Dovada ipocriziei: Ce-i obligatoriu pentru PSD e facultativ pentru liberali și Iohannis

MCV-ul și deficitul, două pârghii prin care Comisia Europeană constrânge Guvernul de la București, se dovedesc din nou doar simple instrumente numai bune de folosit în bătălia politică internă din România. Ceea ce era obligatoriu pentru PSD este facultativ acum pentru Guvernul PNL.  Cel puțin asta dau de înțeles liberalii.

După ani în șir în care Guvernele PSD au fost puse la colț pe motiv că nu respectă MCV și riscă să depășească deficitul, Executivul PNL și președintele Klaus Iohannis acționează ca și când acestea ar fi facultative. Iată cele mai recente declarații în acest sens.

Raluca Turcan despre deficit, pe 7 decembrie

Vicepremierul Raluca Turcan a declarat, sâmbătă, că deficitul bugetar pentru anul 2020 va fi de 3.5%, dând de înțelesc că acest lucru va fi acceptat de Comisia Europeană.

„Evident că avem constrângerea bugetară de 3%, dar orice partener, dacă vede în tine un colaborator onest, profesionist și determinat să facă lucrurile bine, are deschiderea să îți accepte o reașezare a planului. În momentul când noi am ajuns la guvernare deficitul era gata depășit, era 3%, în condițiile în care el trebuia să fie 2.79%. La Comisia Europeană prezentăm situația și spunem că noi țintim un deficit de 3.5% pentru anul viitor”, a spus Raluca Turcan, la Digi24

Iohannis, despre MCV, în conferința  de la Cotroceni din 5 decembrie

Președintele Klaus Iohannis a explicat săptămâna aceasta, referindu-se la procedura de numire a procurorilor șefi criticată de MCV, cum stau lucrurile cu recomandările Comisiei Europene. Nu înseamnă că trebuie schimbată obligatoriu legea, a tradus președintele. Comisia Europeană a recomandat ca Secția pentru procurori a CSM să aibă un rol esențial și proactiv în procesul de numire a procurorilor de rang înalt, în vreme ce în legislația acum în vigoare dă doar un aviz consultativ.

Jurnalist: În rapoartele MCV din anii precedenți se recomanda în mod repetat schimbarea procedurii privind numirea procurorilor de rang înalt în vederea depolitizării și a stabilirii unor criterii foarte clare. Cu toate acestea, guvernul, ministrul Justiției a demarat procedura pentru numirea în unele funcții. Pentru că suntem, iată, în fața primei încălcări din partea noului guvern a unei recomandări MCV, v-aș ruga să ne spuneți ce garanții puteți să ne oferiți că aceste numiri nu vor fi rezultatul unui troc politic?

Klaus Iohannis: Vă garantez eu că nu vor fi rezultatul unui troc politic, fiindcă până la urmă ajung la mine. Dar haideți să clarificăm un pic lucrurile. Nu încalcă nimeni prevederile MCV. MCV nu dictează legislație națională, MCV vine cu recomandări și aceste lucruri trebuie transpuse de către decidenți în legislație sau în metodologie. Ceea ce s-a solicitat în MCV este îmbunătățirea procedurii.

Asta nu înseamnă că trebuie schimbată obligatoriu legea. Ceea ce au vrut să ne transmită, și știu acest lucru fiindcă am cercetat puțin mai în profunzime, se dorește o mai bună transparentizare și o mai bună clarificare a procedurii.

În legislația, și cea veche și cea nouă, numirea procurorilor de rang înalt se tratează foarte sumar, trebuie să recunoaștem acest lucru, adică ministrul propune, CSM avizează, Președintele semnează. Pentru a face întreg procesul mai transparent și mai ușor de înțeles trebuie lămurite câteva elemente intermediare şi cred că domnul ministru al Justiției a făcut aceste lămuriri destul de bine în ultima prezentare pe care a avut-o.

În speță, a explicat când și cum se depun solicitările, când și cum se analizează, cum se fac interviurile și așa mai departe. Eu cred că este un progres semnificativ și, dacă veni vorba de numiri politice, de când sunt eu Președinte nu s-au făcut numiri care au rezultat din ceea ce ați spus dumneavoastră, un fel de troc politic, ei eu am avut întotdeauna grijă ca aceste numiri să se facă corect, în litera și spiritul legii..

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 8
Ioana Radu 8516 Articole
Author

19 Comentarii

  1. MINCIUNA este unicul instrument la indemana BOLSEVICULUI cotrocean si a slugilor lui. De aia au si fost votati masiv de romani, romanii fiind MINCINOSI prin excelenta.

