Dragnea, termen-limită pentru ministrul Justiției

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat marți că ministrul Justiției, Tudorel Toader, trebuie să vină până la sfârșitul lunii august cu pachetul legilor justiției, menționând că îi cere acestuia să se ghideze după „bunul simț, pe firesc”, astfel încât actul de justiție să fie mai eficient, iar judecătorii să fie mai protejați.

„Pe ministrul Tudorel Toader l-am încurajat public, i-am spus: folosește vara asta să ți le gândești (pachetul de legi ale justiției—n.r) cum crezi, folosește vara asta să te consulți cu cât mai mulți oameni care au vorbele la ei și care știu ce să vorbească și înăuntru și în afară. Vorbește cu instituții, cu ambasade, cu specialiști, fă o acțiune transparentă și, spre sfârșitul lunii august, prezintă pachetul. Parlamentul e în vacanță. (…) Mă interesează pe mine, pe noi toți, ca omul să analizeze mult mai bine și să vină cu ceea ce ne interesează pe noi, toți românii. Trebuie clarificată răspunderea magistraților, dar în același timp trebuie făcut sistemul în așa fel încât judecătorii să nu se mai simtă amenințați și influențați”, a afirmat Dragnea, la Antena 3.

El a spus că are încredere că ministrul justiției va veni cu „un pachet serios”, cu deciziile Curții Constituționale puse în legislație.

„În ceea ce privește funcționarea justiției, eu i-am cerut public și îi cer și acum și cred că va face să se ghideze după bunul simț, pe firesc, pe ceea ce știe dumnealui că trebuie să se schimbe în așa fel încât actul de justiție să fie mai eficient, în care judecătorii să fie mult mai stăpâni, mai liberi, mai protejați. Dacă va veni cu ele în ultima săptămână din august, este foarte bine. Să le prezinte, după care intră în dezbatere parlamentară transparentă, fără patimă, fără scandal, pe discuții așezate, pe argumente. Am înțeles că a fost și la Bruxelles. Așa trebuie lucrat. Trebuie prezentat ceea ce facem. Nu a mers să ia lumină, nu avem nimic de ascuns”, a mai spus Dragnea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.