Dacă neg, nu fac decât să întăresc percepţia că aş fi. Din moment ce a apărut întrebarea aceasta, nu o să mai scap de ea. Aşa că aleg să răspund că da, sunt agent al serviciilor secrete germane, dar nu am misiunea de a face rău românilor. Mă veţi crede abia după ce voi face binele pe care am de gând să-l fac. Fiind un om credincios, nu am de gând să fac rău nimănui. Nu am de gând să mă joc cu mântuirea sufletului meu.
Acest potenţial răspuns dă şah-mat suspicioşilor care nu pot înţelege că serviciile secrete nu sunt doar instrumente ale răului.
Charismaticul colonel Lawrence (ce avea să fie numit Lawrence al Arabiei) este un exemplu de agent al binelui. Da, la finalul misiunii sale, lumea arabă, eliberată de Imperiul Otoman, a trecut sub influenţa Imperiului Britanic, dar acest fapt ţine de o lege obiectivă a puterii, care are „obiceiul” să umple toate golurile ce apar undeva: dispare influenţa x acolo, apare acolo influenţa y. Lawrence al Arabiei nu putea să le promită arabilor decât că influenţa britanică urma să fie mai puţin răufăcătoare decât aceea anterioară. Descoperirea petrolului în ţinuturile locuite de arabi a complicat lucrurile, dar nu a adus numai exploatare în vieţile arabilor, ci şi civilizaţie.
Mai târziu, chiar elementele de civilizaţie de tip occidental aveau să devină ceea ce arabii vor resimţi ca fiindu-le mai străine decât elementele spirituale ale otomanismului.
Noi, românii, ne confruntăm cu şocul occidentalizării de 170 de ani şi încă nu l-am internalizat armonios. Frica de străini este cuibărită în minţile multor români, mai ales aceia care au despre istoria independenţei lor o viziune romantică şi cărora autarhismul visat de Ceauşescu li se pare o soluţie viabilă.
Este primarul Timişoarei un proiect al serviciilor secrete germane?
În fapt, abia când la Paris va fi un primar german, iar la Berlin unul francez, vom putea spune că proiectul Europei unite începe să fie unul cu adevărat european. Cine s-ar mira, la noi, că la Cluj devine primar un bucureştean, iar la Bucureşti un clujean? Şi totuşi, iată că nu s-a întâmplat. Ceea ce înseamnă că, din punct de vedere cultural, nici noi, aici, acasă, nu suntem atât de integraţi pe cât sperăm să fie, cândva, Europa. Integrarea culturală a Europei, avea să spună Jean Monnet spre finalul vieţii sale, ar fi fost bine să preceadă proiectul unificării economice şi politice a europenilor. El recunoştea astfel că trei sunt puterile reale dintr-o societate: economicul, politicul, dar şi cultural-spiritualul.
Drama europeană actuală constă din forţarea constructivistă a unui cultural-spiritual care îşi neagă rădăcinile cu adevărat europene. În fond, ceea ce spunea Monnet era următorul lucru: nu mi-am putut imagina că Europa unită va propune cândva să uităm rădăcinile noastre creştine. Altfel spus, Monnet nu a putut să prevadă ravagiile neomarxiste la care s-ar fi putut deda utopismul europenilor.
Simona Halep – Dominic Fritz
Situaţia spre care se îndreaptă UE? Apar generaţii care, rupte de rădăcinile cele mai adânci ale europenităţii, vor interpreta tot mai greşit tulburările de la suprafaţa evenimentelor. De pildă, vor interpreta în grila drepturilor omului emigraţia din Orientul Mijlociu şi vor pierde din vedere proiectul anticreştin al islamului. În fond, tot anticreştin este şi proiectul neomarxist, ca şi proiectul globalizării. Contrareacţia are a veni pe linia profeţiei lui Malraux: „Secolul al XXI-lea va fi spiritual sau nu va fi deloc”.
Ce tari sunt istoricii astia papugii! Ei stiu ca raul facut de britanici a adus si bine. Adica, de unde or sti ei ca nu ar fi fost posibil sa vina acel bine FARA raul adus de britanici? Au citit in comete? Ca, nici in stele nu ar fi gasit asa ceva. Astia indeamna omenirea sa suporte raul adus de stapanitori. Halal! Te pomenesti ca vor sa ne faca sa recunoastem binele pe care ni l-au adus sovieticii!? Sau, poate, binele pe care ni l-au adus bombardamentele americane din 1944!?