Dragnea convoacă parlamentul în sesiune extraordinară

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a solicitat convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare în perioada 2-4 august, urmând astfel ca şedinţa Biroului Permanent să aibă loc miercuri, la ora 11.00.

„Şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor va avea loc miercuri, 2 august, începând cu ora 11.00 (sala „Barbu Catargiu”, nivel P1). Pe ordinea de zi se află scrisoarea preşedintelui Camerei Deputaţilor, domnul Liviu Dragnea, prin care se solicită convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare în perioada 2-4 august”, se arată într-un comunicat de presă de sâmbătă al Camerei Deputaţilor.

Deputaţii au primit şi un SMS de la Liviu Dragnea, în care preşedintele Camerei Deputaţilor i-a anunţat că intenţionează să convoace sesiune parlamentară extraordinară, potrivit unei postări de pe pagina de Facebook a deputatului USR Iulian Bulai.

„Stimaţi colegi, vă informez că intenţionez convocarea unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputaţilor în data de 2.08.2017, ora 15.00, pentru perioada 2-4.08.2017. Preşedinte Liviu Dragnea”, este mesajul transmis de liderul PSD.

Iulian Bulai a mai precizat că nu va participa la sesiunea parlamentară extraordinară şi şi-a exprimat speranţa că nu va fi luat prin surprindere de deciziile pe care urmează să le ia Parlamentul „în mod extraordinar”.

„Al doilea SMS primit de la Liviu Dragnea. Intenţionează convocarea unei sesiuni extraordinare peste 3 zile. Vă anunţ de pe acum că nu voi putea să particip. Sper să nu ne luaţi prin surprindere cu deciziile pe care le veţi lua în mod extraordinar, domnule preşedinte! De asemenea spre deosebire de sesiunea extraodinară din ianuarie pe care aţi iniţiat-o, dar la care nu aţi participat, sper să participaţi la această sesiune”, a scris Iulian Bulai.

Premierul Mihai Tudose a declarat luni, după ce a participat la şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD, că a cerut convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, pentru a se adopta un proiect de lege prin care ELCEN să treacă în subordinea Primăriei Capitalei, astfel încât să se rezolve problema încălzirii din Bucureşti.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, că liberalii vor cere suplimentarea ordinii de zi a sesiunii extraordinare cu numirea unui nou Consiliu de administraţie al Radioul public, spunând că ”cizma pesedistă distruge o instituţie publică de tradiţie”.

Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a anunţat, vineri, că formaţiunea a depus la conducerea Parlamentului României o solicitare pentru convocarea unei sesiuni extraordinare pentru audierea ministrului de Finanţe, dar şi pentru ca Avocatul Poporului să prezinte raportul cu privire la constituţionalitatea OG 4/2017 şi pentru a fi numit un nou Consiliu de Administraţie la SRR.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.