Dragnea visează, Iohannis nu cedează

Pentru preşedintele României, Klaus Iohannis, a plecat vacanţa cu trenul de Franţa. Vacanţa a plecat mai repede decât şi-ar fi dorit Klaus Iohannis, pentru că a venit Emmanuel Macron cu avionul de Franţa şi a trebuit să-l întâmpine, să stea de vorbă cu acesta şi să povestească poporului ce a însemnat vizita preşedintelui francez pentru România. De fapt, vacanţa domnului Iohannis a fost tulburată mai repede de anunţul făcut de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, cu privire la modificările pe care Parlamentul ar trebui să le aducă legilor Justiţiei.

Schimbările enunţate de omul pus de PSD să conducă Justiţia îi nemulţumeşte, în ordinea numerelor de pe tricouri, pe Klaus Iohannis, Laura Codruţa Kovesi, Augustin Lazăr şi Monica Macovei, care vorbesc despre intenţia majorităţii parlamentare de a nenoroci statul de drept. De partea cealaltă se află iniţiatorul proiectului legislativ, Liviu Dragnea şi colegii săi de arme din PSD şi ALDE. Domnul Dragnea susţine că „că sistemul de justiţie nu trebuie să se învârtă în jurul lui Klaus Iohannis, nici al lui Kovesi, nici al lui Lazăr. Nu e vorba că nu sunt de acord cu preşedintele. Sunt nişte principii enunţate, vor fi nişte texte dezbătute foarte serios”.

De fapt, nu este vorba despre Justiţie, ci despre Putere. Despre puterea pe care cei grupaţi în jurul preşedintelui României nu vor să o cedeze, iar cei aflaţi de partea cealaltă a baricadei vor să pună mâna, pentru a putea dormi liniştiţi în paturile lor.

Pe Klaus Iohannis şi pe Liviu Dragnea nu-i interesează dacă omul simplu are parte de o anchetă corectă şi de un proces echitabil, care să se desfăşoare într-un timp rezonabil. În numele statului de drept, Klaus Iohannis nu doreşte să renunţe la puterea pe care i-o conferă instituţiile de forţă, iar în numele aceluiaşi stat de drept Liviu Dragnea visează să aibă toată puterea.

Fără instituţiile de forţă, Klaus Iohannis poate să plece într-un concediu prelungit din care să revină la sfârşitul mandatului, pentru a-şi face bagajele ca să se întoarcă la Sibiu. De partea cealaltă, Liviu Dragnea visează să privească satisfăcut cum i se topesc dosarele unul după altul şi cum dispar obstacolele care în prezent îl împiedică să ajungă prim ministru şi să candideze la preşedinţia României în 2019.

Recomanda
Sorin Avram 177 Articole
Author