Doi reținuți și zeci de amenzi după protestul de la Parlament

UPDATE Un al doilea participant la protestul de marți de la Parlament, un bărbat de 23 de ani, a fost reținut. Tânărul ar fi forțat poarta Senatului și a fost identificat după analizarea imaginilor video.

Primul, un bărbat de 50 de ani, bănuit că a pulverizat vopsea pe patru mașini la protestul de la Parlament, a fost reținut marți seara. Ministerul de Interne transmite că au fost identificate peste 160 de protestatari și s-au aplicat 58 de sancțiuni.

Potrivit MAI, patru mașini au fost distruse, iar doi dintre proprietarii autovehiculelor au depus plângere în acest sens.

Conform unui comunicat de marți seara, din verificările efectuate de oamenii legii a reieșit că 14 persoane, din cadrul a șase organizații, autointitulate civice, respectiv din cadrul unui grup parlamentar, respectiv AUR, „s-au erijat în organizatori ai manifestării publice neautorizate, fapt pentru care au fost aplicate acestora 14 sancțiuni contravenționale, în valoare de 140.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 60/1991, privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice”. De asemenea, au fost identificate alte 167 de persoane participante la protest și s-au aplicat 58 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 34.300 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 55/2020, Legii nr. 60/1991 și Legii nr. 61/1991.

Bărbatul de 50 de ani a fost dus la audieri, fiind bănuit că a pulverizat vopsea pe patru mașini la protestul de la Parlament.

„Cel în cauză a fost depistat de jandarmi, pe Bulevardul Libertății, din municipiul București, iar în urma controlului corporal și al bagajelor, asupra acestuia au fost găsite mai multe obiecte cu valoare probatorie în cauză, printre care o mască de gaze militară, două cartușe filtrante, un briceag multifuncțional, seringi sigilate, precum și o stație de emisie-recepție. Față de bărbat, se efectuează cercetări și sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de articolul 372 din Noul Cod Penal, respectiv ,,Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.” În paralel, cu privire la evenimentul de astăzi (marți – n.r.), sunt cercetate alte două infracțiuni, respectiv tulburarea ordinii și liniștii publice și violarea sediului profesional”, potrivit MAI.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

24 de Comentarii

  1. Asa a fost la revolutie. Copii securistilor stayeau sub pat de frica apoi au ajuns revolutionari si parlamentari sau ministrii in guvern. Unii dintre ei isi vand tara la straini de oftica pe revolutionsrii din 89.

  2. Asa a fost la revolutie. Copii securistilor stateau sub pat de frica apoi au ajuns revolutionari si parlamentari sau ministrii in guvern. Unii dintre ei isi vand tara la straini la BrushHell de oftica pe revolutionsrii din 89.

  3. Cu masinile altora ce ati avut, AUR-olacilor? Sosoaca ,Simion si Tarziu la puscarie si averile confiscate!AUR partid legionar!

  4. USR, PNL, alte ONG-uri vestice au fost amendate pentru 10 august si dezastrul petrecut atunci?

  5. Ce sa faca statul securist al unui tercehea berchea ?
    Toti numai lachei !
    Boc este un exemplu in viu, de cum este sa fii sluga perfecta

  6. Ca protestatarii au fost violenti si au intrat in curtea Parlamentului, inteleg. Dar ce cautau reprezentantii ambasadelor acolo? Dece nu s-au dus la Ministerul de Externe? Sau domnu` Goldman era ocupat?

  7. Băi tîlharilor de la poliție, ăștia sunt eroi. Voi chiar atît de tîmpiți sunteți încît mai ascultați ordinele criminale primite de la șleahta de bandiți care încă mai conduce România???
    Voi n-ați aflat încă c-o venit deja ziua libertății???
    Voi credeți acum c-o să vă mai puteți ascunde după ordinele primite???
    Voi credeți c-acum se va repeta scenariul din 89 cînd a fost doar linșat conducătorul și restul găștii a rămas neatinsă???
    Băi criminalilor, de data asta numai aveți scăpare… ștreangul vă așteaptă.

  8. Uite bre, ce tupeu au toti latraii incepand cu jurnalistii lui peste de la televiziuni care nu se mai satura de imprastiat ura si intimidari(nu e vorba de semnatarul acestui articol) pana la rablele de lux bipede=analfabetii cu diplome la hectarul tarabei din parlement! Toti latraii ati imprastiat bucurie si iubire, ura si violenta, asta primiti!

  9. Este exact ca aunci cand in iunie 1990 militienii si-au dat foc autobuzelor pentru a da apoi vina pe ‘golani’. Bode cu militienii sai au repetat diversiunea. Si-au bagat provocatorii rintre demonstranti.

