După Fifor, potopul

Cum ar putea să fie vreodată preşedintele Putin încântat de faptul că în România avem baza militară de la Deveselu, cu rachetele balistice, cum ar putea vreodată preşedintele Putin să fie încântat că avem baza de la Mihail Kogălniceanu populată cu militari americani şi noi insistăm în continuare faţă de SUA în parteneriatul strategic să asigurăm permaneţa militarilor americani pe teritoriul românesc?“.

Este declarația Ministrului Apărării Naționale care pune lumea politică și mai ales diplomatică pe jar. Afirmația a fost făcută marți seară, la Antena . Ieri dimineață, ministrul a venit cu precizări. Suprins, pare-se, de amploarea pe care a lua-o afirmația sa, Mihai Fifor a încercat „să dreagă busuiocul“. „Niciodată nu aș putea afirma că la baza de la Deveselu există rachete balistice. A fost o eroare de interpretare, nimic mai mult”, a declarat Mihai Fifor, la Digi24.  Agitația create de această, aparent mica scăpare, are și o explicație. Declarația ministrului Fifor este cu atât mai gravă cu cât, de-a lungul timpului, Rusia a invocat scutul antirachetă și a menționat baza de la Deveselu în acuzele sale îndreptate împotriva NATO, dar mai ales împotriva SUA, că s-ar încalca tratatele internaționale referitoare la rachetele balistice. Teoretic,  în baza de la Deveselu sunt rachete interceptoare, nicidecum balistice.

Demisia, cerută în cor

Declarația cu iz de gafă a ministrului Apărării nu a trecut neobservată în mediul politic. Reprezentanți ai diverselor partide politice au cerut demisia lui Mihai Fifor pe care îl acuză că alimentează propaganda Moscovei.

„Ministrul Mihai Fifor trebuie să-şi dea demisia întrucât gafa lui creditează o interpretare politică anti-NATO. Ar trebui să știe că la acest nivel, din această funcție, nu te joci cu vorbele. Diferența dintre o bază cu rachete interceptoare și una cu rachete balistice este fundamentală și are implicații majore. Țara noastră găzduiește un sistem defensiv, nu unul cu carater ofensiv. Declarația ministrului Fifor răstălmăcește grav această realitate și nu face decât să alimenteze propaganda Moscovei, care încearcă să acrediteze tocmai caracterul ofensiv al unității de la Deveselu”, a declarat liderul liberalilor, Ludovic Orban.

Și USR a cerut ca Fifor să plece din Guvern. „Săptămâna și gafa Guvernului PSD-ALDE! După ce săptămâna trecută, ministrul Agriculturii compara sacrificarea porcilor cu uciderea evreilor în timpul Holocaustului, ministrul Apărării susține că în baza de la Deveselu ar fi rachete balistice, în loc de interceptoare. Adică rachete ofensive!!!
O astfel de greșeală poate avea consecințe extrem de grave în condițiile în care Vladimir Putin a acuzat în repetate rânduri SUA că folosește scutul antirachetă pentru a camufla capacități ofensive.
Ne-am săturat de incompetenții și ignoranții din Guvernul PSD-ALDE care pun în pericol relațiile României cu partenerii externi. Demisia!“, scrie USR pe pagina oficială de Facebook.

Și Traian Băsescu îl atacă dur pe Mihai Fifor. Fostul preşedinte al României i-a cerut, demisia ministrului Apărării, Mihai Fifor, pentru declaraţia privind rachetele balistice la Deveselu, afirmând că a devenit ”cel mai puternic aliat al Federaţiei Ruse în decredibilizarea deciziilor strategice ale României, SUA şi NATO”.

„Mihai Fifor, afară din guvern! N-am crezut că cineva poate face declaraţii mai dăunătoare ţării decât Petre Daea. Şi totuşi, alături de Daea, Mihai Fifor ministrul Apărării reuşeşte să facă cea mai ticaloasă şi greşită declaraţie post decembristă. El afirmă nici mai mult nici mai puţin că în baza militară de la Deveselu ,România ar deţine rachete balistice. Confirmă astfel afirmaţiile făcute frecvent de Vladimir Putin, Serghei Lavrov, Serghei Şoidu şi mulţi alţi deminitari ruşi care încearcă să decredibilizeze realitatea că la Deveselu este instalat un sistem de apărare antirachetă defensiv şi nu un sistem ofensiv”, a scris pe Facebook Traian Băsescu. El a mai afirmat că, prin afirmaţia făcută, Mihai Fifor confirmă încălcarea gravă a acordurilor dintre SUA-Federaţia Rusă şi NATO -Federaţia Rusă, cu privire la reducerea armamentelor, acorduri aflate în vigoare.

