn de recunoştinţă şi deplin respect pentru caporalii Marin Costea, Constantin Buică şi Viorel-Cristinel Antonie.

„A fost sesizat Parchetul Militar, iar o comisie numită de şeful Statului Major al Forţelor Terestre cercetează împrejurările producerii acestui eveniment grav”, se mai arată în comunicat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.