  10. Oamenii protestatari sunt niște eroi! In comparație cu bestiile vaccinate forțată! Deputații sunt, in marea lor majoritate, pe alta lume! Sunt rupți de popor! Se duc pe banii poporului in Dubai, sunt funcționari publici care își bat de popor! Le impun certificatul verde la locul de munca! Doar anarhia salvează România! Nemulțumirea și tensiunile in populație cresc exponențial!

  11. As vrea sa vad și eu cele 4 mașini DISTRUSE. Mașina din imagine are niște vopsea spray pe geamuri, special ca sa poată fi curățată mai ușor.
    Doar dacă proprietarii își vor distruge singuri mașinile ca să ceară despăgubiri prin de la asigurători.

  12. HAOLEU, AU GĂSIT OBIECTE PERICULOASE la un nene de 50 de ani: o mască de gaze, două cartușe filtrante, un briceag multifuncțional seringi sigilate, precum și o stație de emisie-recepție. WOW!!!
    Cică obiecte cu valoare probatorie (S î c !) Masca era normal s-o aibă la un protest din moment ce nu știi niciodata cand pun gazele pe tine. Sau poate covidul?? Si eu am una prin debara mostenire din vremea lu odiosul. Un briceag multifunctional, banuiesc ca unul cu tirbuson, lingura si furculita, pe care orice bărbat il poate avea prin geanta, că doar nu si-o mânca pachetul la servici ca o jivina… Culmea e că tocmai obiectul de care este suspectat- sprayul cu vopsea, NU L-AU GASIT la nenea de 50 de ani… Ce dobitoci…

  13. Securistanul românesc: s-au aplicat amenzi de 140.000 lei pentru „manifestării publice neautorizate”.
    Practic în dictatura securistă, protestele pot fi organizate doar cu aprobarea Securității sau a ambasadelor străine.

  14. Nu a fost distrusa nicio mașina! Vopsite cu spray tip graffiti și atât. Lăsati vrajeala, ca nu ţine! Dati cu WD 40 pe boraşcăielile alea și mașinile sunt ca noi. Zât!

  15. FELICITARI AUR! In democratie se protesteaza in strada in fata guvernului, parlamentului, presedentiei. Numai in dictatura protestul se face in liniste acasa in baie stand pe wc si injurand in gand. Am vazut isteria prezentatoarelor tv care se agitau: dar cine e vinovat? Dar de ce au intrat pe poarta? Etc etc… Certificatul verde la locul de munca e anti constitutional si o mizerie de tip totalitar.

  16. Străinezii au voie să intre la noi in tara pe oriunde, iar noi cetăteni cu toate „drepturile” nu putem …după model ameriloc cazul Trumpi. Pai mai oameni buni construcția aia e aa noastră, a voastră sau a lor ??

  17. „mască de gaze militară, două cartușe filtrante, un briceag multifuncțional, seringi sigilate, precum și o stație de emisie-recepție” = „Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”?
    Bă, miliȚienilor, voi sunteți normali? Păi arestați pe toate babele care ies din farmacii cu seringi cumpărate! Și pe muncitorii în construcții care poartă în buzunar bricege cu tirbușon ca să scoață dopurili la sticlele de vin! …și, de cînd sunt interzise măștile de gaze pe stradă? …și, mai ales – AUZI! HAHAHAHAHAHA! – cartușele filtrante!
    Măgarilor! Adunătură de prostovani plătiți de noi! …și mai aveți neobrăzarea să vă fandosiți că sunteți „poliție din U.E.”! Șpăgarilor!
    Oare omul ăla nu cumva e de-al vostru? …că dacă are 50 de ani, ar putea fi dintre ăia pe care i-ați folosit în 15 iunie 1990 ca pe bază de Ordin de Zi pe Unitate să dea foc la autobuzele voastre milițienești din Piața Universității, la diversiunea ordinară a criminalilor voștri Chițac și Diamandescu…

  18. incepe represiunea asupra celor care doresc LIBERTATE.istoria se repeta pentru ca nu am invatat nimic. toate tacticile bolsevico-naziste (elitele 1% folosesc tot arsenalul manipularilor totalitariene posibile), incluzand presa aservita prin serviciile anti-romanesti si sponsorizate de criminalii guwernerelor isi fac treaba docile. acesta este viitorul copiilor vostri tovarasi!