  2. Cascadorii risului! Jegul uman si retardat de Iohannis si umilul util Sica Mandolina! Mari caractere!

  3. De la ordonanțele PSD-iste am ajuns la asumările pnl-isti.
    Asumare înseamnă cumva că dacă greșești in decizia pe care o ei și afectezi o tara, răspunzi,de preferat penal? NU ,nu răspunzi, deci nu e asumare e doar o păcălire. Un fel de ordonanță cu alt nume.
    Pai daca asea se guvernează nu ar fi mai bine sa dizolvat parlamentul că nu mai are rost si cu banii recuperați de aici sa creem condiții de viață bună infractorilor, că ne reclamă la CEDO, și mai și cîștiga.
    Copiii care nu au acces la educația așa zis gratuita nu cîștiga niciunde.
    Pt copiii care nu au lumina, transport, haine, mâncare, camine in care sa poată sta și învață, cantine, unde sa li se asigure hrana, nu reclamă nimeni statul și nu se sesizează nimeni , îi folosesc toți doar in campanii electorale.
    Dizolvați dracu parlamentul să nu le mai plătim salarii și diurne că țara e guvernata cu ordonanțe sau asumari

  4. Romanii l-au votat. Nu au decat sa il suporte 🙂 Stiuau foarte bine marfa.

  5. Nu numai ca sunt mincinosi dar se dau ortodoxi inchinandu-se in biserica la Sfanta Treime iar in viata de zi cu zi voteaza cu slujbasii Satanei. Pupand-i cu infocare in dosuri pe Johannis, Orban, Barna, Ciolos, Hellvig, Turcan, Kovesi…..

  6. @Andrei.
    Nu au votat românii peneleprele si pe alogenul parazit !!!!!!!!!este o mare capcana sa credem aceasta abominatie !!!
    Totul nu e decat control, manipulare si propaganda mincinoasa iudeomasonica prin parghiile institutiilor statului acaparate de alogeni, prin „votul” asa zis liber controlat de sistemul lor digital informatic si „marja erorilor de soft” si manipulat prin spalare de creier cu propaganda mincinoasa repetata la nesfarsit zi de zi, seara de seara prin mijloacele de indobitocire in masa : televiziuni ziare radio…toate in mana alogenilor !

  7. Pentru ca socialistii europeni sunt la fel de mamaligi ca psd-ul din Romania !!

  8. Pe Iohannis l-au votat doar 6 milioane din cei peste 18 milioane de romani cu drept de vot. Pe ceilalti 12 milioane, nici Iohannis și nici guvernul lui nu i-au dus de nas.
    Iar din cei 6 milioane, pentru care ați publicat acest articol, o parte au votat Iohannis din încredere oarba(iar orbii nu vad, oricât le-ai arata realitatea) și o parte din interese(iar cei care își vând conștiința nu vor adevărul). Asa ca păcat de articol… Tot cei care știu si vor adevărul îl citesc.

  9. lili,nas’ty,smarandache,gollum,klaus,carmen,turca-n-lemne,orban,catu,eduard,călin,basescu

  10. @Preda Gogu
    Asta e si ideia. Se vrea mamaligi…adica intreg spectru politic ca e dreapta ca e stanga…e subminat, e acaparat de unii si aceiasi : iudeomasonii neomarxisti, anticrestini si antinationali !!!

  11. @Alexandru-Trei din cele sase milioane au votat pentru ca asa au vrut ,iar restul de trei pentru ca au fost manipulati de indivizi platiti,precum Bot sau alt scursuri sorosiste !!

  12. Tiranul de la Cotroceni nemultumit de Tributul cerut de UE Principatelor, a Privatizat Guvernul Meu pentru Securizarea Veniturilor Personale si Protectia Mosiilor Imperiale de la Hermannstadt.
    Numai cu un Guvern Privat va fi Belsug si Fericire pentru cei Saraci cu Duhul !

  13. Johannis =statul sunt eu!
    Asta democratie ,nu cea PSD -ista ,care trebuie sa dispară,in opinia proștilor?johannistilor ,care nu respectă Constitutia si Hotărârile CCR!
    Au votat prostii in numar mare PE Johannis fara sa stie ce face acest individ antiroman!

  14. O parte dim rău să făcut, dar mai sunt alegeri locale și parlamentare și romani se pot revanșa alegând mai atent și mai bine pentru ei și pentru țară. Gândiți și alegeți cu atenție, nu va lăsați convinși de cei care au interese propriu.

  15. Ce vor sa spuna Turcan si Iohannis e ca daca ai prietenii bine plasati la Brux nimic din ce e obligatoriu pt altii nu e si pt tine.
    Adica dubla masura institutionalizata.

  16. „MCV nu dictează legislație națională, MCV vine cu recomandări…..” Asta chiar ne ia de prosti! Bun titlul: „Dovada ipocriziei: Ce-i obligatoriu pentru PSD e facultativ pentru liberali și Iohannis” Pina acum tipau atit impostorul, mincinosul de la Cotroceni cat si pedelistii lui ca MCV este obligatoriu si trebuie aplicat! Acum nu mai trebuie” Niste jeguri mincinoase! Iar in legatura cu deficitul bugetar, aceeasi minciuna! Guvernul PSD trebuia sa respecte un deficit de 3%, iar la javrele pedeliste, habarniste nu mai e valabil! Uite ce spune Kill-Bill pupincurista lui Udrea, cu studii la Moscova, „mare” specialista in toate: „La Comisia Europeană prezentăm situația și spunem că noi țintim un deficit de 3.5% pentru anul viitor”! Simplu! Bai nemernicilor, chiar nu va e rusine, ordinarilor? Dar nu stiu de ce ma enervez, ca asta ati vrut, asta ati votat si asta ati primit, o hoarda de habarnisti mincinosi insetati de putere si bani, pe persoana fizica, pe care Constitutia si legile acestei tari, ii doare-n fund!

  17. Crezi ca intereseaza pe cineva dubla-masura a acestor ticalosi lipsiti de caracter? Te inseli! Se fac ca nu vad, ca nu aud si da-i inainte la prostit poporul care inghite orice!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.