Președintele executiv al PSD Liviu Dragnea afirmă, într-un interviu pentru Digi 24 care va fi difuzat duminică seară de la ora 22.00, că Guvernul are o relaţie corectă cu preşedintele Klaus Iohannis, însă spune că şeful statului ar trebui să fie echidistant faţă de partide. Dragnea susține că mesajele lansate de Klaus Iohannis împotriva Guvernului Ponta pot afecta imaginea de stabilitate a României.
„Domnul preşedinte Iohannis ar face mai bine, e părerea mea, dacă ar lua în serios prevederile din Constituţie şi anume chiar să fie echidistant. Adică să nu ţină partea unui partid sau altuia”, a declarat Liviu Dragnea în cadrul interviului potrivit televiziunii citate.
„Declaraţii de genul „vreau să plece Guvernul lor ca să vină guvernul meu”, declaraţii făcute şi în ţară şi în străinătate, nu cred că ne fac bine. Un mesaj de genul ăsta poate afecta imaginea de stabilitate a guvernului care înseamnă, de fapt, imagine de stabilitate în general”, a mai spus președintele executiv al PSD.