„Cu certitudine afirmaţia lui Mihai Fifor este o prostie, rachetele de la Deveselu sunt rachete interceptoare defensive, fără potenţial explozibil şi care sunt menite să distrugă cinetic eventuale rachete balistice cu raza lungă şi medie de acţiune, lansate de Iran sau Coreea de Nord având ca ţintă teritorii ale statelor membre NATO . Prin afirmaţia sa, Mihai Fifor a alimentat propaganda rusă care încearcă să găsească justificări pentru încălcarea acordurilor cu SUA şi NATO în vederea amplasării de armament în Crimea. Mai mult, afirmaţia lui Fifor are darul de a decredibiliza România şi SUA în faţa propriilor aliaţi, care ar putea crede că i-am dezinformat asupra instalaţiilor de la Deveselu. Mihai Fifor a devenit cel mai puternic aliat al Federaţiei Ruse în decredibilizarea deciziilor strategice ale României, SUA şi NATO. Eu nu pun mâna în foc că Mihai Fifor a făcut doar o gafă. Afară din Guvern, Mihai Fifor”, a adăugat fostul şef al statului.

 

CASETA

Racheta balistică are încărcătură

Global Defence News, platformă online specializată în domeniul securității și apărării, explică, pe scurt, diferența dintre rachetele balistice și cele interceptoare.

Racheta balistică este armată și poate să aibă chiar și o încărcătură nucleară. Scutul antirachetă de la Deveselu a fost construit pentru a apăra NATO de acest tip de amenințare“, scriu jurnaliștii de la Global Defence News. Ei mai precizează că rachetele din baza de la Deveselu sunt numiți interceptor, au rol defensiv și nu au încărcătura explozivă. Atunci când este sesizată o amenințare, acești interceptori sunt lansați pentru a distruge racheta balistică ce amenință teritoriul NATO.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

5 Comentarii

  1. Au fost inchisori CIA, chiar si numai daca autoritatiel romanesti au pus la dispozitie spatiul aerian; da, se pot schimba rachetele defensive cu cele ofensive pentru ca dpdv tehnic e exact acelasi lucru… Avea cineva vreun dubiu ca ce-i acolo e numai de natura defensiva? HA HA HA HA

  2. Românii au fost atraşi în NATO prin vicleneli şerpeşti , urzeală scelerată şi tertip scârbos de şöröşi . Cu scop ascuns , pervers , tâlhar , perfid . Şi-n interes fățarnic , iud .
    Ne-au „integrat” nu ca să ne apere – aşa cum se clamează mincinos şi în disprețul evidenței . Ne-au luat ca să le fim cărnuri de tun şi de tranşei . Ca să luptăm în războaiele de jaf şi cotropire urzite de amerikani . Să ne dăm zilele din noi pentru îmbogățirea lor din prădarea de popoare , continente şi națiuni . Din jaf etern a tuturor acelora ce vor să fie liberi şi neplecați în fața lor .

    Ca să prospere-n bogăție tot ce e yankeu şi iud

    Ca să se umfle-n burți tot ce-i rapace şi prădar . iar NOI să putrezim în gropi de morți .

  3. Daca intradevar exista rachete balistice la Deveselu, atunci acest domn ministru Fifor ,se incadreaza la inalta tradare pt. ca a desconspirat aceasta baza militara americana.
    Daca nu exista aceste rachete balistice asa cum sustin americanii si la fel Johannis ,atunci acest domn ministru Fifor trebue sa demisioneze in trei secunde pt. ce a afirmat.Asa ceva nu este permis unui ministru al apararii.
    Romanii s-au cam saturat de gafele facute de toti ministrii de doi lei care ar trebuii sa plece din functiile lor din guvern.Chiar noi romanii nu mai avem oameni inteligenti si cu pregatire profesionala pt. a putea conduce tara asta ?

  4. Sorry, dar rachetele antirachetă AU încărcătură – altfel n-ar putea distruge ţinta.
    Fifor ştie foarte bine că la Deveselu nu sunt rachete ”balistice”. A fost doar neatent şi a zis balistice în loc de antibalistice.
    Dacă presa n-are decât atâta de dezbătut, înseamnă că România merge strună.

  5. Au mai fost discutii cu ceva timp in urma in acest ziar si fara sa va umplu capul cu amanunte,intelegeti unele lucruri:nici un roman nu are voie in interiorul bazei americane,nimeni vu a vazut ce contin cutiile cu rachete anti sau balistice,nimeni nu a controlat radarele sau software etc.In caz de adica,un simplu buton transforma statia din aparare in atac si este sfarsitul vostru.Voi chiar credeti ca rusii nu stiu ce este acolo? Stiu perfect si de aceea Deveselu este pe lista lor prioritara,au si zis de cateva ori.Dupa cate ati vazut cateva rachete de croaziera trimise de la 2000 km termina statia si pe urma va da in cap cu ceva Scud din anii 55.Aveti noroc ca totusi sunteti neinsemnati militar,un zero care se umfla in pene si nu inteleg ce rost are.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.