Dragnea păstrează suspansul

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea s-a declarat mulţumit şi ”copleşit” de votul înregistrat de partidul său duminică, cerând ca votul românilor să fie respectat.

”Îmi doresc să nu avem conflicte în perioada următoare şi toată lumea să înţeleagă că votul românilor trebuie respectat”, a spus Dragnea.

Acesta a mai precizat că, aşa cum arată exit-poll-urile, pentru toată lumea este clar cine este câştigătorul alegerilor parlamentare.

Întrebat pe de altă parte duminică seara cine va fi viitorul premier, Liviu Dragnea a răspuns: ”Așteptăm întâi rezultatele oficiale ale votului. Avem, din păcate, așa cum știți, o experiență nefericită din 2009, nu vreau să mai ajungem în acea situație. Așa cum am fost cumpătați și responsabili toată campania o să fim și în zilele următoare. Nu este nicio grabă, nu se numește mâine (premierul — n.r.). Noi nu am anunțat o variantă de prim-ministru în această campanie pentru că am vrut și am reușit până la urmă să transmitem românilor ce vrem să facem pentru ei. În schimb, ceilalți, și mă refer la cele două partide aliate în susținerea tehnocraților, au personalizat foarte mult această campanie. Practic, ei au împins discuția înspre Liviu Dragnea versus Dacian Cioloș. Românii au cam hotărât astăzi. Vom avea o discuție serioasă în partid (…) și în zilele următoare o să ne cristalizăm poziția pe care o vom comunica, după ce rezultatele vor fi oficiale”.
Acesta a mai spus că cei care trebuie să ia decizii în perioada următoare nu trebuie să își bată joc de „dorința masivă a românilor.

„Eu nu am de gând să îmi bat joc de voturile de astăzi, nici nu am de gând să fac aceste voturi cadou cuiva, unor persoane sau unor instituții, nici nu am de gând să le tratez cu indiferență. Este un vot care ne încarcă pe toți, inclusiv pe mine care am condus și campania și programul și partidul, cu o uriașă responsabilitate. Eu nu mă joc cu votul de astăzi”.

Întrebat care va fi relația unui viitor guvern social-democrat cu președintele Klaus Iohannis, Dragnea a precizat că „PSD va avea o relație instituțională perfectă cu președintele României, dacă va primi același tip de relație”.

„Începând de astăzi, începând de mâine, că poate în noaptea asta unii sunt foarte supărați, toți trebuie să lăsăm la o parte orice dușmănie, din partea noastră nu e, nu a fost niciodată și nici nu va fi, singura miză care contează este România și viața românilor”, a mai spus liderul social-democraților.

Chestionat ulterior la Antena 3, Dragnea a refuzat din nou să facă publică propunerea PSD pentru premier, dar a precizat că Vasile Dîncu nu este luat în calcul, însă nu a negat că ar putea fi chiar el propunerea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.