Dragnea: PSD lucrează la amendamente pentru ca TVR să nu meargă spre faliment

Liderul Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a declarat, vineri seara, la Bistriţa, că obiectivul PSD rămâne salvarea TVR.

În opinia lui Dragnea, insolvenţa s-ar putea să fie singura soluţie.

„Obiectivul nostru rămâne acelaşi: să salvăm TVR. Deja colegii au şi început să elaboreze amendamentele la lege în aşa fel încât, chiar dacă intră în insolvenţă, să nu poată să meargă mai departe spre faliment. O să aprobăm o situaţie specială pentru TVR pentru că este instituţie de interes naţional, de interes public. Este păcat că s-a ajuns aici şi este păcat că Guvernul nu vrea să se implice. Schimbarea legii de funcţionare a TVR este în Parlament acum”, a afirmat liderul social-democrat, potrivit Mediafax.

Potrivit lui Dragean, PSD este interesat în depolitizarea conducerii TVR.

„Consiliul de Administraţie va fi format numai din reprezentanţi stabiliţi de Parlament, dar TVR să fie condus de un manager desemnat de Consiliul de Administraţie în baza unui concurs de proiecte de management. (…) Şi radioul public trebuie depolitizat”, a afirmat liderul PSD.

Întrebat de jurnalişti dacă PSD susţine varianta de majorare a taxelor pe care populaţia le plăteşte către TVR, Liviu Dragnea a răpuns: „categoric nu”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.