Dorin Cioabă a fost reținut

Dorin Cioabă, autointitulatul rege al romilor, a fost reținut pentru 24 de ore la Drobeta Turnu Severin, dar nu și soția sa, au declarat, pentru Agerpres, surse polițienești din Mehedinți.

‘Cioabă a fost reținut pentru 24 de ore, dar soția sa nu”, au precizat sursele citate.

Reținerea a fost decisă în urma perchezițiilor efectuate, miercuri, de polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălarea banilor de pe raza județelor Mehedinți, Timiș, Argeș, Cluj, Sibiu, Hunedoara, Dolj, Gorj și în municipiul București.

Cioabă a declarat miercuri că el și soția sunt nevinovați, dar că trebuie să meargă la poliție pentru declarații.

Perchezițiile de miercuri au avut loc sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice a Poliției Române, în urma cărora au fost ridicați 792.500 de lei, 47.935 de euro și 800 de dolari și au fost indisponibilizați 97.000 de lei în cont bancar.

Din cercetări a reieșit că în perioada 2009-2014 reprezentanții mai multor societăți comerciale ar fi creat un circuit infracțional evazionist bazat pe un sistem financiar-bancar fraudulos, în scopul eludării obligațiilor fiscale.

Cei în cauză ar fi înregistrat în contabilitatea societăților comerciale controlate mai multe facturi fiscale care ar fi avut la bază operațiuni comerciale fictive, în valoare totală de peste 18,4 milioane de euro, pentru care ar fi dedus ilegal TVA și ar fi diminuat artificial impozitul pe profit.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la peste 5 milioane de euro.

Ulterior, prin intermediul societăților comerciale controlate, ar fi fost supuse procesului de spălare a banilor toate aceste sume. Astfel, ar fi fost efectuate depuneri succesive de valori monetare urmate de retrageri imediate sau de rularea acestora prin conturi bancare ale societăților, pentru disimularea provenienței ilicite a banilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.