Drone de mai ori de ce România are nevoie de o cupolă antidronă la Marea Neagră

Ultimele episoade de la granița dunăreană arată că pericolul nu este abstract. Pe 2 mai 2026, MApN a anunțat că radarele românești au detectat drone rusești îndreptându-se spre zona Ismail. Conform procedurii, două F-16 au fost ridicate de la Fetești, a fost transmis mesaj RO-Alert în nordul județului Tulcea, iar o dronă a intrat pentru scurt timp în spațiul aerian românesc, în zona Chilia. Cu o săptămână înainte, fragmente de drone au fost găsite la Galați și în Tulcea, iar în municipiul Galați au fost raportate pagube materiale. Aceste incidente nu sunt doar căderi accidentale, sunt semnale că România trăiește lângă un teatru de război în care distanța dintre front și civil s-a micșorat dramatic.

Fragmente de dronă găsite la o fermă din Tulcea

În acest context, observația consilierului prezidențial Marius Lazurca este esențială. România trebuie să învețe din apărarea asimetrică ucraineană și să-și creeze o apărare stratificată a litoralului, bazată pe drone, sisteme antidrone și radare capabile să identifice țintele din timp și să reacționeze adecvat. Ideea trebuie dusă mai departe. România nu are nevoie doar de câteva echipamente cumpărate în grabă, ci de o arhitectură națională antidronă, o rețea guncțională care vede, clasifică, decide și neutralizează.

Lecția Ucrainei este limpede. O țară fără o flotă comparabilă cu cea rusă a reușit, prin drone maritime, lovituri de precizie și sisteme distribuite, să limiteze sever libertatea de acțiune a forțelor militare ruse, mai ales a  Flotei militare ruse a Mării Negre. Analize recente arată că această abordare asimetrică a făcut flota rusă funcțional inutilă în multe privințe și a împins-o spre retragere operațională. Asta nu înseamnă că România trebuie să copieze ofensiva Ucrainei. Înseamnă că trebuie să preia logica armatei ucrainene, și anume împotriva unui pericol flexibil, ieftin și numeros, apărarea trebuie să fie flexibilă, ieftină și numeroasă.

Primul strat ar trebui să fie detecția. România are nevoie de radare fixe și mobile pentru altitudine joasă, radare 3D de coastă, senzori pasivi de radiofrecvență, camere electro-optice și infraroșu, senzori acustici în zonele vulnerabile și drone proprii de supraveghere. Toate acestea ar trebui integrate într-o imagine comună a spațiului aerian și maritim, nu operate ca insule separate de tehnologie ori de decizie. O dronă mică, lentă, zburând jos, poate fi confundată cu păsări sau poate apărea prea târziu pe radare clasice. Din acest motiv, sistemul trebuie să combine mai multe tipuri de senzori, nu să se bazeze pe unul singur. De pildă sistemele Merops, desfășurate pe flancul estic, folosesc inteligență artificială pentru identificarea și interceptarea dronelor inclusiv în condiții de bruiaj.

UPDATE Dronă căzută în Galați, în urma unui atac al Rusiei în Ucraina. Oamenii au fost evacuați din cauza unei posibile încărcături explozive

Al doilea strat trebuie să fie războiul electronic. Nu orice dronă trebuie doborâtă cu rachetă. Unele pot fi deviate, bruiate, orbite electronic sau forțate să cadă într-o zonă sigură, departe de sate, porturi sau platforme maritime. Aici intră în luptă sistemele de bruiaj al legăturilor de comandă, de protecție împotriva navigației prin satelit manipulate și de blocare a comunicațiilor ostile. Dar aceste mijloace trebuie folosite cu reguli clare, pentru a evita afectarea aviației civile, a comunicațiilor comerciale și a infrastructurii critice.

Al treilea strat trebuie să fie interceptarea ieftină. Este absurd economic să ridici avioane de luptă de zeci de milioane de euro pentru o dronă care costă de sute sau mii de ori mai puțin. Aviația de poliție aeriană rămâne indispensabilă, dar ea nu poate fi răspunsul principal la drone de mici dimensiuni. România are nevoie de drone interceptoare, tunuri antiaeriene modernizate cu muniție programabilă, sisteme mobile cu senzori și lansatoare, precum și rachete cu rază scurtă pentru ținte care depășesc capacitatea soluțiilor mai ieftine. Un exemplu clar vine din recenta instruire comună SUA-Polonia-România, unde militarii au folosit un sistem mobil cu radar, senzori electro-optici și drone interceptoare mici pentru detectarea și înfrângerea dronelor ostile.

Al patrulea strat trebuie să fie maritim. Marea Neagră nu se apără doar din aer. Portul Constanța, gurile Dunării, platformele offshore, cablurile submarine, navele comerciale și viitorul energetic al României sunt ținte posibile pentru drone aeriene, drone navale, mine plutitoare sau sabotaj. Neptun Deep, proiectul offshore care ar urma să înceapă producția în 2027, a fost legat explicit de nevoia României de capacități avansate de detecție în Marea Neagră, inclusiv radare, drone și senzori. Apărarea antidronă trebuie deci gândită împreună cu apărarea infrastructurii energetice și comerciale.

Alte fragmente de dronă găsite la Tulcea

Al cincilea strat este industria. Autorităților civile și militare ar trebui să înșeleagă că două sau trei fabrici de drone nu sunt suficiente. Problema nu constă în capacitatea României de a produce câteva carcase, ci să dezvoltăm un ecosistem, inclusiv senzori, baterii, comunicații securizate, software, inteligență artificială, camere, radare, bruiaj, mentenanță și instruire. România poate folosi fondurile europene și achizițiile în curs pentru a crea capacitate internă reală. Parlamentul a aprobat recent contracte de apărare de mai multe miliarde de euro finanțate prin inițiativa europeană SAFE, iar o parte dintre acestea ar urma să includă radare și sisteme anti-dronă. Uniunea Europeană a prezentat, la rândul ei, un plan de combatere a amenințărilor cu drone, axat pe detecție, cooperare, tehnologii AI și pregătire industrială.

Dar tehnologia nu rezolvă totul. România are nevoie și de reguli de angajare clare, de comenzi scurte, de un sistem clar de comandă, de exerciții reale și de comunicare publică matură. Legea permite neutralizarea sau distrugerea dronelor care pătrund ilegal în spațiul aerian, în funcție de nivelul amenințării, distrugerea fiind ultima soluție. Totodată, ea permite și participarea sistemelor aliate prezente în România la astfel de operațiuni. Această bază juridică trebuie transformată în proceduri rapide, testate, astfel încât decizia să nu fie blocată de ezitare birocratică ori interese politice în momentul critic.

România nu trebuie să militarizeze isteric litoralul, dar nici să-l trateze ca pe o zonă de vacanță neatinsă de război. Un sistem anti-dronă la Marea Neagră este, în același timp, apărare militară, protecție civilă, siguranță energetică și garanție economică. Fără el, fiecare dronă rătăcită devine o criză. Cu un astfel de sistem, România transmite partenerilor și statelor mai puțin amice că știe să-și apere cetățenii, infrastructura și rolul strategic în NATO.

Marea Neagră nu mai poate fi apărată cu reflexele secolului trecut

România are nevoie de o cupolă anti-dronă stratificată, inteligentă și produsă, pe cât posibil, acasă. Nu pentru a provoca, ci pentru a descuraja. Nu pentru a intra în război, ci pentru a ține războiul cât mai departe de propriul teritoriu.