‘În dreapta dumneavoastră, imobilul unde locuieşte francezul acuzat de tentativă de viol’, spune la microfon ghidul turistic aflat într-un autocar cu două etaje care traversează Broadway-ul, unde Dominique Strauss-Kahn este consemnat la domiciliu după ce vineri a fost eliberat din închisoare, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Fostul şef al FMI a devenit noua atracţie turistică a New York-ului încă de la prima sa deplasare la imobilul istoric situat în apropiere de Ground Zero, locul turnurilor gemene distruse în atentatele de la 11 septembrie 2001.
Un alt autocar cu turişti urmează după primul, relatează corespondentul AFP de la faţa locului, iar turiştii asiatici fac semne cu mâna spre imobilul în care au flat că locuieşte DSK.
Maşinile turistice ‘au aflat cu adevărat rapid informaţia’ privind prezenţa lui Strauss-Kahn, a constatat Catherine McVay, vicepreşedinta consiliului local din Manhattan.
Dominique Strauss-Kahn a ajuns joi seară la imobilul de pe Broadway 71, din sudul Manhattanului, unde va rămâne ‘câteva zile’, conform judecătorului Michael Obus, timp în care va fi căutat un alt apartament unde acesta să locuiască pe durata procedurilor legale împotriva sa.
Bărbatul în vârstă de 62 de ani este acuzat de agresiune sexuală şi tentativă de viol asupra unei cameriste de la hotelul Sofitel din Manhattan. Presupusul incident a avut loc în urmă cu o săptămână.
Un singur cameraman susţine că a fost prezent în faţa imobilului de Broadway la sosirea maşinii în care se afla fostul şef al FMI. El însă pretinde că nu a reuşit să filmeze momentul întrucât a fost împiedicat de un agent de securitate, notează AFP.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.