Dragomir: Reprezentantul USR în comisia parlamentară SRI îi serveşte ceaiul lui Dumbravă

Fostul ofiţer SRI, Daniel Dragomir, susţine că generalul SRI Dumitru Dumbravă

De (R.C.)
Dragomir: Reprezentantul USR în comisia parlamentară SRI îi serveşte ceaiul lui Dumbravă

Fostul ofiţer SRI, Daniel Dragomir, susţine că generalul SRI Dumitru Dumbravă

Fostul ofiţer SRI, Daniel Dragomir, susţine că generalul SRI Dumitru Dumbravă este protejat de reprezentantul USR în Comisia parlamentară de control al SRI, Daniel Stanciu Viziteu, menţionând că este „un parlamentar care îi serveşte ceaiul generalului Dumbravă”.

„Am încredere în comisia parlamentară. Ştiu că în comisie sunt oameni şi oameni, pe unii dintre ei îi ştiu, ştiu şi afilierile lor, ştiu şi relaţiile pe care le au. Inclusiv în Comisia parlamentară avem un parlamentar care îi serveşte ceaiul generalului Dumbravă şi care, în momentul audierii generalului Dumbravă, nu ştia cum să alerge pe acolo, prin sală, să îi servească ceaiul. Exista un parlamentar foarte vizibil din punct de vedere al poziţiilor sale publice. Veţi vedea cine îl apără pe generalul Dumbravă. Este vorba despre reprezentantul USR în comisia parlamentară (..)”, domnul Viziteu, a declarat Daniel Dragomir la Antena 3.

Daniel Dragomir s-a referit şi la solicitarea Comisiei parlamentare de a îl îndepărta pe Dumitru Dumbravă din rândul cadrelor active, dar şi la desecretizarea audierii generalului în comisie.

„Sper că a fost întrebat (n.r. Dumitru Dumbravă) concret la cine, cum, când, în ce mod a relaţionat cu judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Înalta Curte şi alte instanţe. Dacă aceste lucruri vor fi declasificate, atât cetăţenii români cât şi cei din exterior care ne prives şi ne judecăt vor avea o imagine completă. Comisia parlamentară a votat cu un vor de 4 la 2 solicitarea de declasificare în luna decembrie. A fost transmisă SRI, purtătorul de cuvând a declarat că directorul serviciului e de acord, însă sunt mirat că a trecut o lună şi această declasificare nu a venit (..) Românii trebuie să vadă ce s-a discutat acolo. (..) A merge la un judecător şi a îi da bileţele <<îl condamni pe X la 5 ani de închisoare>> nu reprezintă un lucru de siguranţă naţională”, a mai spus Dragomir.

Întrebat dacă actualul director al SRI, Eduard Hellvig, este capturat de Coldea, Dragomir a spus: „Atâta timp cât generalul Dumbravă este acolo, directorul Hellvig nu a demonstrat că reuşeşte să reformeze instituţia. Atâta timp cât ţine în rândurile sale un ofiţer superior care condamnă oameni la ordin, fără probe, pe documente clasificate, conducerea instituţiei se află într-o gravă eroare”.

În ceea ce îl priveşte pe Klaus Iohannis, întrebat dacă preşedintele României e şantajabil, Dragomir a spus: „Eu cred că niciodată, în istoria noastră, un preşedinte al României, la câteva luni după ce preia un mandat, nu ar fi putut să piardă dosarul pe care l-a pierdut la Braşov legat de acea casă. Eu cred că sunt elemente din cadrul Serviciului care au vrut să transmită preşedintelui mesaje că ei controlează instanţe”

Dragomir susţine că hotărârea CSAT potrivit căreia evaziunea şi corupţia sunt pericole pentru siguranţa naţională ar trebui declasificată.

Referitor la mandatul de interceptare pe motive de siguranţă naţională, în baza căruia ar fi fost interceptaţi zeci de politicieni în 2014, Dragomir a explicat că după ce a făcut publică lista, unii dintre cei vizaţi au primit informări de la DNA că au fost supravegheaţi, menţionând că nicio instituţie implicată nu a infirmat informaţiile.

„Acum o săptămână au început să curgă scrisorile către cei care au fost interceptaţi că s-au luat acele măsuri. Am discutat chiar cu preşedintele Senatului şi mi-a confirmat că a primit o astfel de scrisorică în care e invitat să ia la cunoştinţă despre faptul că a fost interceptat. Nimeni nu a negat evidenţele, iar lucrurile pe care le-am spus până astăzi niciunul dintre ele nu a fost infrmat”, a mai precizat fostul ofiţer SRI.

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. Bine ca au dreptul cei de la USR au invatat si ei ceva .Sa duca ceaiul la „sefi”,ca in rest sunt ….

  2. SRI-ul asta aservit puterilor straine, mai este inca in libertate? N-are decat sa divulge si sa denunte pe cine vrea, dar din detentie, pentru ca este tradator de tara. Un ofiter SRI nu are dreptul sa lsujeasca pe la alte curti.

  3. Acum fraier sa fie cel mai bun roman in ROBOTICA ,adica Daniel Stanciu Viziteu, care a terminat niste scoli „summa cum laudae”pe unde pe Dragomir il bateau boduguarzii,daca puneau mana pe el, suspectandu-l ca a venit la furat,sa nu il dea in judecata pentru calomnie pe maiorul numit „biciul lui adamescu”!Ca de la Daniel la Daniel!

    1. păi dacă e cel mai bun român în robotică, să facă roboţi, nu politică, în care ajung toate rebuturile umane; sau a absolvit „summa cum laudae”, facultăţi în care învăţa cum să-i servească cu ceai pe securişti? nea dimi sau cum te-o chema la voi în unitate, fă-te mic în pas de defilare …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.