Dovada: „Sclavii” lui Orban au rupt lanțurile

UPDATE Protestele de duminică de la Budapesta împotriva aşa-numitei „legi a sclaviei” au degenerat în violenţe în cursul nopţii când mai mulţi manifestanţi au încercat să pătrundă în sediul televiziunii de stat MTVA, transmite Agerpres. Ciocnirile dintre protestatari şi poliţie au izbucnit când mai mulţi manifestanţi s-au deplasat la sediul televiziunii de stat MTVA şi au încercat să pătrundă în clădire, potrivit postului ATV Hungary, afiliat CNN. Forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene împotriva mulţimii în timpul confruntării. Potrivit agenţiei ungare de presă MTI, în mulţimea ajunsă la televiziune s-au aflat mai mulţi politicieni din opoziţie, care au cerut ca solicitările lor să fie citite la MTVA.

Unii parlamentari de opoziţie au primit permisiunea de a intra în clădire, sub escorta poliţiei.

Potrivit variantei în limba engleză a site-ului de ştiri independent Index.hu, parlamentarii nu au fost lăsaţi totuşi să îşi citească solicitările în direct, fiind întâmpinaţi de paznicii televiziunii. Printre solicitările protestatarilor, citite anterior în timpul manifestaţiei, se numără renunţarea la ‘legea sclaviei’, independenţa sistemului judiciar, aderarea Ungariei la Parchetul European şi independenţa mass-media publice.

Luni dimineață, doi deputaţi ungari de opoziţie au fost expulzaţi cu forţa din sediul televiziunii publice, după ce au petrecut noaptea acolo în speranţa de a obţine transmiterea unui comunicat cu revendicări după o manifestaţie anti-Orban, conform unor imagini difuzate pe reţelele de socializare, relatează AFP.

Akos Hadhazy şi Bernadett Szél, doi deputaţi independenţi proveniţi din partidul ecologist LMP, au fost expulzaţi cu forţa de gărzile de securitate din sediul televiziunii MTVA din Budapesta, acţiunea fiind criticată puternic pe internet.

Mii de persoane au protestat duminică la Budapesta împotriva noii legi a muncii şi a ceea ce manifestanţii consideră a fi o creştere a autoritarismului premierului conservator Viktor Orban.

Protestul a fost a patra demonstraţie din ultimele şapte zile organizată de partidele de opoziţie, federaţii ale studenţilor şi ONG-uri împotriva guvernului Orban.

Demonstranţii, purtând drapele ale Ungariei şi ale Uniunii Europene şi bannere cu sloganuri precum ‘Nu furaţi!’ şi ‘Tribunale independente!’, au mărşăluit de la Piaţa Eroilor către sediul parlamentului ungar.

Noua lege ungară a muncii le permite angajatorilor să solicite până la 400 de ore suplimentare de muncă pe an, ceea ce i-a făcut pe critici să o numească ‘legea sclaviei’.

A tüntetők az MTVA előtt, a képviselők a székházban vannak

Éjfélkor néhány száz tüntető maradt azt MTVA székház előtt.

Publicată de Index.hu pe Duminică, 16 decembrie 2018

Boldog Karácsonyt miniszterelnök úr! – kormányellenes tüntetés ÉLŐ

Boldog Karácsonyt miniszterelnök úr! – kormányellenes tüntetés ÉLŐ

Publicată de Index.hu pe Duminică, 16 decembrie 2018

Boldog Karácsonyt, miniszterelnök úr! – kormányellenes tüntetés ÉLŐBEN

Boldog Karácsonyt, miniszterelnök úr! – kormányellenes tüntetés ÉLŐBEN

Publicată de Index.hu pe Duminică, 16 decembrie 2018

Az MTVA székházához vonulnak a tüntetők

Publicată de HVG pe Duminică, 16 decembrie 2018

Megèrkeztek a tüntetők az Alkotmàny utcához,hamarosan beszèdek

Publicată de HVG pe Duminică, 16 decembrie 2018

Szél Bernadettet kidobták a köztévé épületéből

❌❌❌ Így dobtak ki minket Hadházy Ákossal a köztévé épületéből.

Publicată de Szél Bernadett pe Duminică, 16 decembrie 2018

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8515 Articole
Author

9 Comentarii

  1. Soros îi demostrează lui Victor Orban că stă bine cu banii și poate finanța și orchestra încă mult haos și anarhie. “Națiune fii deșteaptă!”

  2. ..cat ne ar trebui si noua un Orban..patriot, cu idei si reforme benefice natiei ..sa vorbim da Organ al nost ..n are rost sper ca Orban si cei de buna credinta sa reduca la tacere grupurile mercenare si rau voitoare..Got mit uns..

