Dragnea: Luăm în calcul serios moțiunea de cenzură

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, la Vaslui, că luni va avea o întâlnire cu co-președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, pe tema unei eventuale moțiuni de cenzură împotriva Guvernului, transmite Agerpres.

Dragnea a declarat că „luăm în calcul serios moțiunea de cenzură”.

„Voi avea o întâlnire cu domnul Tăriceanu. Luăm în calcul serios moțiunea de cenzură pentru că ceea ce au făcut acum, dincolo de dispreț, arată că nu au nici un fel de respect față de lege. Este și o lipsă de informare crasă”, a spus liderul PSD.

Acesta a adăugat că până la sfârșitul lunii august va prezenta o primă formă a programului de guvernare.

„La programul de guvernare se lucrează, va fi un document plin de substanță, aplicabil, care nu va conține nici un fel de poveste, ci lucruri pe care le putem finanța și se vor finaliza în mandate de 4 ani. Am discutat aseară, până târziu, cu fiecare organizație în parte și despre idei, direcții de acțiune din programul de guvernare, cât și de pregătirea și organizarea pentru campania electorală. Vom avea o primă formă până la sfârșitul lunii august care să înceapă să fie prezentată și comunicată”, a spus Dragnea.

Întrebat despre numele premierului desemnat al PSD, Liviu Dragnea a răspuns: „PSD a avut tot timpul nume. Nu vrem să aruncăm pe piață nici un nume (…). PSD nu a avut niciodată un premier slab, a avut doar premieri buni care au făcut lucruri bune pentru România. Va avea și de data asta și un program de guvernare care va fi sprijinit și votat, sper, de oameni”.

Liviu Dragnea participă vineri, la Vaslui, la ședința Comitetului Național Executiv al PSD.

Citește și Liviu Dragnea: Guvernul să înceteze cu minciuna sfruntată

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.