Ordonanţa privind reducerea numărului de posturi de la cabinetele demnitarilor a fost adoptată miercuri de Executiv, a anunţat vicepremierul Liviu Dragnea.
Potrivit acestuia, numai la Cabinetul primului-ministru nu s-au operat modificări, fiind în continuare alocate tot 18 posturi.
”La viceprim-ministru cu portofoliu, miniştri de stat am scăzut de la 15 la 12 posturi. La viceprim-miniştri fără portofoliu – de la 13 la 8 posturi. Şi la miniştri delegaţi, secretarul general al Guvernului, şeful Cancelariei primului-ministru s-a operat o reducere de la 13 la 8 posturi. La secretari de stat, secretar general adjunct al Guvernului, asimilaţi ai acestora din cadrul ministerelor, Secretariatului General al Guvernului şi Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul rămân 4 posturi (cu un post mai puţin decât până la adoptarea ordonanţei amintite – n.r.), iar la conducătorii de organ de specialitate al administraţiei publice centrale cu rang de secretar de stat – 3 posturi (mai puţin cu un post -n.r.)”, a susţinut acesta.