  3. Dupa cum putem lesne observa versatilitatea sans frontieres a miscarilor anti-statale organizate cu mana lui Soros, dar cu banii lui Rothschield, le permite acestora sa actioneze multimodal,conform interesului Ocultei,fara cea mai mica problema.La Paris demonstrantii lupta contra globalizarii si sunt contra Guvernului si Presedintelui aprobat de Rothschield.La Budapesta,normal, demonstrantii de stanga lupta impotriva Guvernului de dreapta dezaprobat de Rothschield si sunt pentru globalizarea. La fel,la Warszawa protestantii globalisti de dreapta nu au nici o retinere sa sustina judecatorii stalinisti ai CCR la varste matusalemice in functie, fiind impotriva guvernarii de….dreapta!Iar la Bucharest ,taman pe dos!Mancurtzii strazilor, bolshevici care se cred de dreapta,nu au nici o problema sa apere Statul Subteran impotriva democratiei si sa puna interesele nationale pe tava globalismului.Important este sa vulnerabilizezi natiunile,sa creezi anarhie,sa faci praf sistemul imunitar al natiunilor si ulterior sa le dai lovitura de gratie.Bravo Regatului Unit al Marii Britanii ,care nu degeaba a fost ce-a fost si inca mai este! Ei au anticipat corect unde va lovi globalismul controlat de Rothschild&Co si au spus simplu:STOP JOC!La noi insa,Soros lucreaza pe mai departe! USR prin nemernicul barna a avertizat guvernul ce urmeaza sa faca batalioanele ANTIFA,iar Joiannis doreste sa aiba pe masa ordinea de zi a Guvernului de aici inainte ca sa nu mai aiba parte de surprize cu OUG. Tradarea Nationala este definitia exacta !

    • Deocamdata trebuie rezolvata problema Parlamentului …forul legiuitor al unei tari membra U. E. – NATO , nu poate fi condus de un condamnat penal ! Iar Pina la Soros , ne maninca Mafia politica interna ( in care unii dintre voi , vicleni si farisei , va-ti facut culcus ) ! Si va temeti de schimbare …

  4. Eu m-as fi documentat mult mai serios despre cele intamplate, deoarece preluarea si transmiterea informatiilor exclusiv din sursele stangisto-liberale sunt de natura sa dezinformeze cititorii. 🙁
    Asa ca: 1. demonstratiile neautorizate, pt care nici nu s-a cerut autorizare, sunt organizate de partidele stangisto-liberale si de extrema dreapta parlamentare si extraparlamentare cu o sustinere minuscula in societate, dar cu sprijin direct de la Bruxelles si cu finantare externa masiva. Scopul este dezinformarea, provocarea fortelor de ordine si crearea unui curent politic impotriva unui guvern ales in mod democratic, care are o majoritate foarte solida in Parlament. 2. Pe strazi sunt cateva sute de protestatari, printre care si cetateni straini. In majoritatea lor sunt activisti politici tineri, care cel mai probabil care nu au avut pina in prezent niciun loc de munca. 3. NU participa sindicatele, nu participa muncitori direct avizati de lege (!!!), doar politicieni si activisti de stanga. 4. In timpul demonstratiilor s-a recurs la violente, furturi, distrugeri, incendieri si atacuri impotriva fortelor de ordine precum si impotriva institutiilor publice (Parlament, televiziunea publica). Au fost raniti peste 15 de politisti, dar niciun protestatar. 5. Politia a retinut peste 50 de persoane, dintre care 2 cetateni straini (belgian si german), care au recurs la violente si/sau au comis alte infractiuni de drept comun. 6. Legea adoptata prevede un maxim de 400 ore suplimentare pe an, doar cu acordul scris al angajatului. Legislatia UE prevede max. 416 ore/an.
    De remarcat ca in spatiul public se vehiculeaza informatii false si partinitoare cu privire la cele intamplate, precum si cu privire la legea adoptata. Drept urmare este foarte indicata si documentarea din alte surse decat cele stangisto-liberale.
    Va recomand sa vizionati fotografiile si inregistrarile video cu privire la cum actioneaza „manifestantii”.

    • informatii corecte tu vezi cam bine pana la anul noua trebuie sa se inceapa ceva si in varsovia

  5. Asemenea actiuni violente nu se pot organiza decat cu o sustinere totala din partea politicului si cu sprijin international. Dezinformarea si fake news la nivel maxim, se incearca victimizarea „sclavilor” (sic!), cand colo manifestantii sunt extrem de violenti. Opozitia ataca atat in parlament cat si in strada, iar mass media de stanga dominanta asigura linsajul mediatic al Guvernului Orban. Legea adoptata este perfect constitutionala si se incadreaza in legislatia UE.
    Guvernul a dat asigurari ca Budapesta nu va fi un Maidan.

  6. F. interesant ca toate acestea se intampla atunci cand popularitatea Guvernului Orban a ajuns la cote f. mari, iar opozitia pierde teren zi de zi. Economia salta, salariile cresc intr-un ritm consistent. Tocmai ieri partidul de guvernare a castigat 2 fotolii de primar. Ciudate aceste manifestatii, nu?

    • Cu adevarat ciudate! Dar intr-o societate mai sint cei care traiesc dupa zicala sa moara capra vecinului. Daca ei nu sint decisi sa puna mina, ca pina acum au trait boiereste pe seama altora, acestia sint usor de cumparat.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.