Dosarul 10 August: Ce a decis Curtea Supremă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins un recurs al lui Sebastian Cucoş, prin care fostul şef din Jandarmerie cerea sesizarea Curţii Constituţionale pentru un articol din Codul de procedură penală.

Cum decizia instanţei supreme este definitivă, dosarul poate ajunge acum la Tribunalul Bucureşti, care va decide dacă va reîncepe urmărirea penală în cazul celor patru foşti şefi din Jandarmerie.

Pe lângă Sebastian Cucoş, aflat la acel moment la conducerea Jandarmeriei Române, vizaţi mai sunt Laurenţiu Cazan, comandantul acţiunii din Piaţa Victoriei, Ionuţ Sindile, adjunct al Jandarmeriei Române, şi Mihai Chirica, pe atunci secretar de stat în Ministerul de Interne.

Pe 10 august, în ziua în care s-au împlinit doi ani de la violenţele de la mitingul Diasporei, Curtea de Apel Bucureşti şi-a declinat competenţa către Tribunalul Bucureşti şi a respins, totodată, solicitarea lui Sebastian Cucoş pentru sesizarea CCR.

Cum decizia a fost atacată la ÎCCJ, a fost necesară această etapă intermediară, soluţionată abia acum.

Pe 4 august, DIICOT a anunţat reluarea dosarului, după ce şefa instituţiei, Giorgiana Hosu, a infirmat mai multe părţi din ordonanţa de clasare a dosarului, dispusă de procurorul de caz.

Dacă Tribunalul Bucureşti va aproba reînceperea urmăririi penale, dosarul nu va rămâne la DIICOT şi se va întoarce la Parchetul Militar.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

14 Comentarii

  1. Sper sa nu ajunga ca dosarul mineriadei. Sa aiba curaj procurorii. Vor sari multe capete. Multi stiu despre cine este vorba. Dar asteptam cu calm.

  2. „Poate vă amintiţi că, atunci când a fost evenimentul 10 august, eu am avut o opinie foarte fermă, că măsurile luate de Jandarmerie au fost exagerate…şi eu împreună cu dumneavoastră, împreună cu multe milioane de români, ne-am luptat ca să păstrăm, să consolidăm independența justiției, ca niciun politician să nu se amestece în mersul dosarelor. Nici preşedintele. Și atunci, nu pot să vă spun decât unele opinii personale şi să îmi exprim convingerea că justiţia din România va face dreptate şi cei vinovaţi vor fi traşi la răspundere.În ce privește această fază, acum, concretă, procedurală,că eu personal, ca şi mulţi alţi români, suntem de părere că este de dorit să se găsească o clarificare mai profundă în această speţă”.
    -intai,Werner „s-a luptat”pt.indep justitiei,sa nu vada,sa nus tie nimeni ce 40 de dosare ii claseaza Augustin Lazar cu trupa-la Alba Lux si alte parchete;
    -2.are o „parere ferma”despre 10 aug.”parere personala”,nici presedintele sa nu se „amestece”-
    -3.care opinie se transforma in convingerea ca „cei vinovati vor fi trasi la raspundere”…
    Pai daca da ordin despre „cei vinovati”si mesajul este receptionat de catre proaspat numita G Hossu,nu a intors Justitia „consolidata” cu cheita sa de satrap de provincie de la marginea Imperiului „comunitar”?Oare prietenul sau macron al sau si al lui Ciolos cum se descurca cu „cei vinovati”?Ce cauti,tu Iohannise sa dai mesaje lui Hossu G.numita cu multe bube la dosar si ea sa se execute?Si toti impanatii tai la care faci apel acum?Cu procurorii care au clasat ce faci,ii dai afara,satrapule? Sorosist dezbinator,anarhist si anticonstitutional pe fata !Ipocrit neamt si infundat de ura,influenta si dorinta de putere personala,pt.care vei plati!Iti bagi nasul infractional peste Romania ducand-o la rapa si nimeni nu se opune!

