Dronele ante portas  

Alta, rea: din ce în ce mai multe drone „infractoare” vin pe capul nostru, punându-ne, tot mai mult, în pericol, într-o evoluție care pare, de cele mai multe ori (fără a exclude factorul hazard), o operațiune organizată, cu un desfășurător și cu etape de escaladare prestabilite.

Totodată, putem trage și două concluzii, ba chiar trei. Două sunt optimiste. Prima este aceea că am avut noroc, din moment ce nici drona căzută pe un bloc din Galați și nici cea care a fost profesionist dirijată către portul Constanța nu au produs victime (așa cum ar fi fost foarte ușor să se întâmple), ci numai niște daune materiale. Și acelea minore.

A doua concluzie optimistă este aceea că va rămîne consemnată, pe plan internațional, premiera reușită de piloții militari români. După ce primul pilot din țările N.A.T.O. care a reușit să doboare, din zbor, o dronă a fost un ofițer român, deasupra Țărilor Baltice, performanța a fost mutată pe propriul nostru teritoriu, unde ai noștri au doborât câteva drone, piloții italieni eșuând, mai întâi, în această tentativă.

Dacă am fi fost atenți, ne-am putea aminti cum, în perioada noncombatului nostru, când doar ridicam, în mod platonic, avioanele în aer, fără a deschide vreodată focul împotriva dronelor, deși acestea tot intrau pe teritoriul nostru, ne-am confruntat cu publicarea unei veritabile avalanșe de opinii, aprecieri și expertize ai căror autori susțineau, cu toții, că doborîrea dronelor ar fi imposibilă, că „nu există soluție tehnică” pentru așa ceva. Unele expertize erau chiar foarte elaborate (pentru niște postări pe Facebook), autorii lor uzând, în exces, de termeni tehnici (pentru ca lumea să înțeleagă cât mai puțin despre ce este vorba), după ce aveau grijă să precizeze că „eu mă pricep, sunt specialist” (pentru ca cititorul să se intimideze, conștientizând că el nu este specialist).

O asemenea mobilizare, produsă în numai câteva zile, după evenimentul de la Galați, nu putea fi decît rezultatul unui „ordin” pe care l-a dat cineva. După ce piloții noștri au început să doboare dronele, aceste opinii au încetat să mai fie emise, ca și când nici nu ar fi existat vreodată. Mai mult, unii dintre autorii lor au început să își și șteargă vechile postări de pe rețelele sociale, ceea ce, probabil, e o consecință a anulării „ordinului” inițial. În sfârșit, e bine că am depășit momentul, detaliile chiar nu mai contează. Este posibil să se fi încercat, în acest fel, o tragere de timp, până s-a obținut o „aprobare”, de pe undeva.

A treia concluzie este pesimistă. Trustul Deprimării Naționale, care știe să se folosească, permanent, de cei care, în forul lor interior, sunt sincer împotriva acțiunilor lui, a reușit să facă în așa fel încât performanțele forțelor armate române, în domeniul doborârii dronelor, să treacă, practic, neobservate. În orice caz, fără efect din perspectiva stărilor de spirit ale populației. La început, atunci când România nu dobora dronele, care, astfel, se plimbau nestingherite pe cerul nostru, se reclama faptul că erau ridicate avioanele militare și că o oră de zbor ne costă suma „x”.

După aceea, când dronele au fost doborâte, s-a reclamat faptul că o rachetă trasă de piloții militari ne costă suma „y”. Într-adevăr, rachetele sunt scumpe și înmulțirea rapidă a incidentelor de acest tip ar duce la epuizarea bugetului aviației române, în timp ce dronele doborâte sunt incomparabil mai ieftine. Așadar, această preocupare este absolut legitimă. În schimb, repetarea, la televizor, în fiecare seară, a lamentărilor legate de prețul rachetelor de interceptare, fără a se propune nicio alternativă, a avut efectul pervers menționat mai sus. Astăzi, românii nu conștientizează faptul că piloții noștri sunt bine pregătiți, mai mult, că aceștia au marcat o premieră în cadrul N.A.T.O., ci numai că ei, personal, au fost „sărăciți”, cu suma reprezentând prețul rachetelor consumate.

Chiar dacă nu am ajuns într-o situație atât de dramatică precum cea cu care s-a confruntat Polonia, situația legată de dronele pe care le avem „ante portas” continuă să se înrăutățească, constant. Evenimentele au devenit aproape cotidiene, iar ultimul care s-a produs, în timp ce președintele nostru era plecat într-o vizită oficială, este cel mai îngrijorător dintre toate. Nu sunt convins că suntem conștienți cât de mare este escaladarea reprezentată de lovirea unei nave comerciale dominicane în interiorul zonei economice exclusive a României din Marea Neagră.

În Antichitate, în fața uneia din cele mai periculoase situații în care s-a găsit trufașa Romă, cetățenii acesteia strigau, pe străzi: „Hannibal ante portas!” („Hannibal în fața porților!”). Nu era numai expresia panicii, ci și concretizarea preocupării cetățenilor pentru destinul Cetății Eterne, cu care aceștia se identificau. Forța expediționară cartagineză, care părea că va cuceri întreaga Peninsulă Italică, a fost, până la urmă, învinsă, fără să poată ocupa Roma. Și asta pentru că romanii și-au unit eforturile, într-un suprem efort de voință și de putere.

Recent, președintele nostru a declarat că „l-au îngrijorat” unele titluri pe care le-a văzut în presă. Cu atât mai vârtos, evenimentele produse de drone, pe litoralul și pe cerul României, ar trebui să îl îngrijoreze și să îl preocupe. A împărtăși aceste îngrijorări cu națiunea lui nu este un semn de îngrijorare. Dimpotrivă! Este semnul clar și necesar că destinul ei este preocuparea lui principală.