Dovada: Adversară de coșmar pentru Simona la Australian Open!

S-a tras la sorți pentru tabloul principal al Australian Open. România are trei reprezentante, Simona Halep, Irina Begu și Sorana Cîrstea.

Halep va debuta marți, în turul întâi, împotriva americancei Jennifer Brady, jucătoare clasată pe locul 49 în ierarhia WTA.

Adversara Simonei, Jennifer Brady, a impresionat anul acesta la turneul de la Brisbane, eliminând două dintre favoritele pentru câștigarea turneului. Mai întâi a trecut de Maria Șarapova (3-6, 6-1- 6-7), iar apoi de liderul mondial Ashleigh Barty (6-4, 7-6)! În sferturile competiției, Bardy a fost eliminată de Petra Kvitova (8 WTA), scor 4-6, 2-6.

Halep și Brady s-au mai întâlnit o singură dată, respectiv anul trecut în turul al doilea de la Rogers Cup, când Simona s-a impus greu, în trei seturi, scor 4-6, 7-5, 7-6(5).

Deși a fost învinsă, joi, de Arina Sablenka, în turneul de la Adelaide, Simona spune că este pregătită pentru primul grand slam al anului

„Sunt ok. Mă simt pregătită pentru Australian Open. Ştiu că o să fie dificil, este începutul anului şi nu am jucat niciodată grozav, aşa că vreau doar să intru în ritm şi să văd ce mai trebuie să reglez pentru a fi mai bună zi de zi”, a declarat Halep, potrivit jurnalistei Reem Abulleil.

WTA a făcut o analiză a traseului Simonei Halep la Australian Open și apreciază că a avut ghinion la tragerea la sorți. Pentru a câștiga al treilea turneu de Mare Șlem și pe primul din Australia, românca este nevoită să învingă jucătoare de top.

„Finalistă în 2018, românca a avut ghinion la tragerea la sorți. Halep va da piept în runda inaugurală cu jucătoarea aflată pe locul 49 în clasamentul WTA, Jennifer Brady. Halep ar putea juca în turul trei cu semifinalista din 2019, Danielle Collins, o altă jucătoare aflată în formă, cu victorii anul acesta la Svitolina și Bencic. A ajuns în semifinale la Adelaide, acolo unde o va înfrunta pe Barty.

Atât Brady, cât și Collins sunt capabile de a o învinge pe Halep. Dacă totuși va trece de prima săptămână, Halep ar putea avea meciuri mai confortabile în fazele superioare.” , au scris cei de la WTA.

Irina Begu și Sorna Cîrstea vor avea meciuri și mai dificile la Australian Open. Vor evolua în compania olandezei Kiki Bertens, cotată cu șansa a noua la câștigarea trofeului, respectiv Barbora Strycova, din Cehia, favorita a 32-a a turneului de Mare Șlem.

Pe tabloul feminin de la Australian Open se mai pot califica trei românce, Ana Bogdan, Gabriela Ruse și Monica Niculescu, care se află în turneul de calificări.

La masculin, România are un singur reprezentant în competiția de simplu. Marius Copil s-a calificat în turul 2 și mai are de câștigat două partide pentru a se califica pe tabloul principal.

Secvențe din meciul lui Jennifer Brad cu liderul mondial Ashleigh Barty

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

8 Comentarii

  1. Daca aveti cosmaruri pastrati-le pt voi. Sarapova este deja o legenda, iar Barty ca orice jucatoare de top uneori poate avea momente de relaxare…Sa ne bucuram ca avem o jucatoare de top 10 ca este capabila sa se mentina in Top 10, iar pt ignoranti le precizez ca este PRIMA care a ajuns in top 5 din istoria tenisului romanesc si de multi ani a orcilat intre I si II…Adreescu nici nu s-a obosit sa suporte calvarul temperaturilor din Australia, eu cred ca are un ”culoar” favorabil sa ajunga in semifinala sau chiar mai mult…

    • Stai calm, (!!!) că nici nu trece de turul I, așa că ce sa mai vorbim?!? Mai bine face „donația” de facto și … PAAA AUSTRALIAAA, … ❗???

  2. Dacă locul 49 a ajuns coșmar pentru locul 4 WTA, atunci e cazul ca Simona să se retragă
    și să se bucure de banii câștigați prin munca ei, nu a altora, să meargă ân vacanțe cu iubitul
    ei. Să sperăm, însă, că Simona mai poate oferi bucurii nenumăraților ei suporteri.

  3. NU exista..”ghinion”in acest gen de sport ..!Exista…”iesire din forma”sau…”meci jucat prost”!

  4. Pentru Halep, care are gândurile la alte jocuri mai nastrusnice, orisicare jucatoare din primele 150 este un cosmar.
    Nu fiti rai, întelegeti-o, câstiga si ea un ban. Vreti sa câstige ca Iohannis, stiti ca nu se poate. Jennifer Brady NU este analfabeta de Dancila.
    Haide Simona, stim ca poti, experimentatul Toni cu facaletul fermecat leaga si dezleaga minuni si vei trece de nastrusnica de Jennifer Brady. Îl avem si pe nevertebratul de Geoana înfipt la NATO, esti protejata, scutul nu te lasa candela vei aves nevoie !

  5. @ stai calm si relaxez-te, respira (nu trage!) pe nas :
    1. Andreescu are origini românesti, NU reprezinta România, n-am vazut-o cu steagul românesc si din câte stiu, România nu a facut nimic pentru ea
    2. Are o accidentare care daca nu este bine tratata, se poate agrava
    3. Are numai 19 ani iar viitorul trebuie cladit pe o funtatie solida, gabaritul ei asemanator cu al Serenei, o obliga la o altfel de abordare, o alta strategie
    4. Ramâi calm si linistit, Bianca NU are absolut NIMIC cu România, absolut nimic!

  6. Ptr Simona orice adversara sub locul 100 WTA este o adversara de cosmar. Cateodata si cele mai sus de 130+.
    Pe cele de la -10, le bate doar daca sunt bolnave sau sunt in stare de ebrietate.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.