Dragnea: Unii ambasadori urmează să ne interzică dreptul de a gândi

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Liviu Dragnea, a declarat, joi, la Arad, că este îngrijorat de faptul că „nişte ambasadori” în România îşi permit să ne interzică şi dreptul de a începe dezbaterea privind legile Justiţiei, el arătând că urmează să ni se interzică dreptul de a gândi.

„Am văzut ce s-a încercat să se facă ieri la CSM. Şi eu sunt îngrijorat de nişte ambasadori în România care îşi permit să ne interzică şi dreptul de a începe dezbaterea. Urmează să ni se interzică dreptul de a gândi”, a spus Dragnea.

„Am înţeles, fiecare cu îngrijorările lui. Şi eu sunt îngrijorat când ambasadorii merg la miniştri în fiecare zi să promoveze interesele unor companii străine. Cine ştie, poate cineva se gândeşte că poate şi asta înseamnă acte de corupţie. Că sigur că dacă aţi merge dumneavostră la un ministru să promovaţi interesele companiei (…) aţi avea o problemă”, a adăugat Dragnea.

Liderul PSD a mai spus că este îngrijorat şi de faptul că procurorii au început să certe judecătorii.
„Ştiţi ce mă interesează pe mine, ca preşedinte PSD şi al Camerei Deputaţilor, ca deputat şi ca cetăţean? Să văd ce spun asociaţiile magistraţilor şi Uniunea Naţională a Judecătorilor în România. Şi am văzut că acolo există o susţinere”, a subliniat Dragnea.
El a precizat că decizia finală privind modificările legilor justiţiei va aparţine Parlamentului.

„Sigur că în final decizia va fi luată în Parlament, după o cumpănire serioasă, după o dezbatere serioasă, aşezată, nu cu patimă, nu pentru a servi interesul unuia sau altuia, nu pentru a subjuga ideea de justiţie”, a mai spus Dragnea.

Ambasada Statelor Unite ale Americii la București afirmă, referindu-se la propunerile de modificare a legilor justiției, că SUA au luat la cunoștință de acestea cu îngrijorare pentru independența sistemului judiciar și că statul de drept are nevoie de un sistem judiciar puternic și independent.

”Parteneriatul Strategic dintre Statele Unite ale Americii şi România se bazează pe angajamentul faţă de valorile democratice, buna guvernare şi consolidarea statului de drept întrucât acestea sunt fundamentul pentru creșterea securității și prosperității noastre comune.

Instaurarea fermă a statului de drept are nevoie de un sistem judiciar puternic şi independent, precum şi de procurori independenţi care pot urmări activităţile infracţionale fără imixtiuni politice sau limitări ale actului legal de justiţie”, se arată în declarația ambasadei Statelor Unite privind propunerile făcute de către ministrul Justiției, Tudorel Toader.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.