Dragnea şi Tăriceanu au sesizat Curtea Constituţională

Preşedinţii celor două Camere, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, au sesizat, miercuri, CCR cu privire la un posibil conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi ministerul Public, după refuzul Parchetului de a transmite dosarul scrutinului.

„Şi eu, şi domnul Tăriceanu, astăzi am sesizat CCR cu privire la un posibil conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi ministerul Public”, a anunţat Dragnea.

În sesizare se solicită CCR să stabilească care este întinderea competenţelor/atribuţiilor constituţionale ale Parlamentului şi ale ministerului Public în legătură cu realizarea anchetelor parlamentare.

Decizia de a sesiza CCR vine, potrivit unui comunicat emis de Senat, ca urmare a refuzului Procurorului Şef al DNA de a se prezenta în faţa comisiei de anchetă a Parlamentului României, de refuzul Procurorului General de a lua măsuri împotriva Procurorului Şef al DNA cu privire la încălcarea prevederilor legale şi refuzul Procurorului General de a înainta comisiei de anchetă copie de pe dosarul de urmărire penală nr.213/P/2017 înregistrat pe rolul Secţiei de Urmărire penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului General de pe lângă ICCJ.

În sesizarea se arată că „refuzul Procurorului General şi al Procurorului Şef al DNA se referă la activitatea organului reprezentativ suprem al poporului român, practic la refuzul celor două persoane care reprezintă Ministerul Public de a ţine cont de solicitările unei comisii de anchetă, comisie recunoscută constituţional, şi punerea în imposibilitate a Parlamentului de a adopta o hotarâre”.

Comisia a solicitat Parchetului General copia dosarului ce vizează organizarea alegerilor din 2009 şi rezultatul scrutinului prezidenţial. Parchetul General a anunţat, însă, că nu poate trimite Comisiei copia dosarului pentru că legea nu permite furnizarea de informaţii ce fac obiectul unei cercetări penale.

Comisia a cerut, în replică, ministerului Justiţiei sa sesizeze Inspectia Judiciară în legatura cu „atitudinea” procurorului general, Augustin Lazăr. Toader a precizat că va discuta cu Augustin Lazăr şi în funcţie de răspunsurile lui, va sesiza Inspecţia Judiciară. O astfel de discuţie, la care să participe Toader, Lazăr, dar şi membrii Comisiei, nu a mai avut loc.

Ca urmare a refuzului lui Lazăr de a furniza o copie a dosarului, Comisia de anchetă a decis să solicite preşedinţilor celor două Camere, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, să ia decizia politică de a sesiza CCR în privinţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Ministerul Public.

Comisia de anchetă a alegerilor din 2009 a prezentat săptămâna trecută un „raport parţial”, care conţine printre concluzii faptul că preşedintele Traian Băsescu şi guvernul Boc au întreprins ”acţiuni concrete pentru favorizarea fraudării alegerilor” ca posibile infracţiuni fiind indicate constituirea de grup infracţional, fal şi uz de fals.

În Raportul parţial se mai arată că „aflarea adevărului în privinţa acuzaţiei publice de implicare a SRI şi DNA în favorizarea fraudării alegerilor din 2009 nu s-a putut realiza deoarece activitatea Comisiei de anchetă a fost blocată”.

„Aflarea adevărului în privinţa acuzaţiei publice de implicare a SRI şi DNA în favorizarea fraudării alegerilor, ca urmare a prezenţei conducătorilor acestor instituţii în locuinţa domnului Gabriel Oprea în seara alegerilor, nu s-a putut realiza deoarece activitatea Comisiei parlamentare de anchetă a fost blocată”, se menţionează în Raport.

Potrivit sursei citate, activitatea Comisiei de anchetă a fost blocată prin refuzul persoanelor audiate care nu au răspuns la toate întrebările comisiei motivând că „există o anchetă în desfăşurare”, precum şi prin refuzul persoanelor care au transmis în scris că nu pot da curs solicitărilor comisiei motivând că acelaşi lucru.

Raportul menţionează că activitatea comisiei a fost blocată şi prin refuzul procurorului şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, de a răspunde la întrebarea dacă a fost prezentă în noaptea de 5-6 decembrie 2009 în casa domnului Gabriel Oprea.

De asemenea, este consemnat şi refuzul procurorului general Augustin Lazăr de răspunde afirmativ solicitării Comisiei de a transmite o copie după dosarul privind scrutinul prezidenţial ca element de blocare a activităţii Comisiei.

Preşedintele Comisiei de anchetă, Oana Florea, a precizat, miercuri, în conferinţa de presă în care a prezentat acest Raport, că membrii Comisiei au decis ca documentul adoptat să fie numit „Raport parţial” tocmai din aceste considerente de blocaj.

„Comisia nu a putut clarifica toate aspectele, activitatea fiind blocată (…) Nu putem conchide că au fost fraudate alegerile, stă în sarcina organele abilitate să spună acest lucru”, a spus Oana Florea.

Ea a menţionat că acest Raport va fi transmis Parchetului General, CSM, Guvernului şi Administraţiei Prezidenţiale pentru ca aceste instituţii să poată adopta măsurile necesare, potrivit competenţelor ce le revin.

Comisia de anchetă a alegerilor din 2009 a solicitat, miercuri, prelungirea activităţii cu 2 luni, invocând blocajul cauzat de refuzul procurorului general de a pune la dispoziţie dosarul alegerilor, precum şi cel al procurorului şef DNA de a răspunde la întrebările adresate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.