Dragnea anunță prioritățile legislative

Președintele PSD Liviu Dragnea a anunțat, marți, care sunt prioritățile legislative pentru perioada următoare, printre acestea numărându-se modificările la Codurile Penale și transpunerea directivei privind nevinovăția.

„Săptămâna aceasta sau săptămâna viitoare va fi comisia specială pe codurile penale. Săptămâna aceasta, colegii care se ocupă cu legile de securitate națională să ne prezinte obiectivele comisiei respective și să ne uitpm cu atenție că sigur va fi atacată și aceasta la Curtea Constituțională”, a declarat, marți, Liviu Dragnea.

Cât privește transpunerea Directivei (UE) 2016/343 a Parlamentului European şi a Consiliului din 09.03.2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale, liderul PSD a afirmat: „Vedem că apar protocoale secrete, abuzuri și trebuie transpuse principiile în acte normative, în Coduri, ca orice român să aibă garanția că poate beneficia de prezumția de nevinovăție, că acuzarea trebuie să fie cea care aduce probe, că deciziile se iau bazate pe probe, dincolo de orice îndoială”.

Legat de legea defăimării, liderul PSD a afirmat că aceasta nu este o prioritate.

„E în stadiu incipient, nu este o prioritate. Uitați-vă ce se întâmplă peste tot, fiecare cetățean își iubește țara, vrea ca țara lui să se dezvolte și nu cred că cetățenii dintr-un stat vor ca oficialii din statul respectiv să aducă deservicii țării care îi plătește”, a mai declarat Dragnea.

Liderul PSD anunța, în 13 martie, că este nevoie de o lege împotriva celor care defăimează România, ”gen Monica Macovei și alți europarlamentari care mint despre propria țară”, astfel încât ”statul român să corecteze aceste lucruri”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

8 Comentarii

  1. Prioritate legislativă este legalizarea hoției. Subordonarea SRI, DNA ca lecție pentru toți cei care deranjează partidul.

  2. Buna,A fost PDSR a devenit PSD care au contribuit substantial la ruinarea Romaniei.A fost si PD Basescu ,alta catastrofa.Acum avem PSDragnea,Dragnea din clasa satrapilor locali.

  3. Un om , condamnat penal si judecat in alte dosare de mare coruptie , modifica codurile penale ale Romaniei …pare imposibil de crezut !!! Pare ca Dreptul nu mai are principii , CONFLICTUL DE INTERESE NU MAI EXISTA !

  4. si ma rog, dece comisie speciala! dece ocoliti calea legala???

  5. Domnuole Dragnea, da promovarea unor legi care sa scoata „milioanele de copii si romani din traiul de nivel ev mediu /feudal ???” cand se va ocupa PSD ???.

  6. Sunt exact prioritatile din programul de guvernare, cele pe care le prezenta Dragnea la tabla acum un an si jumatate, nu-i asa?

  7. Intr-o tara, unde pentru populatie prioritar este matul gros, pentru politicieni obrazul gros si punga grasa, ce sperante sa avem?.

  8. Am inteles ca un partid de stanga vrea sa finanteze urmasii regelui care a abdicat in 1947 printr-o lege, nu ar fi cazul sa fie intrebat poporul roman daca doreste aceasta finantare a unor urmasi care vorbesc limba romana mai rau decat un chinez? Daca ii este mila domnului D n-ar fi cazul sa o faca personal sau impreuna cu parlamentari milosi din veniturile proprii alaturi de copiii, nepotii lor? Daca se simt datori fata de familia regala sa doneze. Este nedrept pt. eroilor cazuti in al II lea razboi mondial si consecintele aliantei cu Germania sa le tot dam. Ei cand vor plati nenorocile din timpul si dupa razboi? Romania este Republica. Constitutia nu face diferentieri/discriminari intre oameni si nobili. Zilnic la Tv apar cazuri de copii pt. care se cer donatii ca sa fie salvati si in acelasi timp de ani de zile Statul cheltuieste milioane. Cati copii ar fi putut fi salvati cu banii cheltuiti pana acum si mai doriti ca printr-o lege sa infiintati o ”cercetare despre regalitate” cand Romania are institute de Istorie, Istorie militara, etc. Si copiii Romaniei ar trebui sa aiba dreptul sa traisca 60-70 de ani si de ce nu 90 de ani, nu sa fie lasati sa moara in copilarie.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.