Loteria Română informează că premiul în valoare de peste 2,5 milioane euro, câştigat la tragerea suplimentară Loto 6/49 din 15 septembrie, organizată pentru sărbătorirea a 107 ani de la înfiinţarea Loteriei, a intrat în posesia a doi jucători, soţ şi soţie, români care locuiesc în străinătate.
„Biletul care le-a adus marele premiu la Loto 6/49 a fost jucat împreună cu alte bilete, în Oradea, la agenţia 05-044, când au venit în vacanţă în România şi a fost completat cu trei variante simple la Loto 6/49, preţul acestuia fiind de doar 30,1 lei. Toate cele trei variante jucate s-au dovedit a fi câştigătoare”, se arată într-un comunicat al Loteriei.
Conform sursei citate, pe lângă premiul categoriei I la Loto 6/49, cei doi jucători au obţinut câştiguri şi cu celelalte două variante, adică un premiu de categoria a III-a în valoare de 372,28 lei şi un premiu de categoria a IV-a, în valoare de 30 de lei.