Vicepremierul Liviu Dragnea, ministru al Dezvoltării Regionale, a declarat marți că există în mod real posibilitatea ca porturile să nu mai fie descentralizate, din motive „pur juridice”.
„În ceea ce privește porturile, vom decide azi sau mâine, după discuții avute cu grupurile parlamentare, Ministerul Transporturilor, cu cei implicați în această activitate. Există în mod real posibilitatea ca porturile să nu mai fie transferate din motive pur juridice. Acum porturile sunt în situația următoare: terenul, danele, sunt în domeniul public al statului, instalațiile portuare în patrimoniul a două societăți comerciale — APDF Giurgiu și APDM. Și, probabil că nu vom include în această lege acest transfer, pentru că ar fi vorba de divizarea acestor societăți comerciale”, a spus Dragnea la o dezbatere pe tema descentralizării.
Acesta a precizat că prima intenție a fost de a transfera proprietatea terenului în domeniul public al consiliilor locale, dar ”problema porturilor rămâne”.
„O să decidem în seara asta sau mâine dacă se mai face acest transfer. Problema porturilor rămâne. Noi, de exemplu, nu mai avem flotă, nu este un secret, în schimb avem porturi care nu se susțin în actualul sistem”, a mai spus Dragnea.
În opinia sa, navigabilitatea de Dunăre, care aduce prejudicii economice foarte mari, n-a fost reglementată. „Mai ales că avem un protocol cu Bulgaria, din 1955, semnat de Ana Pauker din partea României, care nu este actualizat”, a spus vicepremierul.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.