Drapelul României de pe cel mai înalt turn al Castelului Peleș, coborât în bernă

Conducerea Muzeului Național Peleș a decis, marți, să coboare în bernă drapelul României, după ce a fost primită vestea morții Regelui Mihai I, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților Muzeului Național Peleș, drapelul României a fost coborât de pe cel mai înalt turn al Castelului, aflat la o înălțime de 66 de metri.

Gestul a fost făcut după anunțul privind moartea monarhului.

Sursa citată a adăugat că miercuri, la 11, va fi amplasată în vestibul cartea de condoleanțe lângă care vor fi puse două candele și oricine va dori va putea să scrie câteva gânduri în memoria Regelui.

Muzeul din Sinaia va rămâne deschis conform programului normal de vizitare.

Regele Mihai a încetat din viața, marți, la ora 13.00, la reședința sa din Elveția, a anunțat Casa Regală a României.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.