Dosarul iranian: Lavrov vede „o foarte bună șansă” pentru un acord, săptămâna viitoare

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat sâmbătă că negocierile asupra dosarului nuclear iranian au permis eliminarea domeniilor fundamentale de dezacord, deschizând o șansă reală pentru a se ajunge la un acord săptămâna viitoare. „Impresia noastră generală este că există o foarte bună șansă ce nu trebuie ratată”, a declarat șeful diplomației de la […]

De cotidianul.ro - Autor

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat sâmbătă că negocierile asupra dosarului nuclear iranian au permis eliminarea domeniilor fundamentale de dezacord, deschizând o șansă reală pentru a se ajunge la un acord săptămâna viitoare. „Impresia noastră generală este că există o foarte bună șansă ce nu trebuie ratată”, a declarat șeful diplomației de la […]

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat sâmbătă că negocierile asupra dosarului nuclear iranian au permis eliminarea domeniilor fundamentale de dezacord, deschizând o șansă reală pentru a se ajunge la un acord săptămâna viitoare.

„Impresia noastră generală este că există o foarte bună șansă ce nu trebuie ratată”, a declarat șeful diplomației de la Moscova într-un interviu pentru televiziunea rusă TVTs, publicat pe site-ul oficial al Ministerului rus de Externe, relatează Agerpres.

„Acum, nu mai sunt dezacorduri fundamentale asupra chestiunilor practice ce trebuie rezolvate”, a afirmat Serghei Lavrov, adăugând că tot ceea ce trebuie făcut în prezent este „de a transpune corect în limbaj diplomatic acordul obținut”.

Ministrul rus a avertizat, însă, că adăugarea de condiții suplimentare pentru Iran, la următoarele discuții de miercurea viitoare de la Geneva, nu vor contribui la rezolvarea problemei.

„Măsurile ce trebuie luate pentru rezolvarea situației și crearea de condiții pentru o reglementare definitivă a problemei nucleare iraniene sunt clare” pentru Grupul 5+1 (SUA, Franța, Marea Britanie, China, Rusia plus Germania), ca și pentru Iran, a subliniat ministrul Lavrov.

Oficialii de la Teheran și presa iraniană au acuzat Franța de eșecul recentei runde de negocieri de la Geneva, prin intransigența sa manifestată în ultimul minut, cerând Iranului garanția că va renunța definitiv la programul său nuclear, după cum amintește AFP.

Secretarul de stat american John Kerry a declarat, însă, că Iranul este cel răspunzător de eșecul negocierilor de la Geneva, susținând că partea iraniană a refuzat propunerile țărilor occidentale, împiedicând astfel încheierea unui acord.

O sursă diplomatică rusă, citată de RIA Novosti, a respins acuzațiile lui John Kerry la adresa Iranului, afirmând că ‘o astfel de interpretare simplifică la extrem și deformează chiar esența a ceea ce s-a petrecut la Geneva’.

Negocierile de la Geneva în controversatul dosar nuclear iranian, desfășurate între 7 și 9 noiembrie, nu au permis Iranului și celor șase puteri din Grupul 5+1 să cadă de acord asupra unui text final, în pofida optimismului manifestat înaintea discuțiilor de părțile implicate.

Iranul și Grupul 5+1 urmează să aibă o nouă întâlnire la 20 noiembrie, tot la Geneva, pentru a continua discuțiile asupra programului nuclear al Teheranului, suspectat că ascunde scopuri militare.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.