Doi ”terorişti” pregăteau atacuri la Moscova

Serviciile secrete ruse (FSB) au anunţat joi că au arestat doi presupuşi membri ai organzaţiei Statul Islamic care se pregăteau să comită un atac sinucigaş şi unul cu arma albă vineri, la Moscova, la începerea anului şcolar, relatează AFP.

Potrivit unui comunicat FSB (fostul KGB), cei doi bărbaţi, ”originari din Asia Centrală”, au fost arestaţi în timp ce planificau ”acte teroriste în locuri foarte frecventate pe 1 septembrie”.

Unul urma să înjunghie civili, iar celălalt să-şi detoneze centura de explozivi, potrivit agenţiei oficiale de presă ruse Tass.

Şcoala începe pe 1 septembrie în Rusia. Familii şi copii se duc în mod tradiţional împreună, în număr mare, la şcoală.

Rusia a fost ameninţată în mai multe rânduri de Statul Islamic şi de aripa siriană a Al-Qaida de la începutul intervenţiei sale militare în Siria, pe 30 septembrie 2015.

Statul Islamic a revendicat în august două atacuri cu cuţitul în Rusia.

Pe 19 august, un tânăr a înjunghiat şapte persoane în plină stradă, la Surgut, în Siberia Occidentală.

La 28 august, doi bărbaţi au atacat cu cuţitul poliţişti în Daghestan, o republică instabilă în Caucazul rus, au ucis unul şi l-au rănit pe celălalt, după care au fost ucişi prin împuşcare.

Atât la Surgut, cât şi în Daghestan, autorităţile au deschis anchete cu privire la tentative de omor şi nu la un ”act terorist”, în pofida faptului că ambele atacuri au fost revendicate de Statul Islamic.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.