  19. In Franta, Germania, Marea Britanie etc. au fost fapte grave. A distruge o masina inseamna sa fie transformata in fier vechi, cum au fost distrse daca au putut parasi curtea Parlamentului? Poate ati vrut sa spuneti mazgalite, n-am auzit sa spuneti ca au fost distruse cladirile din Bucuresti pt ca unii si-au manifestat talentul. Inteleg ca unii pot avea dificultati in exprimare mai ales daca sunt ministri, doar de acea au fost si numiti pt ca au un orizont ingusta precum Turcan, Citu, etc. Dar un om de rand are un camp mai larg de intelegere. Guvernul sau PNL-ul prin ministrul sau a sperat ca vor putea incrimina AUR, motiv pt care au invitat reprezentantele Japoniei si SUA ca martori la ce pot face opozantii lor. DEZAMAGIRE, n-au avut sticle incendiare ca in ’90 cand au distrus mai multe parca si un autobuz, au patruns in sedii etc. Atunci erau revolutionarii din Piata Universitatii, apoi in acel august USR-ist-o Iohannistii cand au scos boduri si au arunca mizerii, erau tot fapte civilizatoare. Acum un protest pasnic este devastator pt lipsa de violenta. Va deranjaza bunul simt. Vorba dlui Simion:”poporul fierbe, acum au fost pasnici pt ca am fost cu ei, dar pe viitor nu voi mai participa atunci veti vedea furia poporului”. Ar fi regretabil sa fie violente, dar lipsa de viziune a guvernantilor poate genera si intretine lucruri care nu ar trebui sa se intample. Unii vorbesc de Karma, de repetarea lui ’89. Se stie ca ceva rau se va intampla de aceea ati numit un general PM, vreti ca armata sa traga ca in 1907, daca oamenii isi vor pierde rabdarea? Nu cumva tot PNL-ul era la guvernare in toate momentele sangeroase, 1907, 1929 sau 1933? V-au citit astrologii in stele si sperati ca veti putea schimba pozitia stelelor?

  20. Aoleu, i-au vopsit mașina neomarxistului de la ambasada USA, în verde și el o dorea in negru cu rosu aprins cu bricheta. Propaganda securista si-a făcut treaba la superlativ. Am auzit-o pe una dea A3, Maria Coama de veverițe cum ne povestea ea despre vandalizari, despre haos și neputință forțelor de ordine. Ma loazelor, dar despre demnitate când mai vorbiți, căci de atâta stat în patru labe vi s-au tocit genunchii și câinilor li se face greata de voi si mictioneza cu bucurie pe obrajii vostri de pupeze neomarxiste. La marșul diversității, câte amenzi au dat polițiștii? Dar la evenimentele din 10 august, unde chiar au fost vorba despre vandalizari? Dar batistutei parfumate care incita la revolta în 10 august ce dosar penal i-ați deschis? Asa ca jos labele de animale fără suflet și fără conștiința de pe tara, jeguri ordinare ce sunteți. Nu va pasa decât de buzunarele voastre, de mocirla în care trăiți și de globalistii pe care-i lingeți toată ziua în dos ca să le subțiat stratul adipos și ca să le menține funcția de reproducere la cote alarmant de mare. Despre PSD și PNL numai cuvinte urat mirositoare. Rasila, te laudai ca bagi tratamente antivirale in farmacii și acum susti ca sunt toxice?. România trezeste-te și da de toți pereții cu aceste rebuturi care cu mândrie se autodefinesc drept promotorii democrației și a griji fata de sănătatea publica. Despre latura LBGTIQISTa a securității e inutil ca să mai comentez. E ca și cum ai dori sa scrii un eseu despre rahat și vine unul si-ți spune ca rahatii au ieșit din buda și umbla prin viata ca să o murdărească și te roagă sa nu mai scri fiindcă e suficient ca-i vede lumea și fuge de ei precum dracul de tămâie.

  21. De ce toti ziaristii fug ca aghiuta de tamaie ca sa discute acest subiect??? care distruge Romania este asta. Ciuca le-a dat la securistii lui din SRI, STS, SPP si SIE 1 miliard de euro ca sa-l pape in 2022. Cand acesti securisti nu aduc nici macar 1 Euro plus valoare la bugetul statului. Ei sunt trantorii pe care poporul trebuie doar sa-i hraneasca regeste, ei trantorii neproducand nimic benefic pentru popor. Trantorii tin doar de sase ca multinationalele sa fure zeci de miliarde de euro anual din Romania. FBI la o populatie 350 milioane americani are 36 mii angajati iar Romania la 21 milioane romani, cat suntem pe hartie are 12 mii securisti in solda SRI. Demonstrand ca Romania este o tara condusa si saracita de cohorta de securisti aflata practic in serviciul strainilor.

  22. Cand rezistacii drogatului Dide aruncau cu pungi cu fecale, sticle incendiare si bolovani din asfalt nu mai era vandalizare?

  23. Oaauuu bre, ce-au mai transpirat băieții, sărmanii nenorociții,.. Au prins cumva doi, din două mii,. Muncă bre, nu glumă,. Sunt de decorat cu ordinul ortodox ”cruceamăsii” de AUR bre,.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.