Câteva sute de suporteri ai echipei de fotbal Universitatea Craiova au organizat, duminică, un miting de protest în centrul Craiovei pentru ‘renaşterea Ştiinţei’ şi Ťpentru a elibera echipa de cei ca Adrian Mititelu ť.
Pe parcursul protestului organizat de Asociaţia Suporterilor Olteni pe traseul Universitatea Craiova – Primărie – str. N. Plopşor – Minerva, unii dintre participanţi au aruncat cu fumigene spre sediul Clubului Universitatea Craiova.
Potrivit unui comunicat al Asociaţiei Suporterilor Olteni portat pe www.albalbaştrii.ro, suporterii craioveni sunt nemulţumiţi şi Ť suferă din cauza situaţiei în care se află echipa noastră ť.
Ť Epoca patronilor precum acesta, Neţoiu (n.red.: Gigi Neţoiu) sau Staicu (n.red. Dinel Staicu) trebuie să apună. Ştiinţa trebuie să redevină ce a fost. Renaşterea echipei nu se poate face decât în jurul lucrurilor care ne-au făcut unici în ţară, pasiunea şi numărul suporterilor. Este timpul ca vocea noastră să devină din ce în ce mai puternică şi ca acţiunile noastre să fie luate în seamă de toţi factorii de decizie din oraş. Ştiinţa trebuie să renască ť, se menţionează pe site-ul www.albalbaştrii.ro. AGERPRES