  3. Ilenuto mama, cum de nu reincepi povestile de adormit copiii cu cele 17 dosare penale, cu cele 7 case, cu cacofonia inexistenta a lu’ madam’ David, cu analfabetismul si morga lui, cu saracii jandarmi nevinovati care au aparat cladirea guvernului de rasturnarea lui prin ocuparea scaunelor de ministri de catre diasporeni, pana acum fiind condamnati doar niste tarani din galeriile de forbal platite, etc.
    KWI e cel mai destept si echilibrat presedinte al RO, care a salvat practic statul de la disolutie si intrare in derizoriu la atacul sustinut al PSD. Plus ca e singurul vorbitor perfect de romana, engleza si germana, inafara mea…care mai stiu si franceza…

  4. In plus seful Jandarmeriei Române, colonelul Bogdan Enescu, și foștii șefi, colonelul Ionuț Cătălin Sindile și generalul Constantin Florea, au fost puși sub acuzare de DNA pentru că ar fi încasat ilegal sute de ore suplimentare, prejudiciul fiind de peste 80.000 de lei!
    Clanul teleormanenilor:Dragnea,Carmen Dan si argatii din Jandarmerie adusi expre din Teleorman, trebuie sa plateasca pentru fiecare nevinovat gazat in 10 august 2018!Nu uitati represiunea afost pregatita zile inainte,este implicata si madam Firea prin ordinul UNIC in 30 de ani de la Lovilutie,de a Ïnterzice desfacerea bauturilor alcoolice in magazinele de pe strazile adiacente intre Piata Univertsitatii si Piata Victoriei!De ce,e simplu,represiunea afost pusa temeinic la cale ,cu ajutorul „galeriilkor de fotbal”(adica tot jandarmi,dar in civil),cu oameni din seviciul secret din Jandarmerie in civil,cu circul cu jandameroasa „batuta”de „brutele de manifestanti”adica de jandarmi in civil..
    Nu trebuie uitat nenorocitul calau-colonel Paraschiv,penionat cu o pensie speciala mai mare ca el!
    Dreptate,ochii plansi vor sa te vada !

  5. De ce nu cereti desfiintarea jandarmeiei,politiei etc. pentru ca au lezat dreptul vostru de a fi impostori, prosti aroganti, antisistem, antiorice? Poate reusiti desfiintarea jandarmeriei, politiei si sa faceti voi, imbecilii progresisiti ordinea in tara. Adica sa desfiintati partidelel politice care nu au acelasi sistem de valori( de fapt nonvalori) cu voi, sa-i arestati si condamnati pe cei cu alte opinii, etc.
    In 10 august 2018 Jandarmeria Romana si-a facut datoria cu prisosinta si nu ai tu calitatea sa faci judecati si aprecieri despre institutie si sefii ei.Tu si cei ca tine sunteti niste frustrati, victime ale propriei ignorante.

  6. O imbecilitate tipica imbecilului de la Cotroceni c are a comandat acest proces. Oamenii acestia au actionat la ordin impotriva unei adunaturi neautorizate de huligani, care s-au dedat la cele mai condamnabile fapte incluzand chiar agresarea si dezarmarea unei femei-jandarm, incendieri si distrugeri. Atiunea jandarmilor nu a fost cu nimic mai deosebita decat ceea ce vedeti acum pe toate ecranele la Paris si SUA.
    Acesti huligani nu au patzit absolut nimic, inclusiv ptr sustragerea unei arme de foc, in schimb vor sa-i condamne pe cei care incercau sa mentina ordinea si sa impiedice ocuparea cladirii guvernului.
    Se vede f bine amprenta Ranjitului in tot acest proces…..[Leo]

  7. @oana, p(a)ula si Javran: Nu mai bateti campii! S-a vazut clar de catre toata tara ca a fost o incercare de lovitura de stat esuata. De-aia crapati de ciuda si ati fi in stare sa desfiintati jandarmeria. Derbedeii trebuiau gazati cu Ziklon B, nu cu gaze lacrimogene. Iar instigatorii ar trebui demascati si condamnati la temnita pe viata.

  8. @vanatorul de palavre: daca numai tu ai vazut lovitura de stat,din adancul retardului tau,nimeni nu e vinovat,nici parintii!Nu ai vrut sa inveti carte ,te-ai facut militian

