Dorin Cioabă: fratele meu va fi regele romilor din țară, iar eu al celor din străinătate

Mai mulţi lideri ai romilor au declarat, vineri, înaintea ceremoniilor funerare ale lui Florin Cioabă, că romii nu vor avea un singur rege, ci doi, astfel că fiul cel mare, Dorin Cioabă, ar urma să fie rege internaţional al romilor, iar fratele său mai mic, Daniel, rege al romilor din România.

Fiul lui Florin Cioabă a anunțat, vineri, în timpul ceremoniei de înmormântare a tatălui său, că sarcinile autointitulatului rege al romilor au fost împărțite.

Astfel, fiul cel mic al lui Florin Cioabă, Daniel Cioabă, a fost înconorat noul rege al romilor din România, în timp ce Dorin Cioabă a fost numit rege internațional al romilor.

„Acum Florin Cioabă poate să meargă pe ultimul său drum, pentru că a predat ștafeta unei echipe tinere, formată din mine și fratele meu. Împreună vom încerca să ne apropiem de valoarea tatălui nostru. Noi am hotărât ca întreaga avere să fie a fratelui mai mic, pentru că mie tata mi-a dat în timpul vieții destule. Coroana lui va rămâne fratelui meu, el e moștenitor și va rămâne cu mama. Eu, regele internațional al romilor, voi avea o altă coroană”, a spus Dorin Cioabă.

Surse citate de MEDIAFAX spun că ar fi fost comandată o a doua coroană, care ar urma să îi fie oferită lui Daniel Cioabă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.