Articolul ”Un economist întreabă: Cât de prost să fii?! publicat de cotidianul.ro a atras atenția reprezentanților Institutului Naţional de Statistică. Aceștia susțin că în textul menționat se fac afirmații eronate și solicită un drept la replică pe care îl prezentăm în rândurile de mai jos:
”Domnului redactor șef al Cotidianul.ro
Cu privire la articolul apărut în publicația Cotidianul.ro în data 18 mai 2021 semnat Ioana Radu și intitulat ”Un economist întreabă: Cât de prost să fii?!”
În textul comunicatului de presă publicat de INS în data de 18 mai 2021, încă din debut se face referire la scăderea de 0,2% a PIB din trimestrul I 2021 față de trimestrul I din 2020, pe seria brută, și o stagnare a acestuia pe seria ajustată sezonier. Comunicatul de presă nu face nici o referire la “o scădere an la an de 0,2%” cum greșit se precizează în textul mai sus menționat, fie din rea voință, fie din necunoaștere.
În ceea ce privește dinamica PIB a trimestrului I 2021 față de trimestrul IV 2020, ca de altfel la oricare două trimestre consecutive, calculul se face potrivit regulamentelor și practicilor europene numai pe serie ajutată sezonier, asigurându-se comparabilitatea valorilor din seria de date prin utilizarea pachetului de programe JDEMETRA versiunea 2.2.0 (metoda TRAMO/SEATS şi X-13ARIMA-SEATS), pus la dispoziție de către Eurostat tuturor statelor membre UE. Nu întâmplător Eurostat, atât pentru datele la nivel UE, cât și pentru fiecare țară membră în parte, validează și publică numai ratele de creștere trimestrială pe baza seriilor ajustate sezonier, volumul trimestrial brut diferit din trimestrul I față de trimestrul IV neavând efect asupra ratei trimestriale de creștere.
Trebuie ținut seama că Institutul Național de Statistică al României este parte a Sistemului Statistic European, iar procedurile sale de elaborare a indicatorilor macroeconomici, precum PIB, și a celorlalte statistici, respectă regulamentele UE în domeniul statistic, valabile și aplicabile în toate oficiile naționale de statistică de la nivelul statelor membre. De altfel, gradul de precizie al estimarilor statistice și termenele prevăzute în programe urmărite de fiecare stat membru sunt condiții sine qua non de realizare la nivelul Eurostat a indicatorilor statistici pe ansamblul întregii Uniuni Europene.
Cu această ocazie, instituția noastră își reiterează deschiderea de a sta la dispoziția tuturor celor interesați pentru a prezenta atât modalitatea de culegere a datelor, cât și pentru a explica indicatorii statistici pe care îi calculam.“
Si acum economistul ce va spune? Ca pe unii i-a facut papagali, pe altii prosti…Asteptam replica economistului!