  9. Infracțiuni contra securității naționale – Acțiuni împotriva ordinii constituționale –
    Art. 397 c.p (Noul cod penal)-(2) Întreprinderea de acțiuni violente împotriva persoanelor sau bunurilor săvârșite de mai multe persoane împreună, în scopul schimbării ordinii constituționale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, dacă se pune în pericol securitatea națională, se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
    Tovarasul iohannis care are in atributii securitatea nationala si prevenirea oricaro pericole, pres.al CSAT a gasit de cuviinta sa se alieze cu mitingul”diasporei”.Prin felul in care a fost premeditat cu lozinci antiguvern,cu amenintari de „revolutie”pe facebook de diferite onguri si organizatii-rezist ,etc.etc,prin modul cum s-a desfasurat si dupa modul provocarilor si incidentelor,persoane,infractori vrand sa intr eins ediul guvenului,violente fata d e politie si jandarmerie,violentele si sechestrarea publica a jandarmeritei,aruncarea cu fecale,aducerea huliganilor, provocarea de incendii etc.faptele apar clar ca actiune anticonstitutionala ,imp.exercitarii puterii de stat legitime.Ilegitimitatea incurajarii,sustinerii de catre un presedinte anticonstitutional ce nu a aparat puterea de stat si ordinea constitutionala ,sunt clare,azi dand ordine si mesaje abuzive,Justitiei sa „pedepseasca vinovatii”.Vinovat cf.legii este Iohannis ca si instigator,complice,incalcand atrib.constitutionale si ale CSAT,inc.codul penal!Politia si jandarmeria si-au facut obligatia legala,datoria cf.legii.Inainte de a sti 50 de lb.straine si de a fi plini de convingeri de maidan si anarhism,rezistilor de orice fel- cititi cateva chestiuni esentiale,fundamentale,pt.a evita sa deveniti antisociali si poate mai mult.

  10. 10 august a fost organizat de ong din afara tarii si din interior dragnea a fost manipulat de catre consilierii lui jiodani ….totul a fost conceput ca o provocare xa sa dea jos guvernul psd…la fel a fost si colectivul care a fost un caz la fel ca maidanul in ucraina….in democartie asa se doboara guvernele ales democrat incomode…se comite un act de terorism si se exploateaza mediatic de catre massmedia jidaneasca…fraierii care sint acuzati si-au facut datoria…

  11. Vanatorul de javre Da o definitie a unei lovituri de stat. Si atunci te credem. In rest,tot ce spui sunt vorbele dragnienilor antenisti. Pa Dar hai sa spunem ca asa a fost,este corect sau nu este corect sa se faca cercetari? Dar la mineriade ce a fost,tot incercari de lovituri de stat?
    Ai rabdare si nu te infierbanta. Daca intr-adevar se vrea cercetarea lui 10 august vor ajunge la capul mafiei ,zis Dragnea,marioneta de Carmen Dan si cumva Firea.

  12. eugen raduca Cine naiba crezi ca suntem de vor toti,dar toti strainii sa ne faca rau. Sa ne jefuiasca,sa ne prosteasca la cap. Cand mai aveti timp sa si ganditi? Hotii sunt in interior.De furat v-au furat si pe voi dar si din fondurile europene. Crezi ca mai tine mult prosteala asta ceausista cum ca strainii si agenturili? Este trist ca nu v-ati ancorat in prezent,traiti numai in trecutul manipulator comunist.

  13. Sa nu va mirati daca in viitor jandarmii nu vor mai interveni, de frica, impotriva unor huligani botezati in ,,protestatari”.
    Demonstrati voi cat de protestatari sunt alde Dide, Dinita, Bot si Marian Ceausescu, care erau principalii coordonatori ai huliganilor, din moment ce au facut totul ptr bani. Astia sunt platiti sa zbiere si sa conduca idiotzii.
    Eu cunosc cazul unui student din Buc recrutat de mafia lui Iohannis, cu grup permanent organizat in stil de cuib legionar, cu oameni platiti sa vina cand sunt convocati in Piata Victoriei. Tarifele erau: 50 lei/persoana, 20 lei/copil, 10 lei/caine.
    In astfel de cazuri ai nevoie neaparat de un grup coordonat turbulent, la care vor adera in mod sigur si cetateni cu convingeri sincere, precum si multi gura-casca. Multi spun ca ei n-au fost platiti. Bineinteles ca nu, dar scopul nucleului turbulent chiar acesta este: sa-i atraga.
    Inclusiv ptr aducerea unui copil sau caine se platea, iar prostii se mirau ca sunt atatia inconstientzi care isi aduc copiii in piatza si se vad multi caini. Cum sa nu-i aduca, daca primeau parale!
    Strangeti-va cativa la un colt de strada circulata, incepeti sa zbierati, sa va tavaliti pe jos si sa va agitati si va asigur ca in 10 minutre se vor altura inca 5o de indivizi……[Leo]

  14. De ce in dosar nu apare si INSTIGATORUL SEF,gunoiul cu batistuta, care dintr-un studio de televiziune instiga la violente,iar drept rasplata ciracii lui la-u facut …europarlamentar ??!!Gunoiul de salam sasesc trebuia si el sa apara in dosar,pentru favorizarea infractorului,impreuna cu mascariciul Sica mandolina !!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.